ECONOMIE
ANALIZĂ. Euro STAGNEAZĂ la 5,1 lei
Săptămâna trecută, cursul euro a depășit pragul de 5 lei și a atins în 8 mai maximul istoric de 5,1222 lei. Treptat, media a trecut pe scădere, marți fiind atins un minim de 5,0991 lei, odată cu temperarea presiunilor din piață, după ce BNR ar fi vândut circa 6 miliarde de euro, conform unei analize a Erste Bank.
Miercurea aceasta, cursul a revenit peste pragul de 5,1 lei și a urcat la 5,1036 lei, în timp ce tranzacțiile din piață se realizau în culoarul 5,103 – 5,105 lei.
ANALIZĂ. Euro STAGNEAZĂ la 5,1 lei
Economia României se găsește într-un moment critic, așa cum au arătat-o și cele mai puternice camere de comerț străine, care au atras atenția asupra necesității menținerii țării în clubul euro-atlantic și și-au exprimat îngrijorarea cu privire deteriorarea rapidă a climatului investițional și a credibilității, după primul tur al alegerilor prezidențiale.
Situația finanțelor României se înrăutățește, având în vedere că datoria externă totală a crescut în perioada ianuarie – martie cu 514 milioane euro, până la 205,407 miliarde euro, iar deficitul de cont curent s-a majorat în aceeași perioadă la 7,6 miliarde euro, față de 4,2 miliarde euro în primul trimestru din 2024, conform BNR.
Pentru a stopa deprecierea monedei naționale, BNR a intervenit săptămâna trecută în piața monetară pentru a steriliza excesul de lichiditate și a scumpi leul. Totuși indicii ROBOR nu au depășit pragul de 7,50%, facilitatea de împrumut (rata Lombardă) prin care băncile comerciale pot atrage lei de la BNR.
„Intervențiile BNR s-au diminuat treptat”
Vinerea trecută, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a atins un vârf de 7,31%, nivel care nu a mai fost atins din ianuarie 2023. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat până la 7,45%, cel mai ridicat nivel din 13 februarie 2023, iar cel la 12 luni la 7,46%. Intervențiile BNR s-au diminuat treptat, astfel că miercurea aceasta indicii au scăzut la 7,20%, la 7,36%, respectiv 7,41%.
Calmarea pieței a permis ministerului de Finanţe să atragă marți 1,6 miliarde euro din piaţa locală, prin două emisiuni de titluri de stat care au avut o valoare programată totală de 500 milioane lei. Trezoreria a vândut certificate de trezorerie scadente în mai 2026 la un nivel mediu anual al randamentului de 3,52% și obligațiuni de stat scadente în decembrie 2026, la o dobândă medie anuală de 3,82%.
Scăderea limitată din aprilie a inflației (indicele IPC) din Statele Unite la 2,3% a permis euro să urce la 1,1180 – 1,1266 dolari, astfel că media monedei americane a coborât de la 4,5894 la 4,5335 lei.
Cursul lirei sterline a scăzut de la maximul istoric de 6,0646 lei la 6,0523 lei. După ce a atins joia trecută un record de 5,4930 lei, cursul francului elvețian a avut o evoluție descendentă, la care a contribuit începerea negocierilor comerciale dintre Statele Unite și China. El a coborât la jumătatea acestei săptămâni de 5,4568 la 5,4412 lei.
„Bitcoin s-a menținut peste pragul de 100.000 dolari”
Gramul de aur a scăzut miercurea aceasta de la 480,3618 lei la 471,3738 lei, evoluție la care contribuit deprecierea monedei americane și a metalului galben la 3.220,50 – 3.257,80 dolari/uncie. Prețul a atins în 8 mai un maxim istoric de 487,0692 lei.
În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,2455 zloți/euro, în condițiile în care Polonia se pregătește să vândă obligațiuni în valoare de 9 miliarde de zloți (peste 2,1 miliarde euro). La rândul ei, cea maghiară s-a întărit la 404,22 forinți/euro.
În ultimele ședințe bitcoin s-a menținut peste pragul de 100.000 dolari iar ethereum s-a cantonat în jurul pragului de 2.600 dolari.
Radu Georgescu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






