Connect with us

ACTUALITATE

Aeroportul Internaţional Cluj reia zborurile spre Constanţa, operate de compania aeriană Blue Air

Publicat


11 768x513

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță reluarea zborurilor directe spre Constanţa, începând din sezonul de vară 2022.

Astfel, în data de 20 iunie 2022, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se vor relua zborurile regulate sezoniere spre Constanța, operate de către compania aeriană Blue Air.Zborurile spre litoralul Mării Negre vor fi operate cu 3 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri şi vinery.

În contextul pandemieiCovid-19, litoralul românesc aduce în prim-plan o ofertă turistică atractivă pentru pasagerii care doresc să călătorească de pe Aeroportul Internaţional Cluj, iar zborurile companiei Blue Air vor contribui la redescoperirea obiectivelor turistice româneşti, fiind susţinut astfel turismul intern.

La doar o oră distanță, ruta care conectează Clujul de Constanța facilitează călătoriile spre litoralul Mării Negre, atât pentru clujeni, cât și pentru pasagerii din întreaga Transilvanie.

Dacă anul trecut zborurile spre Constanţa erau operate cu 2 frecvenţe pe săptămână, creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către compania aeriană Blue Air pentru anul acesta, de la 2 la 3 frecvenţe săptămânale, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe segmentul de trafic turisticși oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile, către riviera Mării Negre.

Destinație tradițională

Viorel Federiga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a transmis următoarele: „Cu siguranţă destinația Constanţa va continua să se bucure de aprecierea pasagerilor noștri și a celor din întreaga regiune deservită de aeroportul clujean şi va confirma premisele pozitive în ceea ce privește recuperarea traficului de pasageri.”

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a precizat: „Reluarea zborurilor spre Constanța este un moment așteptat de mulți pasageri, pentru că este o destinație tradițională, iar decizia companiei Blue Air de suplimentare a frecvenţelor de la 2 la 3 zboruri săptămânale de pe Aeroportul Internaţional Cluj confirmă interesul crescut al pasagerilor pentru legătura aeriană cu litoralul Mării Negre.

Totodată, creșterea traficului turistic este una din prioritățile Aeroportului Internațional Cluj, iar zborurile spre Constanţa. aduc o conectivitate excelentă şi rapidă pasagerilor care aleg să susțină turismul autohton, contribuind totodată la dezvoltarea relațiilor turistice și economice naţionale”.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate