Connect with us

EVENIMENT

AMINTIRI ÎN UNIFORMĂ ALBASTRĂ/ Prima aventură cu Dacia 1310, o mașină de poliție cu personalitate aparte

Publicat

Publicitate
Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, s-a pensionat anul trecut, dar a rămas aproape de presă. Prin intermediul Cluj24, acesta rememorează fapte și întâmplări din timpul celor peste 30 de ani de activitate în cadrul rubricii ”Amintiri în uniformă albastră”.  
Într-o zi, fiind în biroul 61, biroul în care lucram, din clădirea Poliției municipiului Cluj Napoca, birou aflat la etajul al treilea al clădirii, sună telefonul fix. Ridic receptorul și așa cum avem obiceiul, spun: Bună ziua, Secția 1 Poliție, sectoriști … Recunosc vocea colonelului Oltean Octavian, alintat de subordonați „Tavi”, aflat la celălalt capăt al firului care spune scurt: La mine. Uneori, când nu era în toane bune, făcea economie de cuvinte …
Mă prezint la el, era cu Moldovan Grigore, colegul care era detașat de la agenții de ordine la sectoriști pentru a deservi mașina de servici a sectoriștilor.
Colonelul îmi spune, Moraru, așa îmi zicea el, te duci cu Moldovan la Parcul auto și preiei mașina de servici. Așa am făcut și astfel m-am trezit cu regina mașinilor de servici, o Dacia 1310 cu 5 viteze, CJ 03 AFF, pe numele ei.

Îi plăcea uleiul

Ei bine, Dacia asta era o mașină cu o personalitate aparte, nu era orice mașină. Îi plăcea uleiul nu glumă. Serios, dacă nu îi dădeam 1 litru la maxim o săptămână riscam să intre în sevraj, motiv pentru care paznicul de la depozitul PECO din Gruia (acum nu mai există), când o vedea, deschidea poarta direct, iar eu parcam fix lângă mașina șefului de depozit … iar AFF-ul iși aștepta cuminte porția de ulei …
Prima aventură cu ea am avut-o într-o bună zi (oare?) când în timp ce eram prima, serios, țin minte de parcă a fost ieri, eram prima mașină la semafor la intersecția Memorandumului cu Petru Maior și Moților.
Prima mașină, înțelegeți, prima mașină. Și cum așteptam eu culoarea verde, motorul torcea liniștit și rotund, cu vederea mea periferică, observ că schimbătorul de viteze se mișcă … ei bine, asta îmi captează atenția, mă uit la schimbător și acesta într-adevăr se mișca. Singur.
Și fără prea multe fițe se culcă liniștit între scaunele din față, fiind clar îndrăgostit de maneta frânei de mână.
Mie nu mi-a plăcut deloc dovada asta de tandrețe dintre schimbătorul de viteze și frâna de mână așa că i-am despărțit rapid, dar el, schimbătorul de viteze, era iremediabil pierdut și de nefolosit.

Rămas la semafor

Evident că între timp se face verde, cei din spate au început să-și piardă răbdarea și am auzit primele claxoane care mă informau că:”e verde, băăăăă, tu mai stai?, că noi avem treabă …
Mintea mea, uluită inițial de dragostea dintre cele două componente, se recuplează la realitate, dă comandă mâinii drepte să pornească avariile și cobor din mașină, în uniformă de polițist, evident, și le fac celor din spate să mă ocolească că eu am treabă, exact acolo pe loc.
La vederea uniformei, ceilalți conducători auto mă ocolesc iar eu încep să caut prin portbagaj o soluție pentru ieșirea din criză.
Am găsit soluția, o șurubelniță în „T”, ridicată de la niște „cetățeni de bine” care verificau cu ea trăinicia sistemelor de închidere de la autoturismele parcate pe raza de competență a Secției 1 Poliție.
Șurubelnița a fost de acord să mă ajute, cred că avea ea ceva mustrări de conștiință în urma acțiunilor anterioare, s-a potrivit perfect în locașul părăsit fără scrupule de schimbătorul de viteze și așa, cu avariile puse, am revenit la bază, direct la garaj.
Asta a fost doar prima aventură cu mașina asta cu o personalitate aparte.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate