Connect with us

ECONOMIE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Euro a SCĂZUT la sfârșitul săptămânii

Publicat


Prețul dolarului

În săptămâna în care BNR a decis să mențină rata de referință la 7% și pe cea pentru facilitatea de depozit la 6%, iar apetitul pentru risc a fost ridicat, stimulat de creșterile înregistrate de marile burse, leul a avut o evoluție apreciativă față de euro.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9765 lei, în ședința de luni, la 4,9751 lei, în cea de vineri, care reprezintă minimul ultimei luni. Pe parcursul săptămânii, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,974 – 4,977 lei.

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Euro a SCĂZUT la sfârșitul săptămânii

BNR a lăsat scăderea indicilor ROBOR pentru lunile următoare, în funcție de parcursul inflației. „S-ar putea într-adevăr să nu fie nici iulie şi nici august (…) Gândim momentul optim când vom lua această decizie”, a declarat guvernatorul BNR, la prezentarea Raportului asupra inflației, exprimând dorința de a evita apariția recesiunii, după ce creșterea economiei românești a fost de doar 0,5% în primele trei luni ale anului, conform datelor prezentate de INS.

Mugur Isărescu a declarat că, la sfârșitul anului, prețurile vor crește cu 4,9% de la 4,7% la estimarea precedentă, față de decembrie 2023. Inflația ar putea scade la 3,5% la sfârşitul lui 2025 și ar intra astfel în culoarul țintă al BNR de 2,5%±1 punct procentual.

Prognoza de primăvară a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză anticipează pentru decembrie o scădere a ratei inflației la 4,6%, cu o medie anuală de 5,6%.

Vineri, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, valoare stabilită la începutul lui aprilie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, și cel la 12 luni s-au oprit la 6,07%.

Tranzacțiile de vineri s-au realizat între 1,0835 și 1,0878 dolari

Trezoreria și-a propus să se împrumute în mai cu cel puțin 5,89 miliarde lei și a atras săptămâna trecută 2,459 miliarde lei, profitând de nivelul ridicat al lichidității.

Scăderea indicelui prețurilor de consum din Statele Unite a scăzut de la 3,5% în martie la 3,4% în aprilie a stimulat pariurile puse pe o decizie de reducere a dobânzii de referință de către Rezerva Federală, care se situează la 5,25 – 5,50%, maxim al ultimilor 23 de ani.

Aceste date au ridicat cotațiile euro de la 1,0766 la 1,0896 dolari. Tranzacțiile de vineri s-au realizat între 1,0835 și 1,0878 dolari, iar piețele americane au închis la 1,0869 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,6156 la 4,5772 lei, iar săptămâna s-a închis la 4,5879 lei.

Apetitul pentru risc a depreciat moneda elvețiană până la aproape 0,99 franc/euro iar media ei a scăzut de la 5,0892 la 5,0460 lei. În schimb, cursul lirei sterline a crescut de la 5,7819 la 5,8059 lei.

Bitcoin a crescut la 66.863 – 67.338 dolari

Prețul gramului de aur a avut o tendință ascendentă și a fost stabilit vineri la 351,6538 lei, în ton cu evoluția metalului galben care s-a apreciat la sfârșitul săptămânii la 2.373,40 – 2.422,60 dolari, foarte aproape de maximul istoric de 2.431,90 dolari, atins în 12 aprilie.

Perspectiva reducerii dobânzilor din Statelor Unite, care fac moneda americană mai puțin atractivă pentru plasamente, a stimulat cererea de criptomonede.

La sfârșitul săptămânii, bitcoin a crescut la 66.863 – 67.338 dolari iar ethereum la 3.100 – 3.136 dolari.

Analiza cuprinde perioada 8 – 15 mai



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Bărbat din Cluj, reținut după ce a fost depistat conducând o mașină cu număr fals și neînmatriculată. Nu avea nici permis

Publicat

Un bărbat de 54 de ani din comuna Călățele a fost reținut de polițiștii din Huedin, după ce a fost surprins conducând un autovehicul pe raza localității Văleni, deși nu avea permis auto. Mașina avea numete flase de înmatriculare și polița de asigurare expirată.

În data de 24 mai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin și ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 54 de ani, din comuna Călățele, după ce acesta a fost depistat conducând un autovehicul neînmatriculat, cu număr fals și fără a deține permis de conducere.

„Bărbatul a fost oprit în trafic pe DJ 108C, în interiorul localității Văleni, în timp ce se deplasa în direcția DN1R. În urma verificărilor, s-a constatat că autovehiculul era radiat din circulație din data de 4 decembrie 2024, avea montate plăcuțe de înmatriculare false, iar polița de asigurare obligatorie RCA era expirată.

De asemenea, din verificările efectuate, a rezultat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a transmis IPJ Cluj.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

LIVE VIDEO. Spectacol de drone, lasere și video mapping în Piața Unirii, la Zilele Clujului

Publicat

Seara de sâmbătă a adus magie pe cerul Clujului: sute de drone, jocuri de lasere și proiecții spectaculoase au transformat Piața Unirii într-un adevărat spectacol vizual. Zeci de mii de clujeni și turiști s-au adunat în centrul orașului pentru a se bucura de una dintre cele mai așteptate seri ale festivalului Zilele Clujului.

Show-ul a început cu un concert oferit de legendara trupă Compact, care a cântat cele mai cunoscute piese, făcând publicul să cânte și să danseze pe ritmul muzicii.

A urmat Delia, care a adus energie și culoare pe scenă printr-un show dinamic, completat de focuri de artificii, lumini spectaculoase și vocea sa inconfundabilă.

Momentul culminant al serii a fost spectacolul de drone, lasere și video mapping. Cerul Clujului a fost luminat de sute de drone care au desenat forme și simboluri, în timp ce clădirile istorice din jur au prins viață prin proiecții animate și jocuri de lumini impresionante.

Atmosfera a fost electrizantă, iar reacțiile publicului, pline de uimire și entuziasm.

Pe tot parcursul spectacolului de lumini și proiecții, publicul a fost purtat prin istoria și sufletul orașului printr-o serie de narațiuni menite să surprindă esența comunității clujene – povești despre oameni, despre locuri, despre visuri și tradiții.

O parte dintre aceste momente au fost rostite cu inconfundabila voce a marelui actor Florin Piersic, căruia i-a fost dedicat și un tribut emoționant. Publicul l-a aplaudat îndelung.

În continuarea serii, pe scenă urcă Subcarpați, una dintre cele mai aclamate trupe din România, aflată pentru prima dată în programul Zilelor Clujului.

Ultima zi a festivalului: regal folcloric și concerte în tot orașul

Duminică, începând cu ora 12:30, Piața Unirii găzduiește Regalul Folcloric, cu artiști îndrăgiți precum Aurel Tămaș, Valeria și Traian Ilea, Lucia Potra și Sava Negrean Brudașcu.

Concertele continuă și în alte zone ale orașului:

  • Parcul Central: Patriciu Pop („Me and my piano”), Joyride (Tribute Roxette), Rebel Yell (Billy Idol Tribute Band) și ALTAR
  • Piața Muzeului: Noblesse Quartet, Son de Napoca, Aminda & Roje, Semnal M (Acoustic Session)
  • Strada Kogălniceanu: Genesis Dance Studio, Fana Vox, Mate Kozma, Ramona & Sax Show Orchestra, Be Right Band

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. „U” Cluj – Rapid, 2-2. Clujenii încheie cu un egal unul dintre cele mai bune sezoane din ISTORIE

Publicat

u cluj

Proaspăt calificată în Conference League, „U” Cluj mai avea o singură dilemă: termină sau nu pe podium? Totul depindea de rezultatul meciului cu Rapid, disputat sâmbătă seara pe Cluj Arena. Partida a fost una frumoasă, cu multe ocazii de poartă, mai ales în prima parte. Rapid obține un egal, ceea ce o face pe Universitatea Cluj să stea la „gheata” Craiovei ca să știe dacă termină sau nu pe podium. Au marcat Masoero (min.39) și Braun (min.45 – autogol), respectiv Burmaz (min.36 – pen.) și Petrila (min.74).

Echipele de start:

„U” Cluj: Lefter – Artean, Masoero, I. Cristea, Oancea – P. Codrea, D. Nistor – Macalou, Fabry, Thiam – Blănuță
Rezerve: D. Moldovan, Coșa, Mitrea, Oaidă, Rață, R. Popescu, Silaghi, Bota, Miranyan
Absenți: Chipciu (suspendat), Van der Werff, Bettaieb, G. Simion, Bic, I. Cristea (accidentați)
Antrenor Ioan Ovidiu Sabău

u cluj

VIDEO FOTO. „U” Cluj – Rapid, 2-2. Clujenii încheie cu un egal unul dintre cele mai bune sezoane din ISTORIE

Rapid: Stolz – Manea, Ciobotariu, Bădescu, Braun – Grameni, Vulturar, Christensen – Dobre, Burmaz, R. Pop
Rezerve: Aioani, Briciu, Onea, P. Popa, Micovschi, Gojkovic, Ademo, A. Șucu, S. Banu, Niculcea, Petrila, Koljic
Absenți: Ignat, Pașcanu, Keita (accidentați)
Antrenor Octavian Chihaia

Stadion Cluj Arena
Arbitru George Găman (Craiova). Asistenți Adrian Vornicu (Iași), Daniel Ilinca (Craiova)
Arbitru VAR Rareș Vidican (Satu Mare). Asistent VAR Marius Omuț (Satu Mare)

Clujul începe bine meciul și în min.13 are o ocazie mare prin Thiam, însă Stolz, secondat de Ciubotariu, rezolvă faza.

Christensen șutează în bară de la 18m, în min.17. În min.27, Macalou șutează bine dar Stolz respinge în afara terenului.

În min.36, Burmaz transformă un penalty acordat cu VAR pentru un henț în careu a lui Cristea. După 3 minute, în min.39, Masoero egalează cu capul din corner.

În min.45, Braun își introduce mingea în proprie poartă, după o centrare a lui Blănuță.

u cluj

În repriza a doua, Rapid a devenit mai periculoasă și ca dovadă a și egalat în min.74 prin Petrila. Același Petrila a mai avut două ocazii mari. Clujenii s-au culcat pe lauri mult prea devreme și au ratat șansa de a nu mai depinde de rezultatul de la Craiova.

A fost ultimul meci a lui Bogdan Mitrea care se retrage din fotbal sub ochii primarului-ultras, Emil Boc, aflat în tribune. De remarcat coregrafia de excepție a fanilor.

Notele Cluj24:

Lefter 7 – Artean 6, Masoero 8, I. Cristea 6, Oancea 6 – P. Codrea 6, D. Nistor 6 – Macalou 7, Fabry 6, Thiam 7 – Blănuță 6,
Mitrea, Popescu, Silaghi

Citește mai departe

EVENIMENT

Fotbalul e și pentru fete! Povestea Soniei care joacă fotbal de când se știe și e legitimată la Academia Olimpia din Cluj-Napoca

Publicat

”E un sport atât de frumos!”, tot repetă Sonia Bumbar din convingere. ”Poate că nu e ca la băieți, adică cu atât de mulți bani, ori faimă, dar e ca oricare alt sport, pe care îl recomand și fetelor, mai ales că avem un club aici la Cluj care oferă toate condițiile și susținerea!”, adaugă Sonia care, a fost nevoită să plece de acasă la 10 ani și jumătate, să se mute din Ruscova, un sat aflat la o oră distanță de Sighetul Marmației, la Cluj, singură, fără familie.

Legătura ei cu fotbalul s-a născut demult, de când își aduce aminte că se juca cu fratele ei și prietenii lui toată ziua, căutând în sat suprafețele cele mai netede care suportau partidele și antrenamentele lor. Nu prea avea fetițe prin preajma casei sale, așa că a trebuit să facă față provocării de a nu rămâne în urmă.

Ca doi frați buni, umblau împreună peste tot, așa că ”a făcut cunoștință cu balonul” cu mult înainte de vârsta de 10 ani, moment în care fratele ei trebuia să aleagă un sport și a fost dus la un club din Sighet. Mama, care făcea naveta zilnic, ar fi dorit să găsească un sport pentru Sonia ”de fete”, dar să-i și placă și să nu fie nici prea departe locul unde juca fotbal copilul mai mare.  S-a consultat cu noul antrenor al fiului său care i-a spus să o aducă la fotbal, mai avea o fetiță în echipă, așa că…de ce nu?

Turneu în Rusia

Norocul face ca, după câteva luni, antrenorul său să fie sunat tocmai de la Cluj, de un alt antrenor, care dorea să alcătuiască o echipă din fete născute în anul 2005, pentru că urma să participe la un turneu în Rusia. Imediat a fost recomandată Sonia și, imediat, ea și familia ei au acceptat, simțind că aceasta poate fi o ocazie de neratat.

După această oportunitate, a fost invitată să se mute la Cluj. Nu avea nici 11 ani când s-a mutat în cămin și a început să frecventeze cursurile Școlii ”Iuliu Hațieganu”. Zilnic avea antrenamente, școală și cam pe atunci a luat decizia ”să facă acest lucru la modul serios”!

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate

”M-am trezit departe de toți cei dragi mie. Aveam un program destul de încărcat în timpul săptămânii, iar în weekend-uri aveam meciuri. Atunci a fost momentul în care m-am gândit că vreau să joc serios, să fac performanță”, își aduce aminte ea.

Sonia a urmat drumul ales, dar povestea nu s-a terminat încă, abia așteaptă cea de-a patra convocare la lotul echipei naționale. Acum este studentă în anul doi, la Facultatea de psihologie a Universității Babeș Bolyai și se antrenează zilnic pe terenurile din Parcul Babeș.

”Am fost campioană națională la Under 15 și Under 17, am câștigat campionatul la junioare și senioare și am debutat la 16 ani în Champions League, în Finlanda. Acum doi ani, la 18 ani, am jucat în aceeași competiție, asta în ceea ce privește activitatea de la Academia de fotbal Olimpia. La națională, am jucat la echipele de Under 15, 17, 19 și sunt și în prezent”, povestește Sonia dintr-o suflare despre rezultatele pe care le-a avut până în acest moment. A jucat împotriva unor echipe mari din Europa, cum ar fi Slavia Praga, Paris Saint Germain sau altele.

Își dorește să devină psiholog sportiv

În fiecare zi merge la facultate, apoi la antrenamente, care durează aproape două ore, apoi iarăși la cursuri sau acasă. I-ar plăcea ca în viitor să își întregească ”puțin” cariera, adică să devină psiholog sportiv sau mental coach, mai ales pentru că știe cât este de greu să îți găsești motivația, să mergi mai departe, să te concentrezi pe obținerea de rezultate.

”Un sportiv de performanță nu doar se antrenează, lucrează foarte mult și la mentalitate ca să reușească și poate trece prin tot felul de etape în care poate simți că îi este greu, că pentru a fi în formă are nevoie de sprijin. Vreau și eu să ajut, să dau ceva mai departe!”, spune, sigură pe ea, fotbalista.

Sonia a început să câștige ”ceva” bani de la vârsta de 16 ani, dar sume ”micuțe”, cum le numește ea. Nu a suferit vreodată că nu s-a născut băiat, dar nu poate să nu observe diferența dintre băieți și fete din cadrul acestui sport. ”Nu se poate trăi cu banii câștigați numai din fotbal!”, declară ea, de aceea aproape toate fetele se gândesc la viitor și își completează studiile.

”Sunt fete mai mari, la Naționala României, moderne, mămici deja, femei realizate, cu masterate în diverse domenii. Recomand tuturor să facă un sport, aduce foarte multe plusuri în viața unui om. Simți că aparții unui club, unei comunități care are aceleași interese ca tine. Îmi voi aminti cu drag de coechipierele mele toată viața! Și da, fotbalul este și pentru fete!”.

128 de sportive la Academia de fotbal Olimpia

La Academia de fotbal Olimpia sunt înscrise 128 de sportive, pe categorii de vârstă, în următorul sezon urmând să se înființeze și categoria Under 9. De altfel, în prezent cea mai mică sportivă din cadrul clubului are 6 ani.

”Pentru acest sezon, prioritar a fost schimbul de generații și calificarea grupelor de junioare U17 și U15 la Turneul Final. Astfel, la U 15 jucăm semifinala și finala la București, în zilele de 31 mai și 1 iunie, 2025. Suntem calificați, alături de Rapid București, Concordia Chiajna și CSU Craiova. DE asemenea, la categoria sub 17 ani, turneul final va avea loc la Cluj-Napoca, pe 6, 7 și 8 iunie. Vor fi 6 echipe calificate, iar până acum se cunosc doar două, noi și Farul Constanța. Vor mai avea loc partide de baraj, dar cel mai probabil vor fi Rapid , FK Csikszereda, Concordia Chiajna și Politehnica Timișoara.”, ne-a declarat Alin Cioban, președintele Academiei de fotbal Olimpia Cluj.

Cristina Șendrea

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate