Luni, 2 februarie – Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Tradiții și superstiții

În ziua de 2 februarie se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale, la 40 de zile după Crăciun.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40).

După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii.

După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile.

La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Ochii mei văzură mântuirea Ta

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32).

Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35).

„Acest prunc a adus Cerul şi Pământul”

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul şi pământul.” Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.

Tradiții și superstiții

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Streneia sau Ziua Ursului.

Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor. Bolnavii erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs.

Se mai zice despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naşte sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri şi nu-i va merge bine.

Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin.

În tradiţia populară, se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Se mai spune că, dacă în ziua de Stretenie este cald, atunci, în cursul anului, va fi vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare.