ADMINISTRAȚIE
Activiștii de mediu, petiție adresată Primăriei Cluj-Napoca: „Salvăm Baza Sportivă Farmec!”
Asociația Societatea Organizată Sustenabil lansează o nouă petiție, „Salvăm Baza Sportivă Farmec!”, adresată primăriei Cluj-Napoca și Consiliului Local.
Activistul Adrian Dohotaru a inițiat o petiție prin care cere reabilitarea urgentă a Bazei Sportive Farmec din cartierul Mărăști. Aceasta este în prezent abandonată și degradată, deși a fost bugetată de Primărie ani la rând. Scopul este ca baza să devină un spațiu activ și sănătos pentru comunitate, mai ales pentru copii.
„E vital să avem baze sportive în fiecare cartier pentru ca toți copiii să beneficieze de sănătate prin mișcare și prevenție. Din păcate, Primăria amână de ani de zile o investiție în zonă, motiv pentru care am lansat această petiție. Cu cât semnnează mai mulți clujeni, mai ales în preajma Zilei Copilului, de 1 Iunie, cu atât arătăm că există cerere din partea clujenilor”, se arată în petiția inițiată de activistul Adrian Dohotaru de la Asociația Societatea Organizată Sustenabil.
Petiția poate fi semnată AICI.
Se cere reabilitarea bazei sportive Farmec
Inițiatorii subliniază că este important să existe o bază sportivă în fiecare cartier, pentru că sportul și mișcarea sunt esențiale în dezvoltarea copiilor și prevenția bolilor.
„Baza Sportivă Farmec, un spațiu care ar putea fi vital sănătății cartierului Mărăști, este abandonată de ani de zile – clădire ruinată, terenuri de sport distruse, gard la apă și la parc, promisiuni neîmplinite.
Primăria a bugetat mai mulți ani la rând proiect de amenajare a bazei sportive, dar care nu s-au transformat în acțiuni concrete.
Cerem URGENT:
- Un plan public cu termene pentru reabilitarea bazei.
- Consultări reale cu cetățenii – să decidem împreună cum va arăta noul spațiu (centru comunitar, terenuri multifuncționale, acces la Canalul Morii).
- Transparență totală: De ce a fost lăsată în paragină? Câți bani a încasat Primăria de la privații care au gestionat deficitar baza?
Nu mai acceptăm amânări! Semnează petiția pentru a transforma Baza Farmec într-un loc viu, pentru copii, tineri și toți clujenii.
De ce este important?
- Spații sportive lipsă – Generații întregi cresc fără baze sportive în fiecare cartier al Clujului.
- Banii noștri, folosiți greșit sau nefolosiți – Primăria are datoria să investească în bunurile publice, nu să își amâne angajamentele.
- Model de neglijență – Dacă schimbăm Farmecul, putem schimba orice alt spațiu uitat din Cluj”, se arată în textul petiției.
„Nu ne oprim până nu avem bază sportivă în fiecare cartier!”
Dohotaru dă exemple pozitive din trecut, când presiunea civică a dus la asigurarea accesului gratuit în Baza Sportivă Gheorgheni și realizarea de investiții în baza „La Terenuri”. Activistul spune că această petiție e doar primul pas într-o campanie mai largă de mobilizare pentru spații publice sportive funcționale și accesibile tuturor clujenilor.
„Până acum ne-am implicat să fie acces general și gratuit pentru Baza Sportivă Gheorgheni și am făcut o petiție cu mii de semnatari înainte ca Primăria să accepte investiții în baza sportivă La Terenuri. Nu ne oprim până nu avem bază sportivă în fiecare cartier! Petiția este doar primul pas, urmează presiune continuă până vedem schimbarea!”, mai arată acesta.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






