EVENIMENT
Totul sau nimic la BTarena. U-BT Cluj-Napoca luptă cu Aris Salonic pentru calificarea în play-off-ul EuroCup
U-Banca Transilvania joacă miercuri, 11 februarie, de la ora 18:00, unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului european, împotriva formației Aris Salonic. Duelul decisiv din ultima etapă a sezonului regulat din BKT EuroCup va stabili echipa care obține ultimul loc în Play-Off, într-o confruntare cu miză uriașă pentru ambele formații.
BTarena se pregătește pentru un meci de totul sau nimic, arena urmând să fie plină la confruntarea care poate decide parcursul european al echipei pregătite de Mihai Silvășan. Aproximativ 500 de suporteri greci și-au anunțat prezența la Cluj-Napoca, iar fanii „alb-negrilor” sunt așteptați să creeze o atmosferă electrizantă în tribune.
Câștigătoarea va avansa în optimile competiției, unde va întâlni ocupanta locului 3 din Grupa B, într-o singură manșă eliminatorie.
Istoric favorabil pentru clujeni
Istoricul întâlnirilor directe este clar de partea U-Banca Transilvania, care a câștigat toate cele cinci dueluri disputate până acum împotriva formației din Salonic. Cele două echipe au fost repartizate în aceeași grupă pentru al treilea sezon consecutiv, iar în turul actualei ediții clujenii s-au impus cu 98-88, într-o partidă disputată pe 4 decembrie 2025 în sala „Nikos Galis”.
În acel meci, U-BT a revenit spectaculos după pauză, marcând 60 de puncte în repriza secundă, iar Mitch Creek a fost omul meciului, cu 27 de puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive.
Formă bună înaintea duelului decisiv
Echipa clujeană vine după o victorie în Liga Adriatică, scor 93-87 pe terenul formației Borac Čačak, în timp ce Aris Salonic a avut pauză în campionatul intern după succesul obținut în prelungiri contra lui Panathinaikos Atena, scor 102-95.
În clasamentul Grupei A, cele două echipe sunt vecine, fiecare având câte opt victorii după 17 etape. U-BT ocupă însă locul 6 datorită succesului direct din tur.
În ultima etapă europeană, clujenii au cedat după prelungiri pe terenul liderului Hapoel Ierusalim, după ce au recuperat un deficit de 23 de puncte, în timp ce Aris a învins categoric Neptunas Klaipeda, scor 83-64.
Aris, o echipă reconstruită
Club cu o tradiție impresionantă, fondat în 1914, Aris Salonic are în palmares 10 titluri de campioană, 8 Cupe și o Supercupă a Greciei. Dominantă în baschetul elen în perioada 1980-1990, echipa a fost supranumită „Împăratul”, după o serie de 80 de victorii consecutive în campionat între 1985 și 1988.
După un sezon precedent dezamăgitor, în care a obținut doar trei victorii în EuroCup, formația elenă a trecut printr-o reconstrucție majoră. Printre numele importante aduse se numără Bryce Jones, fost conducător de joc al clujenilor, Amine Noua, Danilo Andjusic, Elijah Mitrou-Long și Kostas Antetokounmpo, în timp ce Igor Milicic a preluat banca tehnică.
Statistica înclină balanța spre U-BT
Din punct de vedere statistic, U-Banca Transilvania are un avantaj important în ofensivă, ocupând locul 2 în competiție la puncte marcate pe meci, cu o medie de 95,6, comparativ cu cele 84,2 ale grecilor. Clujenii sunt lideri și la capitolul pase decisive, cu 22,8 assist-uri pe partidă, în timp ce Aris se află pe penultimul loc la această statistică.
Bryce Jones reprezintă principalul pericol ofensiv al oaspeților, cu o medie de 17,9 puncte pe meci și un indice de eficiență de 18,7. Pentru U-BT, Mitch Creek impresionează cu cel mai bun indice al eficienței, 21,1, iar Daron Russell este principalul marcator, cu 19,7 puncte pe meci.
Meciul care poate defini sezonul european
Duelul de miercuri promite intensitate maximă, cu două echipe aflate la egalitate de victorii și cu calificarea pe masă. Pentru U-Banca Transilvania, sprijinul fanilor și avantajul terenului propriu ar putea face diferența într-un meci care se anunță decisiv pentru continuarea parcursului european.
Foto: U-BT
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






