ADMINISTRAȚIE
Alin Tișe, despre organizarea EURO U21 din 2023: „Este o decizie care ne bucură, dar care nu ne mai surprinde”
Consiliul Județean Cluj salută recenta decizie a UEFA prin care i-a fost încredințată României, alături de Georgia, sarcina găzduirii viitorului Campionat European de Fotbal destinat jucătorilor sub 21 de ani, ediția 2023.
Stadionul emblemă al județului, Cluj Arena, a fost nominalizat, alături de stadionul „Constantin Rădulescu” din Gruia al echipei CFR și de alte două stadioane din București, să găzduiască mai multe partide din grupele acestui important turneu final.
Declarația președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe
„Este o decizie care ne bucură, dar care nu ne mai surprinde. Cluj Arena a dovedit deja, în repetate rânduri, că dispune atât de dotările și facilitățile necesare, cât și de o echipă mai mult decât capabilă să organizeze competiții sportive la cel mai înalt nivel, inclusiv un campionat european de fotbal”, a afirmat omul politic.
Citește și
E oficial! Clujul va găzdui Campionatul European de Fotbal U21 din 2023
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






