Connect with us

EVENIMENT

3 decembrie: Dezlegare la pește. Sărbători religioase mai puțin cunoscute. Povestea ardeleanului evlavios devenit Sfânt

Publicat


318106921 935387357866859 7550420595812972872 n99

Astăzi, 3 octombrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc mai mulți sfinți. Unul dintre ei s-a născut în Ardeal în 1730 și a fost canonizat în 2005. De asemenea, este dezlegare la pește. Iată care sunt sărbătorile din această zi și povestea ardeleanului devenit Sfânt.

Sărbători ortodoxe:

  • Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani
  • Sf. Proroc Sofonie (Dezlegare la peşte)

Sărbători greco-catolice și romano-catolice:

  • Sf. Proroc Sofonie
  • Sf. Francisc Xaveriu

Povestea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani este menționat în calendarul creştin ortodox în 3 decembrie. S-a născut în anul 1730 în Săliştea Sibiului. Și-a dorit să devină monah încă din tinereţe a dorit să se facă monah.

În contextul prigoanei împotriva ortodoxiei (Transilvania, secolul al XVIII-lea), a ajuns în Ţara Românească. Apoi, în 1750, a mers alături de un arhiereu grec la Muntele Athos.

„A primit treapta diaconiei la Mănăstirea Vatoped şi a rămas ucenic al stareţului Mănăstirii Vatoped, Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi. În anul 1763 îl însoţeşte pe marele stareţ în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 se mută împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu.

După un timp, ieromonahul Gheorghe a trecut în Ţara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Aici a fost convins de mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viaţa în Schitul Cernica, aflat în totală părăsire. La Cernica, a organizat o mănăstire cu viaţă de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui mulţi ucenici.

318106921 935387357866859 7550420595812972872 n
Rezultatele pe care le-a avut la Cernica au făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le pe amândouă din aprilie 1794 şi până la moartea sa, în decembrie 1806.

În ambele mănăstiri a rânduit viaţa monahală după tradiţia athonito-paisiană”, informează Agerpres.

S-a stins din viață în data de 3 decembrie 1806 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

În şedinţa din 20-21 octombrie 2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei privind canonizarea Cuviosului Stareţ Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani (având ziua de sărbătorire la 3 decembrie).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate