A fi sau a nu fi la Națională. Bîrligea (CFR Cluj) ar putea fi o soluție pentru ATAC

După accidentările lui Manea și Camora, Daniel Bîrligea a rămas singurul jucător de la o echipă clujeană convocat la Naționala lui Edi Iordănescu pentru meciurile cu Belarus și Andorra.

Meciul cu Belarus e deja istorie. Știm ce s-a întâmplat și-am văzut și ineficacitatea atacului nostru. Pistonând cu un Alibec greoi și veșnic nemulțumit și bazându-ne pe șutul lui Stanciu care și-a cam pierdut din acuratețe, am realizat că lipsa unui vârf autentic, puternic și rapid, ne cam marchează.

S-a încercat cu Drăguș pe stânga, apoi cu Mihăilă, iar Hagi pe post de Hopa Mitică, ba pe stânga, ba pe dreapta, ba în mijloc. N-a mers. Oricât s-a agitat Moruțan, cu toată tehnicitatea lui, când îți apare în față unul mai mare de 1,83m, te cam tai ca maioneza.

Cu cine să „înțepi” plasa?

Problema taliei la jucătorii români nu e de ieri, de azi. Să ne amintim echipa de hobbiți, cu Mitriță, Băluță, „Triță și Făniță”. Se loveau de apărările adverse ca proiectilul de un tanc Tiger. Fragilitatea proverbială a jucătorilor noștri ne face să ne ducem cu gândul la eventualitatea reprofilării în „lotul național de filatelie”. Ne lipsește ca aerul un Cămătaru care să alerge jumătate de teren cu doi adversari în spate. Ia-ți văzut pe sârbi? Ferească Dumnezeu! Cel mai scund avea 1,85…

Am încercat cu Pușcaș, care e mare, dar atât. Tehnică, mai ușor. Viteză, din când în când. Louis Munteanu a atins mingea cu Belarus de aproape două ori. Cu cine să „înțepi” plasa? Iar cu fundașii? Bine-ar fi…

Și-atunci, când ai un vârf autentic în lot, precum Bîrligea, de ce să nu-i dai o șansă? Mare e, puternic e, tehnic e, altruist (uneori) e… Deși, poate e bine să știi că nu întotdeauna e indicat să fii altruist. Ratangiu e. Dar ca să ratezi mult, trebuie să și ajungi de multe ori în ocazii de a marca.

L-am văzut cum joacă la echipa lui de club. Uneori, poate să-i scoată lui Mandorlini fire albe cu ratările. Alteori inventează niște assist-uri de și el se miră de unde le scoate. Agresiv, uneori peste limită, fragil, dac-ar fi să ne luăm după ce spunea Dan Petrescu, însă arțăgos și gata oricând să se bată de la egal la egal cu apărătorii adverși. Chiar dacă nu întotdeauna este el cel care finalizează, jocul lui în fața porții facilitează acțiunile colegilor.

E încă tânăr, dar promite. Dacă nici în meciul cu Andorra nu-i acorzi o șansă, atunci când?