Connect with us

EVENIMENT

28 iulie: Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei. Metode de prevenire a hepatitelor B și A

Publicat


Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei este unul dintre cele patru evenimente internaționale destinate activităților de conștientizare și informare vizând această afecțiune medicală, eveniment sprijinit de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și sărbătorit pe 28 iulie.

Responsabilă cu această inițiativă globală este organizația non-profit ,,Alianța Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei” (World Hepatitis Alliance, WHA). WHA este o asociație de pacienți cu reprezentare internațională ce are ca scop apărarea drepturilor a 320 de milioane de pacienți din toată lumea, diagnosticați cu o formă sau alta de hepatită.

În 2016, 194 de guverne au adoptat Strategia globală a OMS privind hepatita virală, care include obiectivul de a elimina hepatita B și C până în 2030, dar numai câteva țări sunt pe cale de a îndeplini aceste obiective.

Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 290 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să știe. Fără o îmbunătățire masivă în diagnostic, ratele de tratament vor scădea, ratele de infectare vor crește și vom pierde posibilitatea de a elimina hepatita virală până în 2030.

În România, Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale urmărește crearea unui cadru de intervenție bazat pe dovezi pentru un răspuns cuprinzător și sistematic al sectorului de sănătate la hepatitele virale, luând în considerare contextul, nevoile și prioritățile naționale.

Cum prevenim hepatitele virale de tip B și A?

Pilonul principal al prevenției hepatitelor virale de tip B si A – cele mai virulente – este reprezentat de vaccinare.

Alături de vaccinare, măsurile de protecție, stil de viață personală și colectivă (referite ca măsuri nespecifice) sunt indispensabile în prevenția și controlul hepatitelor virale. În esență acestea privesc:

  • igiena personală strictă (spălatul pe mâini după toaletă, înainte de mese; tacâmuri, veselă și  pahare nefolosite în prealabil);
  • igiena strictă în colectivităţi copii/tineri (şcoli, grădiniţe şi cămine studenţeşti);
  • folosirea numai a seringilor şi acelor de unică utilizare;
  • sterilizarea corectă a instrumentarului medical/stomatologic;
  • igienă şi dezinfectare stricte în spitale, laboratoare, maternităţi şi stomatologie;
  • igiena sexuală strictă;
  • calitatea controlată a apei potabile precum și standardele decente de salubrizare și sanitație.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate