Connect with us

EDUCATIE

Nori negri în educație la Cluj. Profesori, în risc să își piardă posturile. La liceu scade numărul de elevi. Vor fi noi proteste

Publicat

Publicitate
Noi proteste în învățământ la Cluj

Profesorii din Cluj și din întreaga țară cer abrogarea de urgență a Legii 141 din 2025, care a adus, spun ei, un dezastru în educație.

Peste 2.000 de profesori și-ar putea pierde joburile la nivel național, ca o consecință a acestei legi, care a permis, printre altele, mărirea numărului de elevi dintr-o clasă. La Cluj, situația este alarmantă, spune Lucia Cojocaru, lidera Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean (SLIPC), având în vedere că numărul de clase de liceu ar urma să fie cu 25 mai puține în anul școlar viitor.

Mai puține clase și din cauza aglomerării cu elevi

La Inspectoratul Școlar Cluj, a avut loc o ședință privind stabilirea planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027.

„După primele semnale, situația este alarmantă. Și la Cluj vor fi profesori care își vor pierde posturile. În județ, doar la liceu dispar 25 de clase, asta și din cauza faptului că a scăzut numărul de elevi, potrivit Inspectoratului Școlar”, a declarat pentru Cluj24.ro Lucia Cojocaru.

Lidera de sindicat spune că acesta este un lucru de înțeles, populația școlară diferă ca număr de la un an la altul, dar problemele sunt adâncite de Legea 141, care a determinat aglomerarea claselor.

„Numărul de clase se va reduce drastic, la nivel local și național, și este și o consecință a creșterii numărului de elevi dintr-o clasă. Sunt și la Cluj cazuri, și nu puține, în care cifra de 28 de elevi este depășită”, a declarat Lucia Cojocaru pentru Cluj24.ro.

Aceasta a explicat că noua lege impune un prag maxim de 28 de elevi, față de 24 cum era în vechea lege, la care se adaugă și locurile pentru elevii cu cerințe speciale și locurile pentru elevii romi, dar și faptul că nu mai există restricții de număr privind mutarea copiilor de la o școală la alta, chiar și în timpul anului școlar. La toate nivelurile de învățământ sunt clase la Cluj unde sunt mai mult de 30 de elevi.

Acest lucru, spune Lucia Cojocaru, duce la degradarea calității actului educațional, imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii, dar și la creșterea riscului de eșec și abandon școlar.

Profesorii nu își mai pot completa normele didactice cu alte discipline

Lucia Cojocaru a mai precizat că la toate acestea se adaugă și mărirea normei didactice de la 16 sau 18 ore la 20 de ore. Iar dacă anul trecut cadrele didactice își puteau completa norma, acum foarte mulți sunt în situația de reducere a acesteia.

„Anul trecut, de exemplu, ca să își completeze norma, un profesor de limba română putea să predea și alte discipline, fizică sau chimie. Acum va putea preda doar în specialitatea lui și va intra în reducere de activitate. Excepție se va face doar în mediul rural”, a mai spus Lucia Cojocaru.

La aceste probleme se adaugă și reducerea cheltuielilor de personal.

„Dacă subfinanțarea a devenit o politică permanentă, atunci nu va mai fi nimic stabil în educație. Noi cerem clar abrogarea de urgență a Legii 141. Acum este momentul să fie luate decizii responsabile, dar nu avem cu cine discuta”, a mai declarat Lucia Cojocaru.

Miting la Guvern la început de februarie

Primele acțiuni de protest vor începe de luna viitoare. În data de 4 februarie va avea loc un miting al profesorilor la Guvern, unde sunt așteptați 4.000 de angajați din învățământ din toată țara.

De asemenea, Lucia Cojocaru, lidera SLIPC, spune că până la finalul acestei luni, cadrele didactice din toate școlile din județ trebuie să completeze un sondaj cu privire la modul în care doresc să se desfășoare protestele în continuare.

Dacă aceasta va fi dorința profesorilor, acțiuni de protest vor începe la finalul lunii mai, când finalizează cursurile elevii din ani terminali. Profesorii nu vor încheia mediile, iar acțiunile de protest pot merge până la declanșarea grevei generale.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate