Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Atunci când cerul înstelat deasupra capului nu-ți ține de CALD. Și nici de FOAME. Povestea unui BOSCHETAR din Cluj

Publicat


Clujul se poate lăuda cu faptul că are foarte puțini boschetari. Sau cel puțin, foarte puțini vizibili, spre deosebire de alte orașe mari. E adevărat, poate nu-i vezi, asta și din cauză că i-am făcut noi „invizibili”, adică trecem pe lângă ei ca și pe lângă un stâlp. Știm că sunt acolo dar nu ne afectează. Poate doar le mai remarci existența atunci când gunoaiele tale sunt răvășite.

Activistul civic Adrian Dohotaru trage un semnal de alarmă în ceea ce privește nepăsarea cu care Clujul își tratează „copiii năpăstuiți”. Copiii unor zei mai mici, ca să parafrazez titlul unui film celebru, sunt și ei produsul urbei. Nu unul cu care să ne mândrim, e adevărat, dar totuși sunt ai noștri, că ne place, că nu. Sunt asemeni gunoiului pe care-l ascundem sub covor. Noi știm că este acolo, dar musafirii nu-l remarcă.

Într-o postare pe Facebook, Adrian Dohotaru scoate la interval povestea unui concetățean de-al nostru, ajuns om al străzii. Dar strada a cui e, dragi clujeni? Nu tot a noastră?

„Stătea pe malul Someșului într-un cort”

„Lazar Jeno Istvan are 62 de ani și e, cum se prezintă dânsul cu modestie, dar și autoironie, boschetar. Mi-a zis să îi prezint povestea în media, că împreună nu am reușit să obținem de la Primărie un banal buletin provizoriu. Ii spun povestea cu un nod în gât, dar și cu revoltă, pentru că ăsta e nivelul la care statului român ii pasă de saraci ori administratiei Boc.

Fără buletin provizoriu nu poate cere venit minim garantat (142 de lei), nici să facă vreun curs de recalificare, să se angajeze ca paznic, de pildă.

Stătea pe malul Someșului într-un cort, nu departe de plaja Grigorescu. Când a mers la Primărie să isi facă buletin provizoriu, a indicat adresa că asta e procedura. Poliția a venit, nu l-a gasit, i-a aruncat cortul, lucrurile din cort, hainele, plus un laptop pe care îl avea acolo.

„Sunt lucruri care trebuie rezolvate ca drept, nu ca milă”

Acum doarme la un adăpost de noapte, pe strada Dragoș Vodă. Centrul Maltez îl mai ajută cu mâncare si analize medicale. I s-a promis că dacă sta la adapost, i se face buletin provizoriu. Așteaptă, așteaptă, dar nu vine nimeni. A avut accident in 2008, era șofer, de atunci are probleme de sanatate, a avut 6 luni de spitalizare.

L-a mai ajutat fratele său, dar nu il poate lua în spatiul sau mic de garsoniera, unde sta cu soția, ca sta in chirie, nu e proprietar.
Pe scurt, daca urmărește cineva postarea asta din Primărie, trimiteți poliția la adapost ca sa ii faca lui nenea Jeno buletin provizoriu.

Mie imi e jenă sa mai dau telefoane sau sa mai merg cu dansul la Primărie pentru lucruri care se pot rezolva cu o minima bunăvoință. Sunt lucruri care trebuie rezolvate ca drept, nu ca milă. Odată ce are buletin provizoriu, pot ajuta la depunerea dosarului pentru venit minim garantat (VMG).

VMG a ramas din pacate corelat cu salariul minim din 2008, nu cu salariul minim de acum, asa cum am propus printr-o lege, pe care presedintele Iohannis a retrimis-o în Parlament si îngropata a ramas de atunci.
Dar cu 142 de lei nenea Jeno isi mai poate lua măcar ceva mancare. La adăpost primește doua mese, VMG il poate ajuta cu prima masă”, scrie Dohotaru pe pagina sa de socializare.

E idilic să spui că ai cerul înstelat deasupra capului. Atâta doar că uneori acest cer nu-ți ține de frig. Și nici de foame…

Video: Facebook Adrian Dohotaru

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate