Cronică de film. Adrian Marian: Filmul ”Vecina” – locul unu acum  pe Netflix!

Dacă te lupți cu industria cinematografică mondială și ajunge un clujean, Mircea (Popa) Bravo și o producție clujeană, ”Vecina”, să fie astăzi pe primul loc în topul filmelor de pe cea mai mare platformă on-line de filme, Netflix, vorbim despre un succes foarte mare (și bănos), este deja un fapt istoric.

S-ar putea spune că a patra sa producție cinematografică-i un progres față de ”Mirciulică”, ”Nuntă pe bani”, ”Moartea în vacanță” și dacă s-ar face referire la numărul de scenariști, șase.

Mulți scenariști pot produce și o lipsă de coerență. De fapt, firma făcută împreună cu regizorul Cristi Ilișuan, ”BravoFilms”, a realizat și un număr senzațional de filmulețe scurte, vreo 300,  cu o audiență pe măsură în internet pe rețelele cunoscute, TikTok, Youtube. Sunt adevărați campioni ai scheciului, dacă ne referim la definiția sa: scenetă de tip glumeț, satiric și, îndeobște, cu lipici al prezentului, de actualitate.

Clujul frumos și liniștit

A ajunge lider de audiență într-o țară unde știm că Tzancă Uraganul, Gheboasă etc au cota lor foarte mare de popularitate, nu este chiar totul, sau dacă este mult, ar trebui să aducă alături și usoare nuanțări. ”Miami Bici” (și continuarea sa), ”Teambuilding”, ”Ramon”, ”Romina VTM”, au fost și ele (era să uităm) pe locul 1 pe Netflix.

Era să uităm și că nici nu le-am văzut pe unele dintre ele, iar cele văzute uitate – au fost și ele ca ”nouri lungi pe șesuri ” cu scuzele asocierii versului eminescian. Și dacă le-ați văzut și dacă nu,  nu vă faceți mari probleme de conștiință.

Precum ”Kontinental 25”, un film de succes momentan al talentatului Radu Jude, uitat pe merit (filmul, de la Radu Jude mai sperăm),  filmul ”Vecina” a pus mari probleme de ora și locul filmării.

Când și unde au găsit locuri în Cluj pentru a se putea filma în liniște, în spații neaglomerate presupune un talent cinematografic și mai mult decât atât.

Poate chiar și publicitate, dacă ar fi să ne gândim la explicația patronului unui site clujean de știri care declara: ”noi suntem o publicație care scrie despre sistematizarea, modernizarea și scoaterea în evidență a Clujului frumos”.

Frumos , frumos, dar și liniștit, dragi realizatori de film ?

Poante gata mestecate

Filmul ”Vecina”, este o înșiruire de scheciuri care te face uneori să râzi, dar nu este un exercițiu de cinema de artă cu o introspecție socială serioasă, ori simbolism, sau explorare a existenței. Ți se dau o serie de poante gata mestecate și ar mai lipsi și înregistrările de hohote pe traseu, să te atenționeze când să râzi.

Publicul simte nevoie să râdă, iar exercițiul de râs în comun este și mai eficient. Există actori în unele state care călătoresc pe autobuz și râzând, îi reușesc să îi facă și pe ceilalți călători să râdă cu hohote. Este un exercițiu de râs în comun. Nici nu te aștepți să rămână altceva.

Sunt filme despre care îți amintești doar atât – că ai râs, iar aceste producții sunt în tonul scheciurilor de pe TikTok doar că lipite într-un lungmetraj, pariind pe umorul popular (și vulgar pentru că așa-i umorul ?).

”Imoral în artă este doar lipsa de talent!”, parcă spune Oscar Wilde, iar  filmul ”Vecina” își propune doar să îi facă pe oameni să râdă. Nu prea mult, fiindcă are niște lipsuri sau proiectarea realității într-un sens greșit, chiar invers uneori.

Nu seamănă a Clujul real

Orașul din film este ca un decor dintr-o acțiune de marketing. Fantastic de liniștit, calm, cu circulație aproape zero, cu zone eliberate pentru ”binele comun”, unde garajele sunt demolate, curat și conștiincios, cu eleganță aproape. Garajul nu era doar un loc de jucat table și băut o țuiculiță între pensionari și paraziți. Sărakilor!

Problema parcărilor fără alternativă viabilă, nu este obsesia unor oameni retrograzi și retrogradați moral, este o traumă reală. Bogații nu o au. Dar ei sunt realitatea?

Realitatea este că avem de a face cu un oraș asfixiat și sufocant, indecent de scump și crud de zgomotos. Este o ipocrizie, mistificare, a-l prezenta invers dacă nu este și marketing.

Subiectul filmului

”Vecina” este despre cum își propun colocatorii unui bloc să distrugă, să alunge chiar să omoare o femeie reclamagioaică prezentată ca o bolnavă psihic. Total antipatică, fără vreo urmă de compasiune, doar alb și negru. Dar noi nu vrem să vedem urbea așa cum este, nici viața la bloc, noi vrem doar să râdem. Comicăria aceasta însă nu dezvăluie orașul, ci doar îl ”spală”!

S-a vorbit mult despre minimalismul și mizerabilismul unor filme românești ale ultimului val. Încă nu s-a prea vorbit și despre spălături de creier ideologice. Voluntare sau nu!

Capitala din ”Moartea domnului Lăzărescu” sau ”Sieranevada” nu e cool nici chill, e zgomotoasă, claustrofobică, agresivă, asteniantă, înnebunitoare prin presiune. Semnificația și recunoașterea morală i-a fost dată tocmai de această demnitate, sinceritate, onestitate.

”Vecina” falsifică ipocrit orașul care devine argument și fundament al culpabilizării. Orașul ”de cinci stele” este proba supremă că persoana deranjată și inadaptată este abuzivă, sinistră și psihopată. A o demoniza, alunga, distruge, omorî este ceva simpatic, de tolerat.

”Noi oameni am fost creați special de către Dumnezeu pentru a respecta aceste frumoase reguli !”, spune Kafka (scriitor ceh, evreu de limbă germană). Orașul este folosit ca argument împotriva omului. Filmul nu e comedie urbană, ci o mistificare  a experienței urbane concrete.

Film ca o scuză ideologică

Cine ar îndrăzni să cheme Poliția să culeagă analize că un vecin s-a urinat pe ușa ta și să facă analize ADN la tot blocul să identifice făptuitorul? Sau cine ar spera că vor face asta?

Nu mai degrabă ar fi culpabilizat reclamantul? Producția cinematografică nu problematizează nimic: estetic sau intelectual. Tot așa decât a se descrie, zugrăvi tensiunea urbană, mai ușor este de a o nega.

Nu drama nesoluționării și incongruențele traiului în comun sunt tratate, ci se rezolvă totul printr-un subterfugiu mai facil. Se ironizează, se demonizează, se marginalizează cel vulnerabil care eventual a mai și avut tupeul să reclame.

Nu condițiile pe care le oferă orașul și conviețuirea sunt puse sub semnul întrebării și analizei, ci individul care suferă în el. A ieșit un film ca o scuză ideologică, se râde pe ici pe colo, dar nu sunt atinse haosul, puterea, lipsa de reguli. Este desființat prin ironie și hăhăit cel care are curajul să spună ”nu mai pot!”.

Nu au crescut la bloc?

Îngăduite fie comparațiile, am arăta doar că Chaplin, Miloș Forman, Kusturica, Woody Allen, Lucian Pintilie, Mircea Danieliuc au făcut comedii urbane în care au biciuit ipocrizia, violența, paranoia locativă și opresiunea implicită, dar nu au mințit despre lume. Au caricaturizat, au spălat în dușuri reci, au ironizat, au hiperbolizat, au fantazat, dar nu au inversat raportul cauză efect.

Oare realizatorii filmului ”Vecina” au crescut în case cu curte și s-au lovit de problemele locative comune mai ales când mergeau la chefuri la prieteni la bloc și unde Poliția venea întotdeauna prea repede (așa cum vine în film) dacă suna vreun vecin exasperat?

În jurul lui Mircea Bravo

Scriem cu mai multă simpatie despre Mircea Bravo și toată echipa lui de producție, decât ar produce meritele filmului, pentru că sunt clujeni, este o producție de Cluj care a reușit să fie pe locul unu pe Netflix, nu știm câte zile, dar în luptă cu miliardele de dolari, anii mulți de experiență și superioritate tehnologică ai cinematografiei mondiale.

Nu știm ce magistrat ar fi ieșit din absolventul de Drept Mircea Popa (Bravo), dar cinematografia românească a câștigat evident un talent. De a face bani.

Un talent și un fler care nu ți-l pot da nici o școală de profil și prin aceea că o păstrează pe Bunica din Chinteni, o prezență savuroasă în fiecare reprezentare și îi va repartiza prietenului Bob Rădulescu și alte personaje, pe măsură harului său real, încercând și altceva decât expiratul gabor Haurențiu.

Având în vedere că scenariștii unui film este recomandat să fie mai ales buni decât mulți, suntem siguri că în viitor producțiile marca ”BravoFilms” vor tot mai reușite!