Connect with us

EVENIMENT

Mama patronului Casa Hermina, un centru de vârstnici devenit focar SARS-CoV-2, a murit de COVID-19.

Publicat

Publicitate

Mama, în vârstă de 57 de ani, a patronului „Casa Hermina” a murit de COVID-19, conform unor surse Cluj24. Reamintim că în cele două centre de vârstnici administrate de patronul în cauză au fost depistate 93 de persoane suferinde de COVID-19. Dintre acestea, 85 de persoane aveau peste 65 de ani. Restul erau angajați. 

Comunicatele Prefecturii

,,Avem un focar la un centru de vârstnici – Casa Hermina din Dezmir, comuna Apahida – unde din 54 de testați, 48 sunt pozitivi (rezidenți cu vârstele între 68-92 ani și personal angajat). În cursul zilei de azi se va organiza evaluarea tuturor pozitivilor din punct de vedere clinic, paraclinic și imagistic în vederea stabilirii conduitei terapeutice adecvate fiecărui pacient. Menționăm că s-a decis testarea ca urmare a depistării a două cazuri pozitive la personal. Activitatea centrului se suspendă pentru măsuri de dezinfecție”, a notat ieri Mircea Abrudean, Prefectul de Cluj.

„Avem un nou focar activ la un centru de vârstnici din Gilău, deținut de același proprietar ca și cel din Dezmir. Sunt 45 de pozitivi, dintre care 37 rezidenți (cu vârste între 65-91 ani) și 8 angajați. Aceștia vor fi transportați la spitalele Covid pt evaluarea medicala și stabilirea parcursului terapeutic. In cauză a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, infracțiune prevăzută de art. 352 NCP”, transmite astăzi prefectul de Cluj, Mircea Abrudean

Patronul a refuzat discuția cu redactorul Cluj24.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate