EVENIMENT
Un bărbat din Turda infectat cu COVID-19 a fugit din spital
Un bărbat din Turda infectat cu COVID-19 a fugit din spital. Acesta a fost găsit de polițiști acasă, fiind ulterior transportat la o unitate medicală. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
,,La data de 20 august, a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre plecarea voluntară a unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din incinta unei unități medicale în care a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19.
Cel în cauză urma a fi transferat la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Au fost derulate activități pentru depistarea bărbatului, iar în jurul orei 14.00, acesta a fost identificat la domiciliu, pe raza municipiului Turda.
În baza unui mandat emis de magistrați, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au intrat în locuința acestuia, unde l-au imobilizat, iar ulterior acesta a fost transportat de către un echipaj medical la unitatea spitalicească.
În continuare sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, potrivit IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






