Connect with us

EVENIMENT

Alin Tișe despre huiduielile la funeraliile lui Iliescu: Am pierdut demnitatea

Publicat


Criză în coaliâia de Guvernare din cauza funeraliilor lui Ion Iliescu

Huiduielile care au însoțit funeraliile fostului președinte Ion Iliescu au stârnit reacții puternice în societatea românească, iar Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a transmis un mesaj clar și dur în urma acestor evenimente.

„Am pierdut demnitatea”, a spus Tișe, exprimându-și dezamăgirea față de lipsa de respect manifestată în ziua înmormântării.

Alin Tișe: Am pierdut ultimul strop de decență

„Joi, 7 august 2025, a devenit o zi unică și dureroasă în istoria recentă a țării. Un fost președinte al României, dus pe ultimul drum, a fost întâmpinat nu cu reculegere, ci cu huiduieli. Într-un paradox straniu, un om decedat a reușit să trezească în popor conștiința… dar nu civică, ci viscerală.

România a reușit, din păcate, o performanță probabil unică în lume: să huiduie un om în timp ce e dus la groapă.
Am văzut, cu ochii deschiși, o țară pe marginea prăpastiei.
Nu pentru că, prin aceste reacții, s-ar fi rostit adevărul sau s-ar fi făcut dreptate. Ci pentru că am pierdut, cu toții, ultimul strop de decență colectivă”, a transmis Alin Tișe.

O boală profundă a societății

Tișe a atras atenția că această atitudine reflectă o boală profundă a societății.

„Într-un stat care se revendică a fi creștin, nu am fost în stare să păstrăm o singură zi de tăcere. O zi de răgaz. O zi fără răfuieli.

Nici măcar în fața morții, acel punct în care toți oamenii ar trebui să fie egali, nu ne-am putut opri din huiduieli, ură și spectacol vulgar.
A fost un cortegiu funerar, nu o galerie de fotbal. Dar România nu mai distinge între viață și moarte, între adevăr și vendetă, între justiție și linșaj.

Suntem o societate atât de bolnavă, încât nici cadavrul nu mai e lăsat să treacă în liniște.

Acest gest, făcut de unii, dar resimțit de toți, spune mai multe despre noi ca popor decât o mie de statistici.
Această atitudine, de a ne huidui morții, arată că această țară și-a pierdut busola și că elitele acestui neam nu mai au conștiință.
Iar când un popor nu mai poate îngropa un om cu demnitate, riscă să-și îngroape propria umanitate.
Astăzi, am picat încă un test colectiv. România, în loc să-și recapete chipul, și l-a desfigurat puțin mai mult”, a adăugat președintele Consiliului Județean Cluj.

Apel la schimbare

În încheiere, Alin Tișe a făcut un apel la schimbare.
„Noi nu vrem să schimbăm doar guverne. Vrem să schimbăm mentalități.
Nu vrem să mai aplaudăm ura.
Vrem să reconstruim demnitatea. Vrem o Românie în care, chiar și atunci când nu iubești un om, îl respecți când nu mai poate răspunde.
Vrem o țară în care moartea nu mai e o scenă de circ, ci o lecție de umilință.
Pentru că, dacă nici în fața morții nu mai putem fi oameni, atunci nu ne mai rămâne nimic de apărat.
Vrem Altceva pentru Țară – APT. Altceva pentru tine. Un «altceva» care nu mai poate fi amânat.”, a adăugat Alin Tișe.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate