EVENIMENT
UPDATE. Două persoane, intoxicate cu monoxid de carbon, la Bobâlna. Intervine elicopterul SMURD
Două persoane au fost găsite inconștiente, cel mai probabil în urma unei intoxicații cu monoxid de carbon, în localitatea Oșorhel din comuna Bobâlna, județul Cluj. La fața locului intervin de urgență pompierii cu două autospeciale și o ambulanță SMURD.
Este posibil să fie solicitat și elicopterul SMURD pentru transportul de urgență al victimelor. Până în acest moment, nu se cunosc mai multe detalii despre starea persoanelor afectate sau despre circumstanțele în care a avut loc incidentul.
Echipele de intervenție sunt în desfășurare, iar informațiile vor fi actualizate pe măsură ce apar noi date.
UPDATE
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în localitatea Oșorhel, comuna Bobâlna, pentru a asista două persoane care s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.
La fața locului au fost trimise două autospeciale, o ambulanță SMURD, iar pentru a sprijini partea medicală a aterizat și elicopterul SMURD.
Pompierii au găsit un bărbat și o femeie inconștienți, într-un bazin pentru apă (puț). Victimele au fost extrase imediat de către forțele noastre, primind îngrijiri medicale din partea paramedicilor și a echipajului care încadrează elicopterul. Între timp, potrivit ultimelor informații, ambele persoane au devenit conștiente”, a transmis ISU Cluj.
UPDATE 2
„Un bărbat de aproximativ 45 de ani a fost transportat cu elicopterul la UPU Cluj-Napoca. Echipajul SMURD a transportat la spital o femeie de aproximativ 65 de ani, ambele persoane fiind conștiente și cooperante”, a arătat ISU Cluj.
Cei doi ar fi încercat să vopsească o fântână folosind o substanță destinată vopsirii piscinelor. Cei doi ar fi coborât în fântână pentru a aplica vopseaua, însă, la scurt timp, li s-ar fi făcut rău.
Bărbatul ar fi fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Târgu Mureș, în timp ce femeia ar fi fost dusă la spitalul din Dej.
FOTO: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







