EVENIMENT
Am luat-o razna! Knorr va schimba denumirea unui sos în urma plângerilor că numele este jignitor
După ce programatorii au anunțat că vor elimina din limbajul specific cuvinte ca„master” și „slave”, iată că și compania germană Knorr, parte a grupului Unilever, va redenumi popularul său sos “Zigeuner”(ţigănesc) drept sos paprika în stil unguresc, în urma plângerilor că numele este jignitor, devenit astfel ultimul dintr-o serie de branduri care ia o astfel de măsură în urma unui val de proteste împotriva rasismului, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Termeni precum „whitelist” (lista albă), „blacklist” (lista neagră) au devenit la fel de controversați pe măsură ce protestele şi revoltele se succed în Statele Unite pentru a combate discriminarea rasială
Unilever a anunţat în iunie că va renunţa la cuvânt ”fair” din produsele de albire a pielii Fair & Lovely.
Romani Rose, liderul Consiliului German al Sinti şi al Romilor, a salutat decizia, despre care a scris publicaţia Bild am Sonntag, dar a spus că este mai îngrijorat de creşterea rasismului, cum ar fi scandările de tipul ”ţigan” sau ”evreu” pe stadioane.
„Este bine că Knorr reacţionează la plângerile multor oameni. Dar „şniţel ţigănesc şi ”sos ţigănesc” nu sunt lucrurile cele mai importante”, a spus el.
Sursa: g4media
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






