Connect with us

ECONOMIE

ANAF a anunțat data până la care trebuie DEPUSE situațiile financiare anuale

Publicat


Mesaje false în numele ANAF

Ministerul Finanțelor și ANAF au anunțat că termenul pentru depunerea situațiilor financiare anuale pentru firme este 29 mai.

„Pentru aplicarea în anul fiscal 2024 a sistemului de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor, în ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, referirea la situațiile financiare anuale privește doar persoanele juridice române care nu au depus situațiile financiare corespunzătoare exercițiului financiar al anului 2022 și/sau cele corespunzătoare anilor anteriori anului 2022”, a transmis ANAF.

ANAF a anunțat data până la care trebuie DEPUSE situațiile financiare anuale

Termenul pentru situațiile financiare anuale:  care trebuie să depună un exemplar al situațiilor financiare anuale la unitațile tSunt vizate persoanele juridice româneeritoriale ale Ministerului Finanțelor în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, scrie Alba24.ro.

„Termenul prevăzut mai sus este aplicabil tuturor entitaților, indiferent de sistemul de impozitare aplicabil, conform Legii contabilitații, nefiind instituită o derogare de la acest termen pentru exercițiul financiar al anului 2023”, mai spune instituția.

De asemenea, contribuabilii înregistraţi în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligaţi să îşi modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar, trebuie să depună o declarație până în data de 10 mai.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate