Connect with us

EVENIMENT

Cazurile de lepră de la Cluj. Cele două angajate ale salonului SPA, diagnosticate cu boala, s-au întors în țara lor natală

Publicat

Publicitate
Cazuri de lepra la un SPA exclusivist din Cluj-Napoca

Cele două angajate ale salonului ThaiCo Spa, diagnosticate cu lepră în urmă cu 2 luni, au primit prima parte a tratamentului și s-au întors înapoi în țara natală, Indonezia.

Informația a fost confirmată de prof. dr. Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” din Bucureşti.

„Nu am îngrijit noi aceşti bolnavi, i-au îngrijit colegii din Cluj şi i-au îngrijit foarte bine şi, din câte ştiu eu, neoficial, de la ei, după primele zile în care au administrat tratamentul foarte eficient – pentru că lepra după primele administrări, după două-trei zile, devine complet inofensivă pentru cei din jur, dar tratamentul pentru cei din jur e de lungă durată – dar înţeleg că doamnele s-au întors în ţara de origine”, a explicat dr. Florescu, într-un interviu pentru Medika TV.

Cele două cazuri de lepră au fost diagnosticate la două angajate din Asia ale salonului, în 11 decembrie 2025, în urma analizelor histopatologice. Cele două persoane se află sub tratament la domiciliu, iar în acest moment nu există alte suspiciuni sau cazuri noi.

Autoritățile subliniază că situația este atent monitorizată și nu există risc epidemiologic pentru comunitate.

Aproape 3.000 de clienți identificați în ancheta epidemiologică

Ancheta epidemiologică a fost desfășurată la salonul ThaiCo SPA, unde au fost identificați 2.935 de clienți, au transmis reprezentanții DSP Cluj. Dintre aceștia, aproximativ 1.800 au fost informați prin e-mail cu privire la riscul de expunere, simptome, modul de transmitere și măsurile recomandate.

Pentru persoanele care nu aveau adresă de e-mail, conducerea salonului a fost solicitată să transmită informațiile prin propriile canale de comunicare.

„Conform definiției Organizației Mondiale a Sănătății, doar persoanele cu expunere prelungită sunt considerate contacți direcți. În acest caz, este vorba despre opt colegi de serviciu, care au fost evaluați clinic și nu prezintă semne de boală, urmând să fie monitorizați anual”, au mai transmis reprezentanții DSP Cluj.

Centrul SPA, închis temporar și dezinfectat complet

Activitatea ThaiCo SPA a fost suspendată temporar în 11 decembrie 2025, până la finalizarea anchetei epidemiologice. Între timp, centrul și-a reluat activitatea, după ce spațiile au fost dezinfectate complet prin ozonificare.

DSP Cluj precizează că nu au fost constatate nereguli privind normele de igienă și nu au fost aplicate sancțiuni. De asemenea, la nivel național nu există protocoale speciale pentru screeningul angajaților proveniți din zone endemice pentru lepră.

De asemenea, Ministerul Sănătății a precizat că tratamentul urmat respectă protocolul OMS pentru lepră și reduce imediat riscul de transmitere. Specialiștii subliniază că lepra, deși rară în România, este tratabilă și nu mai reprezintă un pericol pentru cei din jur odată ce tratamentul este inițiat.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate