EVENIMENT
AMINTIRI ÎN UNIFORMĂ ALBASTRĂ/ Lecție pentru un șef din Poliție. A rămas cu volanul în brațe
Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, s-a pensionat anul trecut, dar a rămas aproape de presă. Prin intermediul Cluj24, acesta rememorează fapte și întâmplări din timpul celor peste 30 de ani de activitate în cadrul rubricii ”Amintiri în uniformă albastră”.
Prin 1991, 1992, șef de schimb la agenții de ordine din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca era un tânăr ofițer. Fiind șef de schimb, îi voi spune 01. Mașini de patrulare nu prea erau pe vremea aceea. Vre-o 3, 4 „Regine al Noptii”, adică celebrele ARO 243 și o singură Dacia alintată ADB de cei care o exploatau, adică o foloseau în serviciul de patrulare.
Nu conducea, dar dădea sfaturi
Tânărul ofițer de poliție de care vă povestesc eu „prin prezenta”, NU conducea dar știa foarte bine cum trebuie să o facă ceilalți. Polițiștii din subordinea lui cum ar veni.
Așa că ori de câte ori era cu ei în mașină, în patrulare sau în controlul patrulelor NU înceta să dea indicații: „mergi prea pe margine, mergi prea pe centru și te poate lovi cine vine pe sensul opus, depășește ce stai după ăsta, NU depăși, nu vezi că vine mașină?, habar nu ai să conduci”, chestii de-astea …, înțelegeți voi. Ca „șafior”, sunt enervante ele oricum, dar dacă vin de la unul care nici nu conduce, „faci cu nervii frate” …
”Ia-l și condu tu”
Ei bine, azi așa, mâine așa, poimâine … „ia să-i dăm noi o lecție”, și-au zis agenții.
Așa că unul dintre ei, mai hâtru și mai inventiv desface piulița de fixare a volanului, așază frumușel capacul ornament la locul lui și pleacă în patrulare cu ofițerul șef de schimb pe scaunul din dreapta. Evident că începe tirada, vezi aia, vezi ailaltă, vezi acolo, vezi dincolo … și ajunși la intersecția străzilor General Dragalina cu General Eremia Grigorescu, agentul frânează ușor, doar trebuia să se asigure, NU?, scoate din viteză, smulge volanul de la locul lui, il pune in brațe ofițerului și îi spune ” Na, ia-l și condu TU”.
Omul nostru șocat, rămâne cu volanul în brațe, apoi sare din „motor”, din mașină adică, și pleacă pe jos la sediul Poliției.
Vre-o câteva zile NU a mai vorbit cu agentul și NU a mai urcat în ADB. Apoi i-a trecut supărarea. Sau sperietura. Ori ambele. Dar povestea a rămas. Acum e istorie. O istorie despre oameni faini și poveștile lor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






