ACTUALITATE
AMINTIRI ÎN UNIFORMĂ ALBASTRĂ/ La Măguri Răcătău, o femeie către șeful de post: Nu-mi poate făta vaca, nu poți să mă ajuți?
Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, s-a pensionat anul trecut, dar a rămas aproape de presă. Prin intermediul Cluj24, acesta rememorează fapte și întâmplări din timpul celor peste 30 de ani de activitate în cadrul rubricii ”Amintiri în uniformă albastră”.
De la proximitate am plecat în vara anului 2007 la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj … mamă ce tare a fost asta, și nici nu v-am zis cum era denumită funcția oficial în ștatul de funcții. Oricum, la a da denumiri pompoase funcțiilor suntem „meșteri mari”, nu calfe și zidari.
Cred că dacă mă prezentam cu denumirea funcției unui coleg de prin polițiile alea occidentale m-ar fi primit ăia cu fanfară și covor roșu …
Activități de prevenire
La Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, pe scurt CAPC, aveam activități de informare și prevenire a criminalității în tot județul.
În 12 ani cât am lucrat la CAPC, am ajuns în cam toate comunele din județ. Activitățile le desfășuram de cele mai multe ori cu sprijinul și implicarea colegilor de la posturile de poliție. Uneori ne descurcam singuri pentru că, na, unii șefi de post, culmea, la alea care nu aveau o încărcătură operativă prea mare aveau altceva mai important de făcut, nu aveau timp să vină la școală cu noi să vorbească cu copiii. Și NU mă refer la cei care aveau de lucru, asta ca să fiu bine înțeles din start.
”Leliuca” în audiență
Într-una dintre aceste deplasări ajungem la Postul de Poliție Măguri Răcătău, un post aflat în partea noastră, a Clujului, ca parte din cei mai faini munți din țară, Apusenii. Patriotism local, nu dați repede cu ptietri.
Eram cu colega mea Angela Neag. Șeful de post, un băiat tânăr, agent principal. Nu îmi mai amintesc numele lui, dar un băiat deosebit, om de-al locului, cum aveam să aflăm ulterior.
Băiatul ăsta, ne invită la o cafea, la un ceai, la o discuție despre una și alta, știa și care erau prioritățile naționale de prevenire, avea și mapele cu ele, ce să mai vorbim, era ancorat omul în realitate.
La un moment dat, cum eram eu așezat pe scaun, văd prin geam o leliucă, o tanti mai în vârstă adică, care intră pe poarta postului, bate ușor la ușă și intră numai după ce aude invitația făcută de colegul nostru.
”M-a lăsat mască”
Intră așa timid, cu bunul simț pe care îl mai găsești doar la oamenii ăștia atât de nedreptățiți uneori de soartă. Intră timid, dar când dă cu ochii de mine și de Angela, oameni străini de loc și comunitate, se oprește în ușă, timidă.
Ne salută respectuoasă și îi spune colegului că ar fi vrut să vorbească ceva cu el dar dacă îi ocupat, revine. Era clar că îl cunoștea și îl respecta pe coleg dar avea reținere în ai spune de ce a venit la post.
Invitată să-și spună păsul, cu glas molcom, ardelenesc îi spune că nu-i poate făta vaca, că omul ei e de cu noapte cu ea (cu vaca), dar nu poate să o ajute.
Deci nu ar putea să meargă până la ei să îi ajute? Măi oameni buni, ca sectorist și polițist de proximitate am auzit și văzut și eu destule, dar la speța asta, când am auzit-o m-a lăsat mască.
Cum să vii la șeful de post?
Mâna cu cana de cafea mi-a rămas suspendată în aer, i-am aruncat o privire Angelei care la rândul ei era la fel de uluită. Primul gând al meu a fost, recunosc, spre rușinea mea, că femeia nu are toată țigla pe casă, frate. Cum să vii la șeful de post că nu îți poate făta vaca? Apoi, mi-am mușcat buzele să nu izbucnesc în râs.
Colegul îi spune că ne conduce pe noi la școală și apoi merge pe acasă să se schimbe și ajunge la ei în maxim juma’ de oră.
Mulțumind femeia pleacă iar eu nu mă pot abține să nu cer lămuriri. Așa am aflat că șeful de post era la bază tehnician veterinar, că lucrase în zonă ca tehnician veterinar și că oamenii îl mai căutau și cu astfel de spețe. Iar leliuca, era citovă cu capul. Ne-am bucurat să aflăm ulterior că jițelucul și văcuța au fost bine.
Cam asta înseamnă munca de poliție la un post de poliție.
Felicitări colegilor, cei mai mulți neștiuți, care „sfințesc locul”, acolo unde își desfășoară activitatea.
P.S. Cu ajutorul colegului Ovidiu Brici am aflat numele șefului de post, Sucală Dorel. Mulțumesc Ovidiu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






