EDUCATIE
Zilele Educației MECATRONICE la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Departamentul de Mecatronică și Dinamica Mașinilor din cadrul Facultății de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, vă invită să participați la Zilele Educației Mecatronice (ZEM 2023), eveniment la care iau parte toate universitățile din Romania care asigură pregătirea de excelență în domeniul mecatronicii.
Evenimentul se desfășoară în perioada 23-26 mai 2023, la Facultatea de Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică din Cluj-Napoca (B-dul Muncii, nr. 103-105) și include:
1) Olimpiada Națională de Mecatronică cu următoarele secțiuni:
– Secțiunea sisteme mecatronice;
– Secțiunea roboți mobili;
– Secțiunea sisteme mecatronice de zbor fără pilot;
2) Realizări ale studenților în domeniul mecatronicii. Aplicații Matlab;
3) Expoziție/Concurs de produse și sisteme mecatronice realizate de studenți în domeniul mecatronicii;
4) Masă rotundă cu tema Dezvoltarea mecatronicii în era digitală.
Universitățile participante sunt: Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Politehnica din București, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea din Oradea, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (organizator).
Festivitatea de deschidere va avea loc marți, 23.05.2023 ora 1700-1800 în Aula Centenar. Mai multe detalii, AICI.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






