EVENIMENT
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj va construi un parc fotovoltaic de 5 MW din fonduri europene
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj va realiza un parc fotovoltaic și capacități de stocare a energiei, după ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a declarat proiectul eligibil pentru finanțare europeană din Fondul pentru Modernizare.
Investiția presupune instalarea a peste 7.500 de panouri solare pe o suprafață de 8 hectare, cu o putere instalată de 5 MW și o capacitate de stocare de 12 MW. În urma implementării, peste 60% din consumul de energie electrică al Aeroportului Cluj va fi asigurat din producția proprie de energie verde, ceea ce înseamnă o economie anuală de aproximativ 1 milion de euro și o reducere a emisiilor cu efect de seră de circa 3.400 tone de CO₂.
Valoarea proiectului
Valoarea totală a proiectului depășește 54 de milioane de lei (TVA inclus), din care peste 30 de milioane reprezintă fonduri nerambursabile europene.
Importanța investiției
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a subliniat importanța investiției.
„În contextul creșterii prețului la energie și a constrângerilor bugetare, independența energetică este unul dintre obiectivele majore spre care ne focusăm. Investiția într-un parc fotovoltaic la Aeroportul Cluj, din fonduri nerambursabile este o realizare notabilă și creează premisele unei stabilități financiare și atingerea independenței energetice. Susținem acest proiect al aeroportului, mai ales că România este parte din acordul de atingere a neutralității climatice”, spune Alin Tișe, președinte a Consiliul Județean Cluj.
Un pas important pentru reducerea costurilor
La rândul său, directorul general David Ciceo a precizat că proiectul va include și sisteme de stocare a energiei și pompe de căldură.
„Implementarea proiectului va duce la creșterea autonomiei energetice a aeroportului. Vom realiza investiții în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în sisteme de stocare a energiei, dedicate exclusiv autoconsumului și în instalarea pompelor de căldură. Scopul nostru este să reducem consumul de energie din surse convenționale, să reducem emisiile de CO₂ și să ajungem la autonomie energetică.”, declară directorul general David Ciceo.
Președintele Consiliului de Administrație, Viorel Federiga, a adăugat că proiectul reprezintă un pas important în adaptarea la noile cerințe internaționale și în reducerea costurilor aeroportului.
„Suntem deosebit de încântați că am reușit să obținem finanțare pentru investiții în proiecte precum construirea unui parc fotovoltaic la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj. Este un pas important în procesul de adaptare la noile cerințe internaționale. Parcul fotovoltaic va permite aeroportului să își acopere o parte semnificativă a consumului propriu de energie și va asigura o reducere importantă a costurilor.”, spune Viorel Federiga.
Autobuz electric pentru pasageri
În paralel cu investițiile în energie verde, Aeroportul Cluj a suplimentat parcul auto cu încă un autobuz electric pentru transportul pasagerilor la aeronave. Acesta are o capacitate de 110 pasageri, o autonomie de peste 300 km, sisteme de supraveghere audio-video și un design modern și ergonomic. Costul a fost de 4,2 milioane de lei.
Tranziția către un aeroport verde
Atât parcul fotovoltaic, cât și achiziția de echipamente electrice se înscriu în strategia de transformare a Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj într-un aeroport verde și sustenabil.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






