EVENIMENT
Accident în această dimineață la Jucu, jud. Cluj. O persoană a fost rănită

Marți dimineața, în localitatea Jucu de lângă Cluj, a avut loc un accident de circulație soldat cu o persoană rănită.
„Au intervenit două autospeciale și un echipaj SMURD. Din primele informatii, un conducător auto de 76 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe DN1C E576 pe raza localităţii Jucu Herghelie înspre Cluj-Napoca, pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare faţa de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 41 de ani din Dej, a întrat în coliziune faţă-spate cu acesta.
Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Conducătorul auto de 41 de ani a fost trasportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Traficul se desfăşoară alternativ”, transmite ISU Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






