Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Dronă de 40.000 de euro, cumpărată de Primăria Chinteni prin PNRR. Primar: „Nu a fost o dorință, a fost o obligație”

Publicat

Publicitate
Drona Wingtra pe teren de nisip, utilizată pentru misiuni de cartografiere și fotografie aeriană, prevăzută cu aripi stabile și tehnologie avansată pentru zbor autonom.

Primăria Chinteni, județul Cluj, a achiziționat o dronă în valoare de aproximativ 40.000 de euro, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Reprezentanții administrației locale susțin că drona nu a reprezentat o prioritate pentru comună, ci a fost inclusă ca obligație în ghidul de finanțare, fără de care proiectul nu ar fi putut fi aprobat.

„Nu că s-a gândit Primăria Chinteni că îi lipsește o dronă. Achiziția s-a făcut pentru că a fost prevăzută în ghidul de finanțare. Altfel, nu obțineam fondurile”, a declarat primarul comunei, Lucia Suciu (PSD), pentru Cluj24.

„Eram obligați, altfel nu obțineam finanțarea”

Achiziția dronei este inclusă în proiectul „Dezvoltarea sistemelor inteligente de management local în comuna Chinteni, județul Cluj”, finanțat prin Componenta C10 – Fondul local din PNRR. Potrivit administrației locale, proiectul a fost gândit ca un pachet integrat de investiții, iar includerea dronei a fost o condiție impusă de linia de finanțare.

Primarul susține că interesul principal al administrației locale a fost implementarea unui sistem extins de supraveghere video, drona fiind doar una dintre componentele impuse.

Radar aerian portabil de control al traficului rutier, utilizat pentru securitatea drumurilor și prevenirea accidentelor, însoțit de un echipaj de control rutier în zonele rurale din Cluj.

„Interesul nostru major în aplicarea acestui proiect erau camerele de supraveghere video, iar pentru a accesa fondurile și a putea beneficia de aceste fonduri și de a fi aprobat proiectul, erau prevăzute două stații de încărcare electrice, două cuve de deșeuri menajere inteligente, două băncuțe inteligente, 139 de camere video și această dronă.

În cadrul acestui proiect finanțat din fonduri europene am ajuns să achiziționăm drona, pentru că eram obligați, altfel nu obțineam finanțarea”, a precizat edilul.

Drona nu este utilizată în prezent

Deși drona a fost achiziționată în luna decembrie, aceasta nu este folosită în prezent. Primarul explică faptul că sunt necesare mai multe proceduri administrative înainte de punerea ei în funcțiune, printre care înregistrarea la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și instruirea personalului care ar urma să o opereze.

„Categoric că o să o folosim. Trebuie să o înregistrez, să o înmatriculez. Până când nu avem documentele clare și operatori autorizați, nu voi permite ridicarea dronei. În plus, condițiile meteo nefavorabile, precum vântul puternic sau temperaturile scăzute, nu permit utilizarea ei.

Operatorul de dronă este în curs, în momentul de față, de înregistrare pentru instruire tot de la București, trebuie să urmeze un curs. Nu avem bugetul ca să pot să îi trimit la cursuri, chiar dacă ei dețin alte documente care îi ar ajuta să ridice drona, fiind topografi, o parte dintre ei”, a declarat Lucia Suciu.

Utilizare exclusiv administrativă

Potrivit administrației locale, drona va fi folosită exclusiv în activitatea primăriei, în special pentru măsurători topografice și monitorizarea proiectelor de infrastructură. Edilul respinge ferm speculațiile potrivit cărora drona ar putea fi utilizată pentru supravegherea populației.

„Va fi destinată pentru toate proiectele pe care le derulează primăria precum măsurători topografice în teren. Avem de făcut măsurători, de exemplu, pe baza sportivă sau pentru poziționarea fiecărei clădiri, la toate proiectele primăriei vom folosi și această dronă.

Zbor de drone Wingtra pentru cartografiere și inspecție terenuri agricole și naturale.

Dacă cineva își imaginează că stă cineva să urmărească populația cu drona, se înșală. O folosim pentru proiecte, pentru măsurători și planificare, nu pentru a supraveghea oamenii”, a spus primarul.

Critici la adresa modului de elaborare a ghidurilor de finanțare

Primarul comunei Chinteni a criticat modul în care sunt elaborate ghidurile de finanțare la nivel central, susținând că administrațiile locale nu sunt consultate în mod real.

„Dacă la București s-a gândit o asemenea linie de finanțare, primăriile o accesează, pentru că altfel pierd fondurile. Eu, de la Chinteni, nu pot schimba regulile jocului”, a afirmat edilul.

Investiția este un câștig pentru comunitate

Reprezentanții Primăriei Chinteni afirmă că, în ciuda controverselor, investițiile realizate prin proiect vor contribui la creșterea siguranței publice și la modernizarea comunei.

„Toate aceste sisteme inteligente sunt gândite pentru siguranța cetățenilor și pentru dezvoltarea pe termen lung a comunității. Chiar dacă unele dotări au fost impuse, ele pot deveni un avantaj dacă sunt utilizate corect”, a transmis administrația locală.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate