ACTUALITATE
Acțiuni în vederea respectării măsurilor anti-COVID la Cluj. Au fost aplicate amenzi de aproximativ 10.000 lei
La data de 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, precum și de polițiști locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au acționat pe raza municipiului Cluj-Napoca în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirii și combaterii faptelor antisociale în sectorul stradal, dar și pentru combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Astfel, în intervalul orar 19.00 – 21.00, echipele mixte au urmărit verificarea zonelor susceptibile de a forma aglomerări de persoane, respectarea măsurilor impuse operatorilor economici, precum și a măsurilor de protecție sanitară aplicabile persoanelor.
Au fost verificați 29 de operatori economici, nefiind constatate abateri ale prevederilor incidente în contextul stării de alertă, toate locațiile fiind închise sau funcționând cu respectarea prevederilor legale .
Totodată, au fost legitimate 65 de persoane și verificate 38 de autovehicule.
În total, în această etapă au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, 23 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri privind portul măștii de protecție. Alte 9 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcări ale normelor rutiere prevăzute de OUG 195/2002 R, iar alte 3 pentru abateri ale normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În cea de-a doua etapă, desfășurată între orele 23.00 – 01.00, forțele angrenate au legitimat 155 de persoane și au verificat în trafic 98 de autovehicule.
Nerespectarea interdicției de circulație a persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00 a condus la sancționarea a 15 persoane, conform Legii 55/2020.
Acțiuni ale polițiștilor gherleni
În vederea intensificării respectării măsurilor de prevenire și combatere a efectelor negative generate de virusul Covid-19, dar și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă pe raza de competență.
În acest context, au fost legitimate peste 185 de persoane și verificate în trafic un număr de 115 autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate de polițiști, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.080 de lei, 14 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale normelor de protecție prevăzute de Legea 55/2020 cu modificările și completările ulterioare,
Alte 12 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute de OUG 195/2002R, fiind reținute 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate, o persoană a fost sancționată în conformitate cu Legea 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
*
Totodată, la data de 27 noiembrie a.c., precum și la data de 1 decembrie a.c., polițiștii Secției Rurale Gherla au acționat pe raza de competență pentru prevenirea faptelor antisociale și verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în contextul stării de alertă.
Ca urmare a activităților desfășurate, polițiștii au legitimat 176 de persoane, verificând 128 de autovehicule în trafic.
De asemenea, aceștia au verificat 57 de operatori economici.
În total, polițiștii au aplicat un număr de 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.435 de lei. Astfel, 16 persoane au fost sancționate conform Legii 55/2020 și alte 10 pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991.
Pentru abateri aduse OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice au fost aplicate 6 sancțiuni, iar în conformitate cu O.U.G. 34/2008 alte 2 sancțiuni.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






