EVENIMENT
ACCIDENT rutier la ieșirea din Huedin spre Șaula. Trei mașini implicate. Trafic BLOCAT. Două femei, la spital
Un accident rutier a avut loc vineri seară pe DN1-E60, la iesire din Huedin spre Șaula, fiind implicate 3 autoturisme. Circulația este blocată în ambele sensuri.
”Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în localitatea Șaula. În accident au fost implicate trei autoturisme, însă nu există victime încarcerate. O persoană acuză dureri la coloană și este evaluată de către echipajele medicale”, au spus pompierii de la ISU Cluj.
La accident au intervenit două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
UPDATE
”În urma acestui eveniment au fost transportate la spital două femei de aproximativ 50 de ani. La o primă evaluare, ambele prezentau leziuni ușoare. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD”, au precizat pompierii de la ISU Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






