Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. USR: Bolarzi de mii de lei, montați ilegal și abandonați în curtea Primăriei Huedin

Publicat


huedin

Primăria Huedin se află în centrul unui scandal local, după ce s-a descoperit că a cheltuit peste 13.600 lei pe bolarzi montați ilegal și fără avizele necesare.

Investiția, realizată prin achiziție directă la sfârșitul lunii mai, a fost justificată de autorități ca o măsură de protejare a acostamentului drumului național DN1/E60, deteriorat de parcarea vehiculelor grele. Cu toate acestea, achiziția și instalarea bolarzilor au fost făcute în grabă și fără respectarea normativelor și standardelor rutiere.

Situația a atras imediat atenția Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, care a intervenit și a solicitat demontarea bolarzilor neconformi de pe DN1/E60, DN1G și DN1R.

Autoritățile locale au ignorat inițial solicitările, lăsând bolarzii montați ilegal timp de mai bine de patru luni, până când au fost forțați să remedieze problema prin instalarea unor soluții tehnice corecte, avizate de poliția rutieră.

Bani aruncați pe fereastră

„Este scandalos că banii contribuabililor au fost aruncați pe fereastră pe o soluție improvizată, fără a consulta specialiștii și fără respectarea legii. Primăria Huedin trebuie să dea socoteală pentru această risipă de fonduri publice!” a declarat Kudor Csaba, candidat USR la Primăria Huedin.

În prezent, o parte dintre bolarzii de pe străzile orașului au fost depozitați în curtea Primăriei Huedin, unde zac nefolosiți. Suma investită reprezintă o risipă evidentă, iar situația scoate în evidență lipsa de responsabilitate și transparență din partea administrației locale.

”Această gafă administrativă ridică semne de întrebare serioase cu privire la competența celor care gestionează fondurile publice în Huedin, în speță a primarului Mircea Moroșan, recompensat de PNL cu un loc eligibil la alegerile parlamentare.

USR Cluj atrage atenția asupra necesității urgente de a revizui procedurile de achiziție și de a asigura colaborarea strânsă cu instituțiile abilitate pentru a evita asemenea scandaluri în viitor. Conform USR, cei responsabili ar trebui să își asume greșelile și să suporte consecințele financiare ale acestei investiții eșuate.

Astfel de exemple demonstrează, din nou, cât de ușor pot fi risipiți banii contribuabililor atunci când deciziile sunt luate fără o planificare adecvată și fără respectarea legilor”, arată USR.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate