ACTUALITATE
Alegeri online la Organizația Studenților Mediciniști din UMF Cluj-Napoca. Vezi CALENDARUL
Organizația Studenților Mediciniști (OSM) din cadrul UMF Cluj-Napoca anunță că a dat startul înscrierilor pentru funcția de președinte al OSM, pentru mandatul 2021-2022, perioada de înscriere fiind 8 aprilie – 8 mai.
Pentru a putea candida, pretendenţii trebuie să îndeplinească următoarea condiţie conform art. 25, alin (2) din Regulamentul Intern OSM: „Pot candida pentru funcţia de Preşedinte studenţi ai Facultăţii de Medicină deveniţi membri activi ai OSM cu minim 12 luni în urmă.”
Candidaturile pentru funcţia de Preşedinte se depun online, prin email către vicepreședintele Academic, la adresa vpa@osmcluj.ro și trebuie să conțină:
– plan de candidatură
– scrisoare de intenţie
– CV
Perioadă de campanie
După terminarea perioadei de înscriere, va urma perioada de campanie, perioadă în care studenții vor putea analiza candidaturile pretendenților, conform calendarului stabilit.
În cazul depunerii mai multor candidaturi, va avea loc o dezbatere publică deschisă pentru toți studenții Facultății de Medicină, în data de 15 mai.
Atât alegerile cât și dezbaterea vor avea loc online, într-un format accesibil şi sigur, care va fi anunţat ulterior.
Alegerile online pentru funcția de președinte OSM sunt programate în 18 mai.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






