Situația nu-i roză la CFR Cluj, după înfrângerea cu Rapid. Relația dintre jucători și antrenor este încordată, fapt pentru care nu e exclus nici ca finanțatorul...
Ștefan Gadola, acționar minoritar la CFR Cluj prin intermediul companiei EnergoBit, a reacționat după apariția înregistrării cu patronul Nelu Varga, care îl jignește în termeni duri pe...
Cristi Balaj a recunoscut că e aproape de momentul în care va accepta oferta lui Neluţu Varga şi va deveni noul preşedinte al celor de la...
Rezilierea contractului cu Marius Șumudică și aducerea lui Dan Petrescu au însemnat un efort financiar considerabil pentru club, care se suprapune peste datorii mai vechi. Clubul...
Dan Petrescu și Neluțu Varga au continuat negocierile, dar au și avut împreună discuții cu unii jucători. Tehnicianul a dat liber echipei până joi și, cel...
Dan Petrescu revine pe banca celor de la CFR Cluj, alături de care a cucerit titlul în Liga 1 în 3 ani consecutivi, între 2018 și...
După parcursul dezamăgitor din cupele europene, finanțatorul Neluțu Varga n-a mai suportat rușinea și în loc să-și facă seppuku, și-a dat afară stafful de conducere. Marius...
Patronul CFR Cluj, Neluţu Varga are pe rol o afacere foarte importantă, care se ridică la 20 de milioane de euro. Acesta negociază cu Mohamed bin...
Se pare că omul de care s-au legat performanțele clubului CFR Cluj din ultima vreme, Marian Copilu, nu s-ar simți confortabil cu aducerea lui Adrian Mutu...
După meciul câștigat marți seara de CFR Cluj în fața celor de la FC Botoșani, victorie care le-a asigurat clujenilor cel de-al 7-le titlu din istorie,...
După meciul de duminică seara dintre CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, pierdut de clujeni cu 1-2, patronul din Gruia, Neluțu Varga, a avut o izbucnire...
Informația apărută astăzi în presa națională și preluată de mai multe ziare locale cum că Ștefan Gadola ar fi discutat cu niște investitori maghiari pentru că...
Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a apelat la guvernul maghiar pentru a căpăta o finanțare așa cum au Sepsi și Csikszereda. Executivul pe...