EVENIMENT
Aeroportul Cluj a costat cu 55 de milioane de euro mai puțin decât Aeroportul Brașov. Transportă de zece ori mai mulți pasageri
Aeroportul Brașov a fost inaugurat cu fast la mijlocul lunii iunie a acestui an, investiția ridicându-se la 140 milioane de euro, asigurând un trafic estimat de pasageri în primul an de 300.000 de persoane. Cluj24 a făcut o comparație cu Aeroportul ”Avram Iancu” din care rezultă că aeroportul din Cluj a fost și mai ieftin și asigură și un trafic de pasageri de zece ori mai mare decât cel din Brașov.
Șantierul aeroportului din Brașov a început în anul 2008, dar abia peste patru ani a fost semnat contractul pentru realizarea pistei de aterizare, lucrările la aceasta fiind finalizate în luna octombrie a anului 2014.
În 2018 s-au desfăşurat lucrările de execuţie a căii de rulare şi a platformei de îmbarcare-debarcare, în paralel cu extinderea reţelelor de canalizare şi drenaj aferente pistei de decolare-aterizare.
În luna august a anului 2019 a fost semnat contractul pentru proiectarea şi construirea terminalului de pasageri, investiție finalizată în toamna anului 2020.
Pista noului aeroport are o lungime de 2.820 m și o lățime de 45 m, fiind al treilea, ca mărime, după Aeroportul ”Henri Coandă” București și Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj.
În primul an de operare, Aeroportul Brașov ar trebui să deservească circa 300.000 de pasageri, costurile totale ale investiției ridicându-se la 140 de milioane de euro.
Costuri mai mici, pasageri mai mulți
În ceea ce privește Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj, acesta a început să fie modernizat în urmă cu 15 ani, când s-au construit două terminale, capacitatea aerogării fiind de 3 milioane de pasageri pe an, și o pistă nouă de decolare – aterizare cu o lungime de 2.100 de metri.
Lucrările la noua pistă au început în anul 2011 și a fost inaugurată în 2013, proiectul prevăzând extiderea acesteia la 3.500 de m.
Pista a costat 181,3 milioane de lei (43,1 milioane euro).
De asemenea, aeroportul clujean are și două terminale noi de pasageri, unul de Sosiri, inaugurat în anul 2008 și care a costat aproximativ 26 de milioane de euro, și unul de Plecări, inaugurat în 2009, care a costat 15 milioane de euro.
Costurile totale ale pistei și celor două terminale de la Cluj s-au ridicat la aproape 85 de milioane de euro, cu 55 de milioane de euro mai puțin decât investiția de la Brașov.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






