Connect with us

ACTUALITATE

OPINIE/ Ioan Lumperdean: Trump a pierdut; dar trumpismul? Preşedinţi mai trumpişti decât Trump. Cele mai tensionate alegeri din acest secol

Publicat


În Statele Unite ale Americii alegerile pentru funcția de Președinte au fost printre cele mai tensionate din secolul al XXI-lea. Deznodământul a venit târziu. Dar, până la urmă, a venit.

Echilibru sau dezechilibru electoral?

Adepții și susținătorii lui John Biden au susținut cu tărie și convingere că votul popular a fost, categoric, în favoarea democratului. În timp ce  președintele Donald Trump și staff-ul său de campanie au anunțat grave derapaje electorale și au cerut tranșarea situației în justiție. Agențiile de presă au transmis că în unele state s-au renumărat voturile. Însă, renumărarea nu înseamnă și câștigarea alegerilor.

În istoria recentă a SUA a mai fost o situație similară, în anul 2000. Când  republicanul George W. Bush a câștigat în fața democratului Al Gore. Însă, în urmă cu un secol și jumătate, a existat o situație și mai interesantă. În cursa pentru Casa Albă s-au calificat democratul Samuel Jones Tilden și republicanul Rutherford Birchard Hayes. Acesta a pierdut votul popular. Dar a câștigat la votul electorilor. Cu un vot față de contracandidatul său!!!

S-a spus atunci și se mai spune și astăzi, în literatura de specialitate, că voturile au fost cumpărate. A fost sau nu a fost așa poate nu se va ști niciodată. Dar Tilden a devenit al 19-lea președinte al SUA. Au mai fost 5 candidați care au pierdut fotoliul prezidențial, prin  votul electorilor. În anii 1824, 1876, 1888, 2000 și 2016. Ecartul dintre votul popular și cel al electorilor a fost  relativ rezonabil.

Limpezirea…nelimpezită

După anunțarea rezultatelor de acum au apărut pasiuni, discuții, acuzații și argumente pro și contra. Limpezirea apelor în cazul Al Gore – George W. Bush s-a tranșat după 37 de zile. Mult prea mult, am spune noi astăzi. Dar situația din 1876 s-a tranșat după patru luni de la desfășurarea scrutinului. Chiar dacă avem îngăduință prin comparația temporală și tehnică, nu putem să nu rămânem cu întrebări și dileme!!!

În prezent, situația postelectorală rămâne tensionată, în societate, în media americană și internațională, în cancelariile de pe toate continentele. Luările de poziții au îmbrăcat formele cele mai ciudate. De la discursurile oficiale și comentarii media, până la proteste și chiar mișcări stradale. În 13 decembrie, înainte cu o zi de votul electorilor, în SUA au avut loc ample mișcări în favoarea lui Donald Trump. În situația de acum, cu și fără limpezirea apelor, rămâne un fenomen numit trumpism.

Ce este trumpismul?

Analiști, jurnaliști și oameni de condei transmit mesaje și emit păreri prin care încercă să esențializeze comportamentul politic din America timpurilor noastre. Așa a apărut noțiunea/termenul/ sintagma trumpism. Într-o explicație rapidă și directă, fără pretenții axiologice, epistemologice și ontologice, trumpismul poate fi înțeles prin prisma relației și comportamentului lui Donald Trump cu societatea și  în societate. Desigur, avem de-a face cu o manifestare exterioară a gândurilor, opiniilor, atitudinilor și îndeosebi acțiunilor sale înainte și în timpul exercitării puterii prezidențiale.

Similitudini și exemple, de-a lungul timpului, privind conduita oamenilor, îndeosebi a oamenilor politici cu influențe, pozitive, negative sau neutrale asupra societății sunt numeroase. Este suficient să ne gândim la iosefinism (de la Iosif al II-lea de Habsburg al Austriei). Bonapartism (de la Napoleon al III-lea Bonaparte). Stalinism (de la I.V. Stalin). Ceaușism (de la Nicolae Ceaușescu). Gorbaciovism (de la Mihail Gorbaiov). Sau, pentru a rămâne în spațiul istoriei americane, la wilsionism (de la președintele Thomas Woodrow Wilson).

Prin ce se caracterizează trumpismul?

O întrebare la care se poate și nu se poate răspunde sine ira et studio, cum spunea istoricul roman Tacitus. Poate mai târziu, când omenirea nu o să fie în interiorul sau în apropierea timpului și a faptelor generate de administrația Donald Trump. O schiță tot se poate face. Pentru simplul motiv că președintele, încă titular la Casa Albă, nu a fost un președinte șters, obscur, mediocru sau lipsit de personalitate.

Dimpotrivă. Așa cum a fost perceput și prezentat în media, pe  rețelele sociale, în literatura social-politică contemporană, Donald Trump a fost spumant, dezinvolt, atipic. Mereu în (re)acțiune și dispută cu apropiații și colaboratorii săi. Certăreț, negativist și chiar respingător cu adversarii. Într-o permanentă setare și resetare a vieții și activității personale și  prezidențiale.

A fost oare singurul președinte cu astfel de „apucături”? La o incursiune în istoria americană, mai îndepărtată sau mai apropiată, întâlnim și la alți președinți care s-au comportat, prin limbaj, gestică, atitudine și imagine asemenea președintelui Donald Trump.  Fiecare președinte, chiar și cei mai  raționali și mai „liniștiți”, au și imaginea unor oameni cu fapte și vorbe năstrușnice, nonconformiste și inconfortabile. Unii dintre ei și-au făcut din „felul de a fi” un adevărat brand, care a funcționat în timpul vieții lor. Dar și după aceea.

Președintele american… cel mai mediatizat om de pe Planetă

Desigur, președintele american a fost încă de la George Washington omul cel mai prezent în spațiul public prin interfața dintre instituția prezidențială și media.

În 1776, când s-a adoptat Declarația de independență, sau în 1787, când a intrat în vigoare Constituția SUA, presa modernă era la începuturile sale. Spațiul american făcea parte din marele efort al jurnalisticii începutului de drum prin mai multe publicații. „Boston New –Letter”, „New England Courant” „Pennsylvania Gazette”, „Pennsylvania Evening Post and Advertiser”. La mijlocul secolului al XIX-lea, presa dobândește un important rol politic, militar, economic, social, cultural și monden. În jurul anului 1900, peste 4.000 de periodice impun și modelează mediatic istoria americană.

În creuzetul mediatic american, președintele a fost și a rămas subiectul cel mai bine vândut și „gustat” de publicul american și internațional. De cele mai multe ori, chiar președintele în funcție (re)suscita, prin politicile și comportamentele sale și prin viața sa privată/personală, presa. De-a lungul timpului, în diferite etape, unii președinți au avut un ridicat simț al relației cu publicul. Şi au utilizat și uzitat, pentru cucerirea acestuia și modelarea conștiințelor, mijloacele de comunicare oferite de epoca în care au trăit și activat. Până la începutul secolului al XX-le, presa orală și presa scrisă, cartea manuscris și cartea tipărită, afișele și foile volante au fost purtătoarele mesajelor politice, inclusiv ale celor prezidențiale.

Apariția radioului, cinematografului, a televiziunii, internetului și a rețelelor sociale a modificat radical comunicarea prezidențială cu cetățenii și electoratul. Dacă Franklin Delano Roosvelt a fost numit „radio președintele”, pentru convorbirile sale indirecte cu ascultătorii în celebrele „taifasuri la gura  sobei”, John Fitzgerald Kennedy a fost primul președinte care a exploatat puternic televiziunea, fiind numit  „TV președintele”.

Donald Trump a folosit rețelele sociale. Multe din comunicatele sale fiind realizate și întreținute de acestea. Poate fi numit „Twitter președintele”, chiar dacă urmăritorii săi au migrat, supărați pe unele postări prezidențiale, spre o altă aplicație: Parler.

De-a lungul timpului, dar și astăzi, de la prima secundă a unei zile, cohorte de jurnaliști, reporteri, cameramani „vânează”, atât cât pot și li se oferă, fiecare pas, fiecare gest, fiecare cuvânt al președintelui. Al familiei sale și colaboratorilor săi. Toate instituțiile media au departamente și jurnaliști specializați în „viața” și „activitatea” președintelui.

Informațiile se obțin, oficial, prin purtătorii de cuvânt de la Casa Albă. Sau alte instituții guvernamentale. Prin declarațiile și conferințele de presă. Şi, neoficial, „pe surse” din interiorul anturajului  prezidențial. Şi, nu de puțin ori, de la serviciile de informații.

Sunt căutate știrile și informațiile „picante”, din care presa trăiește și se vinde bine. Atunci când apar derapaje etice și neconcordanţe cu ideile democratice și civice, media se mobilizează și transmite mesaje pentru susținera sau contracararea unor idei, atitudini, acțiuni și politici publice.

Au fost și situații când presa a hotărât soarta unui președinte. Cazul Nixon este elocvent în această ordine de idei. Afacerea Watergate, descoperită, am spune noi astăzi „la pont”, de către  ziarul Washington Post, a dus la demisia președintelui. Iar reporterii Bob Woodward și Carl Bernstein au primit premiul Pulizer pentru ancheta desfășurată. Oare ce s-ar întâmpla astăzi, când interceptările telefonice și microfoanele ascunse sunt la ordinea zilei? Poate premiul Pulizer ar merge spre cei care sunt mai dibaci în astfel de practici!!!

Au fost situații când Casa Albă a influențat, prin media, opinia publică. Informația despre pericolul armelor chimice irakiene s-a dovedit a fi un fake news. Dar acțiunea militară s-a desfășurat. Iar tragediile umane nimeni nu și le-a asumat. Chiar dacă New York Times și-a cerut scuze oficial pentru informațiile vehiculate.

În campaniile electorale sau cu prilejul altor evenimente și fenomene importante, unii președinți sau candidați la președinţie au recurs la „dialogul direct” cu oamenii prin întâlniri, reuniuni publice, mitinguri. Au făcut-o și Donald Trump. Şi John Biden. Primul care a recurs, pe scară largă la astfel de practici, a fost Abraham Lincoln. Care, beneficiind de expansiunea căilor ferate americane, călătorea cu trenul și-și ținea discursurile de pe platforma vagonului prezidențial.

Mai târziu, John Fitzgerald Kennedy a folosit avionul personal. Iar atunci când ajungea în fața electoratului se „cocoța” pe capota superioară a unui automobil, cu toate durerile lombare (de care a suferit toată viața). Își impresiona auditoriul prin verticalitatea ținutei și consistența discursului. „Vă cer să vă alăturați mie într-o călătorie… Datorită căreia vom fi din nou primii. Nu primii dacă. Nu primii dar. Nu primii când. Primii și atât”.

Acrobație și temperametalism în exercitarea puterii

De când este în lumina reflectoarelor, imaginea lui Donald Trump a fost construită, în principal, în funcție de viața sa plină, agitată, energică. Cu împliniri, neîmpliniri și contestări în sfera privată și publică. Nu de puține ori s-a spus că este „omul potrivit la locul potrivit ”. Sau „omul care știe să lupte și să câștige”.

În replică, s-a spus că este irascibil, încăpățânat, intolerant și neadaptabil la numeroasele problemele și provocări prezidențiale. Obsesia sa din timpul campaniei și a mandatului la Casa Albă a fost: America first and only America first!!! Sloganul i-a fost și benefic, și potrivnic. A vrut să fie original în ideea și politica sa și să-și aroge prioritatea spuselor sale. Pe unii chiar i-a impresioant. Adversarii l-au contestat. Şi i-au reproșat discordanța dintre vorbe și fapte.

În realitate, toți președinții SUA au vrut o Americă puternică. Iar funcția și puterea i-au condus spre astfel de opțiuni. Până la Primul Război Mondial, puterea și preeminența americană erau gândite și trasate preponderent în funcție de americanism, conceput/trasat de „părinții fondatori”. Încă înainte de Declarația de independență, dar cu precădere după aceea, s-a optat pentru o țară puternică în spațiul american, prin distanțarea rezonabilă față de Europa și problemele sale.

Thomas Paine afirma în Common Sense („Bunul simț” sau „Sentimentul general”) în 1776: „Este adevăratul interes al Americii să se ferească de conflictele europene”!!! Americanismul s-a concretizat în celebra Doctrină Monroe (1823) prin care „drepturile și interesele Statelor Unite” să fie apărate cu strășnicie prin blocarea expansiunii și colonizării Americilor de către europeni. „Noi nu ne ocupăm de alții și nici alții să nu se ocupe de noi”, spunea președintele James Monroe (1817-1823), încercând să impună un protecționism economic prin ținerea concurenței externe „la distanță” și prin izolaționismul panamerican. Era perioada expansiunii vestice americane și începutul acumulărilor rapide de capital.

Indirect, acum se pun bazele marii piețe americane, prin cumpărarea, expansiunea și anexarea de noi teritorii pentru Statele Unite. A fost doctrina care a prezidat, mai mult sau mai puțin insistent, politica externă a SUA, de la inițiatorul ei, până la Theodore  Roosevelt, John F. Kennedy, Ronald Reagen și chiar Donald Trump. În faptele și politicile acestor președinți, chiar dacă s-au pronunțat deschis sau nu pentru opțiuni și acțiuni monroene (re)găsim elemente care susțineau astfel de abordări. Desigur, față de ideea inițială, formulată în cel de-al șaptelea discurs prezidențial de James Monroe, despre starea națiunii, au apărut nuanțări și adaptări contextual-pragmatice.

Opțiunea unei Americi puternice în America a fost formulată și de președintele Warren G. Harding (1921-1923) prin celebra sintagmă America first. „Am o asemenea încredere în America noastră (subl.ns.), încât devine inutilă orice reuniune a puterilor străine care să ne spună nouă ce anume suntem datori să facem. Numiți aceasta, dacă vreți egoism, naționalism, dar cred că este o atitudine izvorâtă din patriotism. Ocrotiți în primul rând America! Preamăriți  în primul rând America!”.

Asemănarea cu discursul trumpian de astăzi este inevitabilă. America noastră, America puternică la care nu i se poate spune ce are de făcut, printr-o trimitere directă la Uniunea Europeană în ansamblu. Sau la Franța lui Macron și Germania Angelei Merkel. Poziția în NATO și relația cu NATO și finanțarea/susținerea programelor de înarmare au fost și rămân „pietrele de moară” în parteneriatul strategic și economic cu Europa și îndeosebi cu marile puteri.

Mai puțin pentru România (nici nu este mare putere și nici nu știe să-și gestioneze și negocieze locul și rolul în alianță). Care s-a conformat, fără drept de apel, la cele două procente din PIB-ul pentru înarmare și cumpărarea de tehnică militară americană. Ideea plății pentru securitatea umbrelei americane nu este nouă. Donald Trump numai a (re)suscitat-o. Nici tensiunile dintre Macron și Trump nu sunt noi, dacă ne gândim la relația lui Charels De Gaulle cu John Kennedy și Richard Nixon.

Cu prilejul turneului european al președintelui John Kennedy s-au reafirmat opțiunile solidariste occidentale, dar printr-o diviziune a muncii în privința resurselor umane, tehnice și financiare în sistemul NATO.  Sunt elocvente tensiunile despre preeminența în cadrul organizației, precum și disputele comerciale (celebra rundă Kennedy) din anii 1960-1970. Dispariția lui Kennedy (asasinat la Dallas pe 22 noiembrie 1963) nu a atenuat aceste tensiuni. Chiar dacă au existat subtilități și tonalități mai reținute sau mai acide.

Afirmația președintelui Richard Nixon că SUA au ajuns la o dezvoltare și prosperitate economică încât pot preschimba, oricând, în aur toți dolarii circulatori pe piața mondială l-a făcut să spumege de furie pe Charels De Gaulle, atașat ideii tradiționale despre măreția Franței și a puterii sale economice. De la înălțimea „autorității sale imperiale” la propriu (avea 1,96 m) și la figurat, cum se spunea în acea vreme, generalul francez a dat o replica directă și energică: toți dolarii existenți pe piața franceză o să fie trimiși cu vapoarele spre SUA pentru o astfel de operațiune!!!

Richard Nixon, într-o exprimare și comportare trumpiană avant la letrre, și-a manifestat dezacordul față de bătrânul președinte francez. Supărarea a fost  atât de mare, încât Nixon a declinat și participarea la ceremonia funerară din noiembrie 1970 a lui De Gaulle, motivând că bătrânul militar și om politic nu mai era în funcție (a demisionat la 28 aprilie 1969).

De la America first la Bussines first!

America first însemna și atunci și acum dezvoltare și prosperitate economică printr-un parteneriat social în plan intern și a unui parteneriat american cu vecinii.

Calvin Coolidge (1923-1929), președintele care i-a urmat lui Harding, a venit cu sugestiva sintagmă America first…Bussines first! Și în acestă privință putem face unele paralelisme cu administrația Trump.

Ideea performanței și dezvoltării economice, prin afaceri și consum, a fost o constantă a politicii trumpiene. Europa și alte teritorii de pe Glob au fost în atenție și cunoaștere, pentru creșterea influenței capitalului american pe toate piețele internaționale și controlului fluxurilor migraționiste.

Statele Unite au cunoscut cea mai puternică dezvoltare economică interbelică prin consum, investiții, prin inovații economice și prin cursa nebunească a afacerilor. Sintagma lui Coolidge a rămas definitiv în mentalul economic american: „Afacerile sunt marea afacere a Americii”.

În aceeași notă, de nonșalanță ironică și nonconformism, se înscriu și ultimile sale mesaje ca președinte la Casa Albă. Înainte de-a renunța la candidatura pentru un nou mandat, a făcut o conferință de presă și a comunicat celor prezenți această hotărâre. Era în culmea gloriei sale politice. Şi atunci când a fost întrebat de ce a făcut acest gest, a răspuns: „E o idee destul de bună să pleci cât încă te mai vor”. Pentru ca, înainte de-a părăsi Casa Albă, a răspuns la o întrebare despre politica pe termen lung a SUA, astfel: „Asta o lăsăm pentru Băiatul-Minune”. Era vorba de Herbert Hoover. Care i-a fost colaborator și secretar pentru comerț. Privind din perspectiva zilelor noastre a fost un trumpism, prin exotismul vorbelor, preocupărilor și faptelor sale. Inclusiv prin ceea ce a însemnat și nu a însemnat opțiunea sa prezidențială.

Theodore Roosevelt cel mai trumpist dintre trumpiști

Între cei 45 de președinți ai SUA, mulți s-au apropiat de felul de a fi al lui Donald Trump.

Dacă ar fi fost contemporan cu unii din aceștia, președintele ar fi fost, probabil, supărat pentru aceasta. Nu putem ști, dar cred că a studiat bine istoria vieții și activității acestora. Unele opțiuni politice, economice, sociale și comunicative se prea aseamănă. Aproape  sigur că a cunoscut felul de a fi a lui John Adamas (1797-1801). Care era atât de vulcanic, încât la unele întâlniri cu colaboratorii săi își scotea peruca (era un accesoriu specific acelor vremuri), o trântea de pământ și o călca în picioare.

Comportamente atipice au avut și alți președinți americani. Andrew Jakson, Martin von Buren, Benjamin Harrison și Theodore Roosvelt. Poate că acesta din urmă a fost cel mai trumpist dintre trumpiști.  Începând cu imaginea sa robustă și corpolentă, vocabular, consecvența atitudinală, politicile și realizările din timpul administrație sale.

A ajuns la Casa Albă mai întâi ca vicepreședinte. În tandemul cu William McKinley (1897-1901). După moartea acestuia, la 6 septembrie 1901 (a fost împușcat de un tânăr sărac și famelic care credea că prin gestul său anarhist înlătură inegalitățile din societate), Theodore Roosvelt devine cel de-al 26 președinte al Statelor Unite. Şi cel mai tânăr până la acea dată (42 de ani).

Viață  sa este plină de întâmplări interesante. Într-o simbioză a tragicului cu comicul. A omului cerebral cu cel excentric. A milionarului cu cowboy-ul. A fost un copil rahitic, fragil și miop. A depășit toate aceste handicapuri prin multă, multă ambiție și perseverență, sport (gimnastică, haltere, lupte și box), prin multă muncă fizică (la ranch-ul pe care-l deținea în Dakota), tratamente oftalmologice și ochelari. Nu ocolea provocările. A explorat și desțelenit pământul, alături de pionierii Vestului sălbatic. A plecat în Cuba, ca voluntar în războiul cu Spania, într-un batalion de băieți de „bani gata”, numit Călăreții turbați.

Atunci când a revenit în SUA, la întrebarea jurnaliștilor: „Cum a fost, domnule colonel?”, a răspuns energic și convingător „Scârbos de bine!”. Expresia a făcut repede carieră în presa americană. Şi de atunci jurnaliştii stăteau la „pândă” pentru a-i vâna cuvintele. Deschiderea mediatică a fost consolidată prin discursurile și gesturile sale, după ce a intrat în politică și administrația statală. O rubrică, aproape nelipsită, din presa timpului se intitula Teddy. Iar fraza care l-a caracterizat cel mai bine ca om politic și care nu lipsește din textele despre el a fost „Să nu lovești, dacă e posibil, să eviți acest lucru în mod onorabil; dar când lovești, nu lovi niciodată moale!”.

Republicanii l-au propus ca vicepreședinte, ca să-i închidă gura și să-i domolească ambițiile. Un republican vizionar, întrebător și grijuliu, a exclamat: „Nu se gândește nimeni că între nebunul (subl.ns.) ăstă și Casa Albă nu se interpune decât viața unui singur om?”.

Dar istoria este imprevizibilă. Şi, așa cum spun de multe ori, își are „socotelile” ei. Şi aceasta… s-a întâmplat!!! Până la urmă, America i-a acceptat excentrismele. Şi chiar a fost mulțumită că a devenit mai puternică în… America și în lume. Prin abilitate, diplomație și presiune economică și politică, Theodore Roosvelt a dobândit pentru SUA Canalul Panama și a deschis căile pentru penetrația capitalului american în Extremul Orient. Dezvoltarea și progresul economic au fost de netăgăduit. Iar neimplicare Statelor Unite în niciun război, asemenea lui Donald Trump, nu au putut fi trecute cu vederea. Datorită pasiunii sale pentru vânătoare și a unui urs (mai rahitic) pe care l-a împușcat și pentru care presa a făcut mult caz, copiii din întreaga lume se joacă, de atunci și până astăzi, cu ursulețul Teddy.

După devastatoarea campanie de presă și ironiile la adresa președintelui-vânător pentru ursul împușcat, un fabricant a avut ideea confecționării unei jucării pe care a numit-o Teddy și pe care a trimis-o președintelui la Casa Albă. În stilul caracteristic, Theodore Roosvelt a reacționat vehement și dezgustător. Cum însă America era America și din punct de vedere al valorilor democratice și civice, producătorul nu a fost pedepsit. Jucăria s-a multiplicat în milioane de exemplare şi datorită campaniei publicitare prezidențiale, indirecte!!!

Astăzi nu este meridian să nu fie „populat” cu ursulețul Teddy. Chiar dacă nu prea se mai știe de ce și de unde vine acest nume. Am văzut, în aceste zile pandemice, ursulețul Teddy cu mască sau un grup de ursuleți din pluș care ocupă locurile dintr-un restaurant, închis din motive epidemice, pentru oameni. Ingeniozitatea patronilor în promovarea mărfii, deși sunt aproape convins că nu știu cum a apărut Teddy de pluș. În fapt, nu are importanță din perspectiva comunicării și marketingului.

Ultimile trăsnăi „trumpiste” ale lui Teddy

După încheierea celui de al doilea mandat, Theodore Roosvelt (3 marite 1909) s-a dedicat pasiunilor sale vânătoarea și călătoriile. După un turneu în Europa și experiențe cinegetice în Africa revine în SUA în iunie 1910. Nemulțumit de atitudinea succesorului său William Taft, dar și a altor colaboratori, așa cum se întâmplă de obicei după ce nu mai ești ceea ce ai fost, Teddy începe o campanie hipercritică la adresa administrației prezidențiale.

Își exprimă intenția de-a candida la al treilea mandat, deși anterior declarase că nu va mai candida. Încă nu fusese adoptat al 22-lea Amendament care limita la numai la două mandate funcția de președinte. La Convenția partidului republican din iulie 1912 nu obține acordul necesar. Cu îndârjirea sa specifică, Teddy se cerată cu foștii colegi. Amenință și formează Partidul Republican Progresist. La alegerile din 1914 obține un rezultat semnificativ dar nu suficient pentru a redeveni președinte.

După intrarea SUA în Primul Război Mondial, cere permisiunea președintelui Thomas Woodrow Wilson să plece pe front. Este refuzat din motive întemeiate de vârstă, protecție și intoleranță. Supărat, se retrage din viața publică. Şi moare la 6 ianuarie 1919.

Un contemporan, vicepreședintele de atunci Thomas Marshall, consemna: „Moartea trebuie să-l fi surprins dormind, căci dacă ar fi fost treaz, Roosvelt s-ar fi luat la bătaie cu ea”.

Premiul Nobel după și nu la… început!!!

Cu toate  insolitismele sale, Theodore Roosvelt a primit premiul Nobel pentru pace datorită medierii păcii de la Portsmouth  (septembrie 1909) dintre Japonia și Rusia. O recunoaștere și recompensă, după și nu la început, cum s-a întâmplat în cazul lui Barack Obama, care a depus jurământul de președinte la 20 ianuarie 2009 și a fost anunțat ca laureat al premiului Nobel în același an, la 9 octombrie, „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”.

Se pare că este o predilecție a democraților pentru distincții „la început” și nu „în timpul” sau „la final”, dacă ne gândim că preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi vicepreşedintele ales, Kamala Harrisjoi, au fost declarați, joi 10 decembrie 2020, Personalităţile Anului 2020 de revista americană Time, care subliniază că această distincţie „nu este doar pentru anul care a fost, ci şi pentru cel care urmează”!!!

Alții președinți…alte teddytrumpisme

În istoria Statelor Unite au fost 45 de președinții și 58 de vicepreședinți. Numărul acestora din urmă se explică prin opțiunea de-a avea un alt vicepreședinte, atunci când funcția devenea liberă sau când se trecea de la un mandat la altul.

De exemplu, Andrew Jackson, Abraham Lincoln și Richard Nixon au avut doi vicepreședinți, Thomas Jefferson și Franklin Delano Roosevelt au avut trei vicepreședinți. Mai sunt și alte exemple, dar este mai puțin important.

Între președinte și vicepreședinte au existat și stări tensionate și sincope în comunicare, ca cele dintre  Franklin Delano Roosevelt și Harry S. Truman sau între John Kennedy și Lyndon Baines Johnson.

Au existat președinți care au promis „marea cu sarea” în timpul campaniilor electorale. Franklin Delano Roosevelt spunea americanilor, la începutul celui de Al Doilea Război Mondial: „copiii voștri nu o să meargă să moară în Europa!”, iar după atacul japonez de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941), copiii americanilor au murit mai întâi în… Asia și Pacific, iar apoi în Europa.

Într-un fel, președintele s-a ținut de cuvânt, deși știa că odată implicate în război, Statele Unite nu puteau să facă notă discordată față de aliații europeni și de propriile sale interese. Până la urmă, după debarcarea din Sicilia și Normandia, copiii americanilor au murit și în Europa. Au făcut-o pentru înfrângerea fascismului și nazismului, iar americanii sunt foarte mândri de faptele lor.

Alte exemple: în timpul primei campaniei electorale, Ronald Reagan a declarat că nu va candida pentru al doilea mandat. Și… a candidat!!! George Bush Senior spunea „uitați-vă la buzele mele, nu voi mări impozitele!”, dar după ce a ajuns la Casa Albă le-a mărit, fiind confruntat cu situația concretă din economie.

Intoleranță și insolență

Unii președinți s-au comportat intenționat atipic, agresiv, intolerant și insolent. Președinții James Adams, tată și fiu, au refuzat cu impertinență să participe la ceremonia de învestire a succesorilor lor. Primul, deși făcea parte din elita americană aflată sub influența culturii europene, a fost emfatic, disprețuitor și intransigent cu adversarii, aliații și colaboratorii săi.

La primele alegeri, când George Washington a fost ales președinte, James Adams a pierdut. Deși a fost numit vicepreședinte (nu era încă varianta tandemului prezidențial), Adams a fost destul de critic la adresa președintelui, pentru ca atunci când a ajuns el președinte (1797-1801) să ceară libertate și putere sporită în exercitarea funcției. A scris texte despre echilibrul puterii, dar de multe ori nu a respectat acest echilibru. Recunoștea că vanitatea era cusurul său și principala sa sminteală!!!  

Fiul său, James Quincy Adams, l-a moștenit nu numai în funcție, la o distanță de 24 de ani, dar și în comportament. Se spunea despre el că nu a avut nici un prieten apropiat, iar disputele sale politice se combinau cu disprețul, intoleranța și neîncrederea, chiar dacă avea o bogată cultură politică și literară.

Andrew Jackson, președinte al SUA între 1829-1837, era cunoscut pentru violențele sale verbale și fizice încă înainte de-a ajunge președinte. Nu ezita să folosească pistolul și să-și provoace adversarii la duel. Militar de carieră, era intransigent, irascibil și chiar violent. James Adams jr. spunea despre el că „nu este în stare să scrie nici o propoziție corect gramatical”. La Casa Albă a impus așa-numita democrație jacksoniană, prin tonul ridicat și limbajul agresiv. S-a spus despre el că faimoasele crize de furie și irascibilitate erau pregătite și simulate. Textele discursurilor sale au conservat cuvinte dure și cinice, unele greu de reprodus. Și, cu toate acestea, a avut două mandate, pentru că în „bătrânul Hicori”(cum i se spunea) americanii au văzut yankeismul pragmatic, opus stilului aristocratic britanic. În vremea lui s-a conturat ideea primordialității afacerilor în America sub deviza: „Intrarea interzisă, cu excepția afacerilor”!!!

În opoziție cu aceste forme de comportament au existat președinți respectoși și cu un vocabular ales, elevat și cu o solidă pregătire intelectuală.

John F. Kennedy: președintele care avea vorbele și gesturile cu el

Despre JFK, cum le place americanilor să spună, s-a scris și comentat mult. Poate datorită tinereții sale (a ajuns președinte la 43 de ani). Poate datorită dispariției sale tragice la 22 noiembrie 1963 la Dallas. Poate datorită felului său manierat, elegant și de-a vorbi. Şi, poate, datorită politicilor și diplomației sale în timpul războiului rece.

Poate datorită familiei sale (una dintre cele mai vechi și bogate din SUA). Poate datorită frumoasei sale soții, Jacqueline Kennedy (a fost soția unui președinte care a fost numită pentru prima dată, în istoria americană, „Prima Doamnă”)  și a copiilor săi care au fost fotografiați, de multe ori, în Biroul Oval, alături de tatăl lor. Şi poate datorită gestului fiului de-a transmite, ca un mic soldat, ultimul salut tatălui său la trecerea convoiului mortuar. Spontană sau nu, fotograma a făcut cu rapiditate înconjurul Planetei.

Kennedy s-a preocupat cel mai mult pentru imaginea sa și a încercat să o asocieze cu măreția Americii. Unele fraze se aseamănă cu discursul trumpian de astăzi. „Consider că vremurile noastre au nevoie de inventivitate, de imaginație, de reînnoire și de fermitate”; „Am ales să mergem pe Lună în acest deceniu, la fel cum am ales să facem și celelalte lucruri, nu pentru că sunt simple, ci pentru că sunt grele, deoarece acel obiectiv ne va folosi să punem la încercare cea mai bună parte a energiilor și a abilității  noastre”.

A fost președintele care rămas în conștiința posterității  prin atitudinea intransigentă față de URSS și prin politica „echilibrului de forțe” cu aliații occidentali. Nu a fost lipsit de tentații autoritariste și de intransigențe politice. În 1958, după ce a fost reales senator, când i s-a spus că are toate șansele să devină vicepreședinte, a răspuns cu hotărâre: „Nu, voi candida pentru a deveni președinte”. A avut slăbiciuni pentru sexul frumos și se știe de unele din aventurile sale amoroase, cu femei mai mult sau mai puțin celebre. Marilyn Monroe este un exemplu. Pentru atenuarea durerilor lombare (a fost și operat) folosea adesea droguri ușoare. Numai cei care suferă de asemenea afecțiuni știu ce înseamnă aceste dureri!!!

Excepționalismul american ieri și astăzi

În istoria de aproape  două secole și jumătate, în SUA s-a afirmat sintagma și opțiunea excepționismului american, prin care se dorea o altă atitudine și politică față de societățile europene. America pentru americani înseamna și excepționismul american. Dar acesta însemna și renunțarea la formule politice totalitare, bugete dezechilibrate, armată permanentă și multe altele.

Din această perspectivă, transmiterea ereditară a puterii și nepotismul erau de neacceptat pentru „părinții fondatori”. Din păcate, au fost printre primii care au încălcat aceste reguli. Urmați de alții mai târziu. Cei doi președinți Adams sunt un exemplu. Dar și cei doi președinți Bush, frații Kennedy, John și Robert. Ca să nu mai vorbim de familia Clinton.

Imputările făcute lui Trump pentru pozițiile oficiale oferite fiicei sale, ginerelui și cumnatului său trebuie văzute  și prin prisma acestor antecedente. De altfel, în îndelungata istorie a omenirii sunt multe astfel de fapte. Conflictul de interese este uitat, ocolit sau explicat în multe țări precum Australia, Belgia, Cambodgia, China, Franța, India, Marea Britanie, Rusia, Sri Lanka și, desigur,… România.  Excepțiomismul nu ocolește trumpismul!!! O să vedem ce va fi după și ce va face Biden…

 

imagine: www.adweek.com

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Cereri ale LGBT+, aprobate de Biden în prima zi de mandat la Casa Alba

Publicat

Pronumele cu gen neutru pot fi de acum înainte selectate de persoanele care contactează guvernul american, după ce Joe Biden a semnat în prima zi a mandatului său de preşedinte al SUA mai multe ordine executive, printre care şi unul împotriva discriminării persoanelor LGBT+, relatează Thomson Reuters Foundation.

Nici bărbat, nici femeie

Cei care se identifică drept persoane ”non-binare”, adică nu se consideră nici bărbat, nici femeie, pot începând de joi să selecteze titlul ‘Mx’ pe pagina de contact a website-ului Casei Albe, unde a fost adăugată şi o listă derulantă cu pronume, inclusiv ”ei” (they/them).

Această decizie marcheză şi o schimbare faţă de administraţia preşedintelui Donald Trump, care le-a interzis persoanelor transgender să se înroleze în armată şi a emis dispoziţii care subliniază importanţa sexului biologic în faţa identităţii de gen.

Susţinătorii LGBT+ au primit favorabil noua abordare promovată de preşedintele Biden. ”În prima zi, administraţia Biden a luat imediat măsuri pentru a include în discuţie persoanele trans, non-binare şi nonconforme genului”, spune Kate Ellis, care conduce grupul GLAAD de susţinere a comunităţii LGBT+. ”Cercetările au arătat că recunoaşterea şi respectarea pronumelor noastre pot face diferenţa pentru sănătatea şi bunăstarea noastră – mai ales în cazul tinerilor LGBTQ”, susţine Ellis.

În sprijinul acestei opinii, un studiu al grupului The Trevor Project, realizat pe un eşantion de 40.000 de persoane LGBT+ cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani, susţine că 28% dintre cei care au spus că nimeni nu a dorit să le folosească pronumele alese de ei au încercat să se sinucidă anul trecut, faţă de 12% dintre aceia care spun că cei mai mulţi le-au folosit acele pronume.

Nu discriminare sexuală din partea agenţiilor federale

Preşedintele Biden a mai semnat în prima zi de mandat şi un ordin executiv care stabileşte că agenţiile federale ale SUA nu trebuie să discrimineze pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen. ”Copiii trebuie să poată învăţa fără teama de a li se refuza accesul la toaletele publice, vestiare sau sporturi şcolare”, se menţionează în ordinul semnat de noul preşedinte al SUA. La rândul lor, ”adulţii trebuie să poată să-şi câştige traiul şi să-şi urmeze vocaţia ştiind că nu vor fi concediaţi, retrogradaţi sau trataţi necorespunzător pentru că merg acasă împreună cu cineva anume sau pentru că modul în care se îmbracă nu este conform stereotipurilor bazate pe sex”, spune acelaşi ordin.

De altfel, în timpul campaniei electorale Biden a publicat o lungă listă cu revendicări ale LGBT+ pe care a promis că le va pune în aplicare şi a spus de asemenea că în primele 100 de zile de mandat doreşte să adopte legislaţia ”Equality Act”, care va incrimina discriminarea persoanelor LGBT+. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

ESENȚIAL CLUJ24.RO/ Principalele știri din ultimele 24 de ore

Publicat

Cluj24.ro prezintă principalele 5 știri locale din ultimele 24 de ore:

Zona pârtiei Mărișel se va dezvolta prin case cu energie regenerabilă și parcări pe marginea drumului

Prefectul cere doze suplimentare de vaccin la Cluj

Tânără agresată sexual de către un bărbat pe peronul gării din Cluj-Napoca

FOTO/Noaptea, ca hoții… de pubele. Locuitorii din Borhanci se plâng că le sunt furate pubelele de gunoi

VIDEO/ PREMIERĂ națională: Clujenii se pot programa online pentru eliberarea cazierului judiciar

Citește mai departe

ACTUALITATE

METEO. Iarnă de primăvară. Cum va fi vremea azi, 22 ianuarie, la Cluj

Publicat

Vremea la Cluj azi este rece cu temperaturi de iarnă. Maxima este înregistrată în jurul orei 15:00, la 8 grade Celsius, iar cerul va fi pe tot parcursul zilei acoperit de nori.

Șansele de precipitații sunt de 45%  iar cantitatea de precipitații este zero. Vântul va sufla în medie cu 10 km/h. Pe arii restrânse vor fi și rafale de maxim 14 km/h.

Minima este de 2 grade Celsius la ora 06:00, iar în timpul dimineții vântul suflă cu 9 km/h.

Citește mai departe

ACTUALITATE

CARANTINĂ pentru toţi cei care ajung cu AVIONUL în SUA. Decizia lui Joe Biden

Publicat

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat joi că o orice persoană care ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină, notează AFP.

Prezentând planul său de luptă împotriva COVID-19, noul lider de la Casa Albă a anunţat, de asemenea, că pasagerii vor trebui să prezinte un test negativ.

Întrebat despre obiectivul său afişat de 100 de milioane de vaccinări în 100 de zile este ambiţios, el a reacţionat ferm: ‘Când l-am anunţat, toţi aţi spus că nu va fi posibil. Haide, nu vorbiţi serios!’. AGERPRES

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate