Connect with us

ACTUALITATE

Zile libere 2026. Puține minivacanțe și multe sărbători care pică în weekend. Ce îi așteaptă pe angajați în acest an

Publicat

Publicitate
Câte zile libere vor mai fi în 2026

Anul 2026 nu a venit cu vești prea bune pentru angajații din România în privința timpului liber. Deși în calendar sunt trecute 16 zile libere legale, doar 12 dintre acestea vor fi în timpul săptămânii, restul căzând în weekend.

Prima dezamăgire a venit deja pe 24 ianuarie, când Ziua Unirii Principatelor Române a picat sâmbăta, zi care era oricum liberă pentru majoritatea salariaților.

Puține minivacanțe și așteptare până la Paște

Următoarea perioadă mai generoasă de odihnă va fi abia la Paștele ortodox, la mijlocul lunii aprilie 2026. Atunci, angajații vor avea un weekend prelungit de patru zile, începând de vineri, 10 aprilie, de Vinerea Mare, până luni, 13 aprilie, a doua zi de Paște.

După acest interval, o altă minivacanță va fi de 1 Mai, însă doar pentru unii angajați, care vor putea lega ziua de vineri de weekend, rezultând trei zile libere.

În total, în 2026 sunt prevăzute 17 zile libere legale, însă 1 Iunie, Ziua Copilului, coincide cu a doua zi de Rusalii, astfel că, în mod practic, rămân doar 16 zile distincte. Dintre acestea, 12 pică în timpul săptămânii și 5 în weekend.

Lista completă a zilelor libere legale rămase în 2026

Calendarul sărbătorilor legale arată astfel:

  • 10 aprilie, vineri – Vinerea Mare
  • 12 aprilie, duminică – Paștele ortodox
  • 13 aprilie, luni – A doua zi de Paște
  • 1 mai, vineri – Ziua Muncii
  • 31 mai, duminică – Rusaliile
  • 1 iunie, luni – A doua zi de Rusalii și Ziua Copilului
  • 15 august, sâmbătă – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie, luni – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie, marți – Ziua Națională a României
  • 25 decembrie, vineri – Prima zi de Crăciun
  • 26 decembrie, sâmbătă – A doua zi de Crăciun

Ce drepturi au angajații care lucrează în zilele libere legale

Pentru salariații care lucrează în domenii unde activitatea nu poate fi întreruptă, cum sunt unitățile medicale sau alte servicii esențiale, Codul Muncii prevede obligația angajatorilor de a acorda compensații.

Acestea pot consta în zile libere acordate în următoarele 30 de zile. Dacă acest lucru nu este posibil, angajatorul trebuie să plătească un spor de cel puțin 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

În plus, concediul de odihnă anual este de minimum 21 de zile lucrătoare, acordate proporțional cu perioada lucrată.

Alte zile libere prevăzute de lege

Pe lângă sărbătorile legale, angajații mai pot beneficia de zile libere plătite pentru diverse evenimente personale. Printre acestea se numără 5 zile pentru căsătoria salariatului, 2 zile pentru căsătoria unui copil, 10 zile pentru nașterea unui copil, la care se pot adăuga încă 15 zile dacă tatăl a urmat un curs de puericultură, 5 zile în caz de deces al soțului, soției, părinților, copiilor, socrilor sau fraților, 5 zile pentru schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, o zi pentru donarea de sânge și 2-3 zile pentru îngrijirea sănătății copilului.

Angajații care lucrează în medii toxice sau periculoase pot primi între 3 și 10 zile suplimentare de concediu. De asemenea, pentru rezolvarea unor situații personale, cu acordul angajatorului, se poate acorda concediu fără plată, care în anumite domenii poate ajunge până la 90 de zile.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate