ACTUALITATE
Agențiile de turism introduc asigurarea COVID-19 pentru călătorii în toate pachetele de vacanță
Maria Goicea, directorul de marketing în cadrul unui touroperator, a declarat că urmează să se introducă, în toate pachetele charter şi pe circuite, asigurarea contra Covid-19, scopul fiind siguranţa clienţilor, iar costul acesteia este nul. Mai mult, această asigurare este inclusă retroactiv şi în contractele deja încheiate, scrie Agerpres.
„Noi am făcut eforturi foarte mari şi am vorbit cu asigurătorul nostru în sensul că noi aveam nişte produse ale noastre, produse de asigurare şi storno dedicate oamenilor care merg în vacanţe. Am analizat situaţia şi am văzut care sunt riscurile: protecţie pe bagaje, avem şi pentru întârzierea bagajului, produsul are şi storno – care este o asigurare foarte scumpă, dar noi am introdus-o.
Astfel, în cazul în care nu mai poţi pleca din anumite motive obiective, primeşti banii înapoi. Este singurul produs de pe piaţă personalizat şi care este inclus în toate pachetele de turism cu chartere. La noi este bonus, pentru că e mai bine să nu aibă probleme turiştii. Cred că din 2014 am dezvoltat acest produs şi este gratuit, tocmai ca turistul să poată pleca liniştit în vacanţă.
De trei zile am reuşit să declarăm oficial că include şi riscul de Covid şi pe partea de storno şi asigurarea medicală la faţa locului, dacă este nevoie, dar asigură şi biletul de întoarcere. Este o clauză potrivit căreia dacă, de exemplu, o rudă de gradul I se îmbolnăveşte de Covid în perioada în care turistul este în vacanţă şi acesta trebuie să vină acasă, el poate veni mai repede. Este un produs foarte bun şi nu ştiu cât de mulţi touroperatori au reuşit să includă şi o astfel de asigurare”, a explicat Maria Goicea.
Ce este important la această asigurare
„Cel mai important la asigurarea noastră este că asigurătorul a acceptat să asigure turiştii care au avut deja poliţa încheiată şi urmează să călătorească. Adică retroactiv. Dacă s-ar fi aplicat doar la contractele noi, era bine şi aşa, dar nu am fi avut multe, pentru că nu avem mulţi turişti noi acum, în perioada asta”, a conchis directorul de marketing.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






