EVENIMENT
SPAIMA Mărăștiului. Un hoț de 21 de ani, care a FURAT și a AMENINȚAT o persoană pe stradă, a fost ARESTAT
Polițiștii Secției 2 din Cluj-Napoca au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, bănuit de tentativă la furt calificat, furt și amenințare. Acesta a fost prezentat instanței competente, care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit polițiștilor, în cursul lunii septembrie a acestui an, tânărul, care este din Cluj-Napoca, a încercat să fure bunuri din două mașini parcate pe raza cartierului Mărăști și a sustras articole vestimentare dintr-o încăpere a unui imobil.
Mai mult, acesta a amenințat o persoană cu o bară metalică în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiu.
Tânărul a fost identificat și apoi a fost prins de polițiști. Oamenii legii au pus în executare și un mandat de aducere emis pe numele acestuia, pentru continuarea cercetărilor.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în baza probatoriului administrat cu ocazia documentării activității infracționale, iar miercuri a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






