EVENIMENT
Alegeri fără incidente majore, la Cluj. Președintele BEJ: Am avut sesizări legate de modul în care au votat cetățenii UE
Președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Cluj, judecătorul Ioan Gaga, a arătat că procesul electoral se desfășoară fără probleme, până în prezent. Sesizări privind votul cetățenilor UE la europarlamentare.
Judecătorul Ioan Gaga, președintele Biroului Electoral Județean (BEJ) Cluj pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie, a declarat să până la această oră, nu au fost raportate probleme care să îngreuneze prodesul electoral.
„Până în momentul de față, nu au apărut probleme deosebite, care n-au mai apărut la alte alegeri, probleme inerente legate de confuzia cu privire la locul unde să voteze și, de regulă, lucrurile acestea se rezolvă pe căile procedurale pe care le avem. Probleme extraordinare nu mi-au fost sesizate în scris, ca să pot să vă comunic mai mult de atât. În momentul de față, lucrurile se desfășoară în condiții normale”, a declarat Ioan Gaga.
Sesizări privind votul unor cetățeni UE
Singurele sesizări ajunse la Biroul Electoral Județean au fost legate de exercitarea votului unor cetățeni europeni pe listele complementare, deși nu erau pe liste speciale. Președintele BEJ spune însă că nu ar putea confirma dacă ar fi vorba de o fraudă electorală.
„Știu că au fost anumite sesizări legate de modul în care au votat cetățenii UE pentru alegerile europarlamentare, în sensul că au fost trecuți pe listele complementare și au votat și pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, deși nu erau pe listele speciale, din câte am înțeles. Sunt aspecte care urmează să fie verificate ca să se vadă cauza unei asemenea erori. Aceasta a pornit inclusiv de la modul în care au fost întocmite materialele privind prelucrarea președinților secțiilor de votare. Nu pot să confirm că ar fi vorba de o fraudă, frauda presupune o intenție și până acolo trebuie să se cerceteze mai amănunțit”, a mai spus acesta.
Comasarea alegerilor complică puțin lucrurile
În final Ioan Gaga a mai arătat că organizarea alegerilor a fost mai complexă în această rundă de aegeri, din cauza comasării alegerilor locale și europarlamentare, însă nu se așteaptă ca acest lucru să pună mari probleme.
„În general nu au fost probleme. Complexitatea cumulării celor două alegeri a determinat o organizare mult mai amplă și mai complexă, pentru că proceduri, din păcate, nu au fost unificate. Atunci, trebuie avută mare atenție cu privire la modul în care se desfășoară alegerile locale, inclusiv procesele verbale care se completează, pentru că sunt distincte. Acest lucru, evident, face mai dificilă completarea rezultatelor, dar sperăm să nu fie probleme la final, sau problemele care sunt, să fie remediate, astfel încât să nu fie afectat procesul de alegeri”, a conchis judecătorul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






