EVENIMENT
Google, acord istoric cu Franța prin care se obligă să își modifice businessul de advertising
Gigantul american Google a ajuns la un acord istoric cu autorităţile franceze de concurenţă, în cadrul căruia îşi ia angajamentul că va face modificări în businessul de advertising la nivel global pentru a se asigura că nu va face abuz de poziţie dominantă, potrivit Reuters.
Conform Ziarului Financiar, acordul cu autoritatea de concurenţă din Franţa ar putea reprezenta un prim pas către reechilibrarea balanţei advertisingului în favoarea publisherilor – aşa cum funcţiona piaţa în era pre-internet, înainte ca Google şi Facebook să acapareze lumea.
Practic, acordul anunţat luni reprezintă primul moment în care un gigant american a fost de acord să facă modificări la nivelul businessului de advertising. Totodată, compania Google a fost amendată cu 220 de milioane de euro.
„Decizia de a sancţiona Google este cu atât mai importantă cu cât este prima decizie din lume care se concentrează pe procesele algoritmice complexe pe care se bazează businessul de advertising online”, a declarat Isabelle de Silva, şefa autorităţii de concurenţă din Franţa.
Supraveghetorul a descoperit că platforma de management a reclamelor pentru publisherii mari – Google Ad Manager – favorizează marketplace-ul de reclame al companiei – Google AdX – unde publisherii vând spaţiu către advertiseri în timp real.
Conform acordului, Google s-a angajat să îmbunătăţească modul în care serviciile Ad Manager lucrează cu alte platforme. Primele modificări vor fi implemnetate în primul trimestru din 2022, iar Google nu va face apel pe această decizie.
(sursa: Mediafax)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






