Connect with us

ACTUALITATE

Zona pârtiei Mărișel se va dezvolta prin case cu energie regenerabilă și parcări pe marginea drumului

Publicat


Direcția de Urbanism și amenajarea teritoriului a Consiliului Județean Cluj a dezbătut, joi, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice, viitorul zonei turistice Mărișel, în special modul în care se va dezvolta comunitatea locală pe lângă pârtie.

Cum drumurile județene au fost reabilitate, tot mai mulți turiști iau cu asalt pârtia de la Mărișel. Este o zonă cu potențial tot mai mare pentru investitori, care sunt puși pe construit. Astfel a apărut nevoia gândirii unei strategii pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei.

Arhitectul Horațiu Răcășan a precizat că din punctul său de vedere, casele din preajma pârtiei trebuie să fie dotate cu resurse de energie regenerabilă și arbori, și să fie acordată atenție inclusiv procesului de construcție astfel încât pământul înlăturat pentru nivelare să nu fie mutat în altă parte, ci să fie refolosit tot acolo.

Să nu se ajungă cu parcarea ca la Băișoara

Răcășan a arătat și că pentru dezvoltarea drumului nu sunt obligatorii investiții exagerate, fiind suficientă amenajarea unui drum care să permită circulația unui camion și a unei biciclete, cu cedarea unei suprafețe pentru construirea de alveole la intrările în case. Astfel de situații se regăsesc în zonele turistice din străinătate.

Din punctul de vedere al arhitectului șef Claudiu Salanță ar trebui gândit cu profil mai generos pentru drumuri, care să permită și stocarea de zăpadă, dar și parcări care să deservească pârtia. ”Mă gândesc și că în această zonă e trafic pietonal, iar turiștii sau cei care locuiesc acolo trebuie să ajungă cu echipamentele de schi spre pârtie”.

Salanță a arătat că locurile de parcare de-a lungul drumului sunt de dorit deoarece iau din presiunea necesității parcajelor de mari dimensiuni.

Dezvoltarea unitară a zonei este dificilă întrucât este greu să fie puși în dialog toți vecinii.

Concluzia Comisiei Tehnice a fost inițierea unor discuții publice cu comunitatea locală în vederea realizării în parteneriat cu Primăria Mărișel a unui Masterplan, tocmai ca pe viitor să nu fie fragmentată această viziune sustenabilă.

M. M.


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

ESENȚIAL CLUJ24.RO/ Principalele evenimente din ultimele 24 de ore

Publicat

Cluj24.ro prezintă principalele 5 evenimente locale din ultimele 24 de ore:

Emil Boc, către conducerea PNL, despre numirea prefectului UDMR: E o sfidare fără precedent! Au trecut peste o linie roșie!

FOTO/ A început bătălia nervilor în Parcul Central. Coadă în trafic lângă Cluj Arena și stații de autobuz mutate

Restricții de circulație în Cluj-Napoca din cauza lucrărilor de modernizare a străzilor G. Coșbuc și Cardinal I. Hossu

LIVE VIDEO/ Ceremonia de învestire a noului prefect de Cluj, Tasnadi Szilard și a celor doi subprefecți

O băbuță din Cluj a TÂLHĂRIT-O pe una din Iași. Și-au furat eșarfele și s-a lăsat cu arestări

Citește mai departe

ACTUALITATE

Zece morţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar

Publicat

Zece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet.

Printre persoanele decedate se numără şi un comandant militar, general-locotenentul Osman Erbas.

Ministerul turc al Apărării a comunicat că este vorba de un accident.

Elicopterul militar, de tip Cougar, s-a prăbuşit la periferia oraşului Tatvan, în estul Turciei.

Bilanţul accidentului este de zece morţi şi trei răniţi, care sunt spitalizaţi, potrivit Ministerului turc al Apărării.

Mediafax

Citește mai departe

ACTUALITATE

Peste 200.000 doze de vaccin AstraZeneca urmează să sosească în România

Publicat

O nouă tranşă de vaccin de la compania farmaceutică AstraZeneca, care constă în 208.000 de doze, va sosi în ţară pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale de depozitare existente la nivel naţional.

Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România – autoritatea naţională cu competenţă în domeniul medicamentului de uz uman. Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în „lanţul rece” (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Până în prezent, au fost recepţionate 486.000 de doze AstraZeneca, iar din data de 15 februarie, au fost vaccinate 158.013 de persoane

În ţara noastră, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

Grupul de comunicare al CNCAV

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministerul Sănătății: Lămpile UV nu sunt recomandate pentru dezinfecția în școli sau pentru uz casnic

Publicat

Ministerul Sănătății atrage atenția că lămpile cu ultraviolete nu sunt recomandate pentru dezinfecția în școli și nici pentru locuințe. Mai mult, radiațiile UV sunt cancerigene și pot produce și alte afecțiuni.

Potrivit specialiștilor Ministerului Sănătății nu este recomandată folosirea lămpilor UV pentru efectuarea dezinfecției în școli sau acasă.

Pe lângă cancerul de piele, radiațiile ultraviolete pot produce cataractă, conjuctivite sau alte reacții la nivelul ochilor, motiv pentru care este contraindicat să fie folosite în încăperi în care sunt persoane și este contraindicat să fie folosite pentru dezinfecția mâinilor, arată specialiștii într-o postare pe Facebook.

„De asemenea, ozonul produs de lămpile UV este dăunător pentru căile respiratorii, fiind un puternic iritant, și poate produce crize de astm la persoanele astmatice. Din aceste motive, nu se recomandă folosirea lor de utilizatori casnici, ci doar de personal calificat și instruit în acest sens”, au mai arătat aceștia.

De asemenea, și Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) a arătat că lămpile UV nu sunt recomandate a fi utilizate decât de personalul calificat și nu reprezintă o opțiune pentru sălile de clasă.

„Lămpile UV sunt, în esență, becuri speciale pline cu vapori de mercur care, odată expuși unui curent electric, produc radiație ultravioletă care distruge germenii direct, prin distrugerea ADN-ului și a ARN-ului acestora, și indirect, prin producerea de ozon”, arată specialiștii.

Astfel de lămpi sunt folosite în spitale și în laboratoarele medicale pentru a steriliza anumite încăperi sau zone, însă nu trebuie utilizate ca unică metodă de dezinfecție.

În ceea ce privește activitatea radiației UV față de virusuri, mai multe studii au demonstrat că aceasta poate distruge virusuri gripale, adenovirusuri sau coronavirusuri atât de pe suprafețe, cât și din aer, atât prin alterarea materialului lor genetic, cât și prin alterarea proteinelor de suprafață, virusurile fiind astfel inactivate.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate