Connect with us
"

ACTUALITATE

Frica de moarte în faţa coronavirusului. Filosoful Aurel Codoban: „Lumea are o frică negândită, instinctivă de moarte”

Publicat


Probabil că nu este om în lume care să nu fi auzit de coronavirus. Şi probabil că sunt puţini, tot mai puţini, cei cărora această minusculă existenţă, COVID 19, să nu le fi afectat în vreun fel viaţa. Dar, ne-a schimbat sau o să ne schimbe ameninţarea prin care trece omenirea? Ne-a schimbat sau o să ne schimbe în raport cu ceilalţi? Dar în raport cu noi înşine? Viaţa? Moartea? Filosoful clujean Aurel Codoban ne pune în faţa unei oglinzi. Să ne privim fiecare!

 

Nu de moarte mi-e frică, ci de lipsa calităţii vieţii

Reporter:  Domnule profesor, vă e frică de coronavirus?

 

Aurel Codoban: Nu, nicidecum! Epidemiile au fost frecvente în istorie, chiar în istoria acestei ţări. Când eram mic am prins o epidemie care era mult mai îngrozitoare, cea de poliomielită, care producea paralizie.

 

Rep: De moarte vă e frică?

 

AC: Nu! Mi-e frică mai degrabă de lipsa de calitate a vieţii. Am preluat de la medici asta, mi se pare o idee foarte frumoasă, că viaţa trebuie să aibă o anumită calitate şi că, în absenţa calităţii, viaţa devine discutabilă. Adică, s-o trăieşti, aşa, pur şi simplu, ca o legumă, mi se pare fără sens. Se poate că nu-i cu totul creştin. Dar ca opţiune individuală…

 

Rep: Din ce vedeţi, percepeţi, din intercaţiunile pe care le aveţi cu oamenii în această perioadă, nouă, oamenilor, ne este frică de moarte acum?

 

AC: Cred că da. Lumea are o frică negândită de moarte. E o frică mai degrabă instinctivă decât una asumată şi gândită, ca să zic aşa.

 

Rep: N-o conştientizăm mai mult acum, n-o simţim mai aproape?

 

AC: Nu, cred că nu… Reacţionăm mai degrabă instinctual. Aşa se instalează de obicei frica de moarte. Şi bănuiesc că aceasta este marea problemă a guvernanţilor din lume în această perioadă, că nu pot controla masele, care pot ajunge la situaţii sau la reacţii nedorite. Probabil că poziţia britanicilor era, medical, mai sustenabilă.

Ştiu că pare ciudat ceea ce spun, dar sunt un om care are peste 70 de ani şi pot spune asta, pentru că mă implică şi pe mine. Cred că o parte dintre oameni sunt relativ imuni la coronavirus. În ce sens: suportă asimptomatic coronavirusul. Cam ciudat asta. Înseamnă că au un gen de imunitate. Altfel, toţi oamenii de pe nava aceea în carantină, din Japonia, s-ar fi îmbolnăvit. Sau toţi oamenii aflaţi într-un avion cu cineva bolnav s-ar fi îmbolnăvit şi ei. Dar nu se întâmplă asta. Sigur că şi transmiterea este problematică. Însă probabil că există un gen de imunitate, eu cred în asta.

 

Nu toţi oamnii percep această situaţie limită

Rep: Dumnezeu este cu noi?

 

AC: Sigur, Dumnezeu este întotdeauna cu noi.

 

Rep: Mi se pare că, în vremurile astea, oamenii se apropie mai mult de ceea ce înseamnă pentru fiecare Dumnezeu, universul, forţa superioară nouă şi, la fel, parcă oamenii se apropie mai mult unii de alţii, comunică mai bine –deşi e bariera aceasta de distanţă fizică-, mai profund.

 

AC: Viaţa noastră obișnuită este foarte cotidiană. Noi nu realizăm –noi, cei care trăim în lumea aceasta domesticită, occidentală, care suntem ca nişte păsări în coteţ- că numai atunci când apar situaţii limită gândim mai mult decât cu un pas înaintea noastră. Suntem domesticiţi, trăim în ţarcuri ca animalele domesticite, care nu se gândesc că vine lupul. Şi, când vine lupul, sunt puse într-o situaţie limită şi realizează dintr-o dată că perspectiva lor ar fi trebuit să fie mult mai largă.

Asta se întâmplă acum, pe de o parte. Adică, oamenii sunt confruntaţi cu o situaţie limită, ies din viaţa lor domesticită, din cotidianul acesta care n-are nici miraculos, nici periculos, nu are aproape nimic neașteptat și nesigur. E o situaţie limită şi oamenii poate că nici nu percep cu toţii pe deplin această situaţie limită şi doar copiază comportamentul altora. Îi văd pe unii înspăimântaţi… E ca la cârdurile de păsări sau bancurile de peşti, animalele care trăiesc, aşa, în hoardă. Acum e hoarda umană.

Adesea hoarda este benefică pentru că indivizii reacţionează chiar fără să conştientizeze ei pericolul, reacţionează la comportamentul celorlalţi. E o reacţie mimetică. Suntem într-o situaţie limită, poate că nu toată lumea percepe situaţia aceasta limită, dar oamenii se contagiază, se molipsesc de frica unora, care sunt chiar înspăimântaţi. Sau se contagiază de dorinţa unor oameni pe care îi văd de a-şi umple cămara, de a se asigura împotriva oricăror evenimente. Acesta este comportamentul de masă, de fapt. Unul contagios.

 

Rep: Dar în privinţa relaţiilor interumane, nu ne-am schimbat acum, nu suntem mai receptivi unul faţă de altul, mai empatici?

 

AC: Ba da. Îţi aminteşti când eram mici de tot şi mergeam prin beciuri întunecoase sau prin peşteri etc şi cochetam un pic cu frica? Şi voiam să-l simţim pe celălalt aproape, să-l auzim. Sau să ne auzim măcar propria noastră voce. Asta se întâmplă de asemenea acum. Cred că mai degrabă decât empatie este dorinţa de a auzi şi alţi oameni, de a spune „a, nu sunt singur, e ok, nu mi-e frică, suntem împreună, suntem mai mulţi”.

 

Rep: Fugim de singurătate, oarecum…

 

AC: Da… De singurătate, de faptul că noi nu ne putem baza pe resursele noastre. Omul e o fiinţă gregară. Nu ne putem baza pe resursele noastre în faţa unor asemenea situaţii limită. Cutremure, inundaţii, erupţii vulcanice. Omul este prea mic şi atunci el devine din nou furnicuţa care este în esenţa lui şi reacţionează copiindu-i pe ceilalţi, îi copiază încercând să se lege de ceilalţi, să facă ceea ce fac ceilalţi.

 

După situaţii limită, oamenii revin la ce erau înainte

Rep: Dar am devenit până la urmă, cu acest coronavirus, mai umani sau e doar o aparenţă sau o chestiune de etapă? După această criză, dacă va trece, vom reveni la ce am fost înainte?

 

AC: Întotdeauna după ce trec situaţiile limită oamenii revin. Mă amuză să văd adesea cum lumea spune în dreapta şi-n stânga: a, sigur lumea se va schimba după asta. Aşa s-a spus după revoluţie, aşa s-a spus după cutremur, aşa s-a spus după inundaţii. Sigur, au fost momente de solidaritate umană; aşa reacţionează omul, e în firea lui, e o fiinţă socială în definitiv, și în acest sens gregară. Şi el reacţionează prin solidaritate, se solidarizează, pentru că e singura lui şansă la supravieţuire. În acest caz, când e vorba de supravieţuire, funcţionează foarte bine formula „numai împreună vom reuşi”. Îndată ce trece situaţia limită, omul zice „numai împreună VOI reuşi”.

 

Rep: Îmi vin în minte acum nişte versuri ale lui Adrian Păunescu: „Reînfloreşte lemnul porţii/ Pe unde pleci, pe unde vii/ În faţa dragostei şi-a morţii/ Noi toţi redevenim copii”. Acum redevenim copii?

 

AC: Frumoasă poezie… Nu ştiu dacă acum suntem copii. Asta ar fi foarte frumos de spus. Ar fi bine să fim copii, dar tare mă tem că suntem omul de masă în mai mare măsură. Mi-ar plăcea mult să fim copii, ar fi minunat să avem naivitatea lor. Mă tem că nu se întâmplă asta, cu toate că se spun lucruri trăznite. Dar nu sunt trăznite în sensul frumos, în care copiii spun lucruri trăznite.

 

Rep: Cum vi se pare că e acum comunicarea dintre oameni?

 

AC: Acum se vede foarte bine marea diferenţă dintre ceea ce este cunoaştere şi ceea ce este comunicare. Adică, puţini sunt cei care deţin puţina cunoaştere câtă există asupra virusului, dar de comunicat se comunică într-o veselie. Aceasta este prima observaţie: cunoaşterea este mult mai rară. În acelaşi timp, cunoaşterea este elitară.

Adică –să mă ierte publicul- cunoaşterea este nedemocratică. Nu că-mi plac experţii, nu că-mi plac specialiştii… Dar, probabil, e doar o mână de oameni în această lume care înţeleg într-adevăr virusul, cât înţeleg  și ei deocamdată. Dar vezi că toată lumea comunică cu nonşalanţă despre virus. Toți au sfaturile lor. E o chestiune interesantă: există o diferenţă între comunicarea legată de cunoaştere – cea care îţi transmite informaţii – şi comunicarea motivaţională, care e în mare măsură un fel de bla-bla din perspectiva lucidă a cunoașterii.

Deci, există pe de o parte cei care deţin informaţii, și există pe de altă parte cei care comunică „informaţii” pe care de fapt nu le deţin – e doar comunicare, nu cunoaştere, e, în cel mai bun caz, comunicare motivaţională-  şi peste toate există o a treia atitudine în comunicare –comicul, umorul, ironia, care înseamnă distanţare. Una dintre dexteritățile esenţiale în mecanismele psihice umane este disocierea, detaşarea, distanţarea. Atunci, când râdem, înseamnă că nu acordăm demnitate evenimentului, ne detaşăm de el, „a, nu merită atâta bătaie de cap”.

 

Expertul ştie ce spune, omul obişnuit spune ce ştie

Rep: Interpretaţi, vă rog, constatările acestea. De ce facem aşa?

 

AC: Sigur că, cei care cunosc, cunosc cât cunosc. Oamenii însă comunică mereu şi comunică cel mai adesea nu producând conţinut, ci distribuind conţinut. Marele lor gest creator aici este felul în care selectează conţinutul, adică ce dau mai departe. Pentru că asta e în rezonanţă cu ei. Dar oamenii fac acest lucru şi ca să-şi păstreze legăturile. Aici cred că intervine ceea ce remarcai cu puţin timp înainte, că de fapt oamenii doresc să păstreze legăturile, să fie pe flux, să fie în legătură. Şi, nemaiputând face gesturi unii pentru alţii, fac comunicare…

De obicei, omul primeşte un mesaj şi se simte cumva îndatorat să răspundă la rândul lui cu un mesaj. E un fel de schimb la nivelul mesajelor, ca şi cum ar fi schimb de activităţi sau de elogii sau chiar de bunuri materiale. Acest gen de comunicare ne leagă. E una din ideile pe care le spun mereu la cursurile mele şi care sună aşa: expertul ştie ce spune –expertul în comunicare, comunicaţionistul-, omul obişnuit spune ce ştie.

 

Rep: Faceţi o previziune, o proiecţie?

 

AC: Cred că va trebui să ne obişnuim un pic cu toată povestea aceasta cu coronavirusul şi cu complicaţiile sale. Hawking, celebrul astrofizician, este cel care ne-a ameninţat cu ideea unei pandemii care ar putea chiar lichida umanitatea. Şi uite că un astrofizician a gândit, într-un fel, mai bine ca biologii.

A doua idee care mi se pare foarte interesantă şi care ar merita cercetată cu mai multă atenţie este aceea că astfel de viruşi, foarte periculoşi, apar în zone în care domeniile ecologice se încalcă, se strivesc unele pe altele. Animalele trăiesc fiecare, ca să zic aşa, în zona lor ecologică, sunt separate. Şerpii păstrează o anumită zonă în care sunt ei, să zicem; şobolanii, o anumită zonă; oamenii, o anumită zonă.

Ceea ce s-a întâmplat la Wuhan este că aceste zone s-au suprapus. Cum? Au pus cuştile una peste alta. Găină peste şobolan, peste şarpe, peste pui de urs. Şi toate zemurile acelea, toate lichidele biologice au curs de sus până jos, amestecând totul.

O observaţie aş mai avea: mi se pare ciudat faptul că, sistematic în ultima vreme, ceea ce e mai afectat e ceva ce ţine de respiraţie. Respiraţia, plămânii par să fie un gen de vulnerabilitate a omului, mai mare decât alte vulnerabilităţi. Poate pentru că plămânul e și el deschis, e o interfaţă cu mediul? Nu ne dăm seama că, de fapt, plămânii noştri sunt aproape ca pielea, adică sunt în legătură cu mediul exterior.

*Aurel Codoban (n. 1948) este filosof şi eseist, profesor universitar, specializat în structuralismul francez, în teoria comunicării şi relațiilor publice, filosofie, semiotică gestuală, hermeneutică şi filosofia religiilor. Este membru al mai multor asociaţii şi societăţi de profil, a obţinut numeroase premii şi este autorul mai multor volume, inclusiv traduceri.

Interviu realizat de Marius Avram

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Cluj24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Preşedintele studenţilor a murit la mare! A fost luat de curenţi. Avea 22 de ani

Publicat

Preşedintele Uniunii Studenților din România, Vlad Dediu, a încetat din viață, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața. Tânărul a ajuns în stare gravă la spital, după ce a intrat să facă o baie în mare, în zona de nord a staţiunii Mamaia, informează stiripesurse.ro.

Acesta a fost la un pas de înec, fiind recuperat în ultima clipă din valuri de oamenii care au sărit după el şi l-au scos la mal, anunță România TV.

Tragedia s-a petrecut pe o plajă exclusivistă din Mamaia. Liderul studenților, în vârstă de 22 de ani, venise să se distreze alături de prieteni.

Martorii spun că el a intrat beat în mare și a fost luat de curenți. Un alt tânăr care trecea prin zonă l-a văzut pe în apă și a sărit în ajutorul lui.

Medicii au ajuns imediat la fața locului. L-au resuscitat pe tânărul de 22 de ani și l-au transportat de urgență la spital în Constanţa, unde a ajuns în stare gravă, dar nu a mai putut fi salvat.

foto: Vlad Dediu/Facebook

Citește mai departe

ACTUALITATE

Emil Boc a cerut Comitetului European al Regiunilor de la Bruxelles finanțare pentru proiectele de tren metropolitan și metrou  

Publicat

Primarul Clujului, Emil Boc, a susținut, alături de mai mulți primari din orașe importante din Uniunea Europeană, în cadrul dezbaterii Raportului “Challenges for public transport in cities and metropolitan regions”, finanțarea europeană consistentă a proiectelor viitoare de mobilitate europeană bazate pe tren metropolitan și metrou.

Decizia Comitetului European al Regiunilor va fi comunicată Parlamentului European și Consiliului European, instituții care au competență decizionala finală în ceea ce privește aprobarea susținerii financiare începând cu anul 2021.

~Pandemia va trece, sperăm cât mai repede, și trebuie extinse modalitățile alternative la transportul cu mașina: este vorba despre mobilitatea nepoluantă – verde – bazată pe autobuze electrice, tramvai, troleibuze, tren metropolitan, metrou. În acest fel se va recâștigă rapid încrederea oamenilor în transportul public și sănătatea noastră va fi mai bine protejată”, a spus Boc.

Primăria Cluj-Napoca lucrează în acest moment la pregătirea implementării a două proiecte de mobilitate verde, nepoluantă: tren metropolitan și metrou.

Cu sprijin financiar european, întrucât răspund priorităților strategice ale Uniunii Europene, aceste proiecte vor putea fi implementate începând cu exercițiul financiar 2021-2027.

A.P.

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

Hong Kong şi Delta Fluviului Perlelor

Publicat

Ce se întâmplă în ultima vreme la Hong Kong, al treilea centru financiar al lumii după New York şi Londra şi înaintea Tokyo-ului ? În 2019, luni de zile oraşul a fost blocat, violentat grav, stresat cel puţin o dată pe săptămână în weekend, dar de destule ori şi în cursul săptămânii de aşa-zisele demonstraţii pentru democraţie, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor civile.

Sloganele propagandistice din media şi presă, care au ajuns şi în România, amintesc flagrant de cele ale Europei Libere, Vocii Americii şi BBC-ului din ultimii ani ai războiului rece cu Uniunea Sovietică şi cu ţările Pactului de la Varşovia. De această dată, propaganda occidentală vizează China.

Atacurile împotriva Chinei şi Partidului Comunist Chinez venite din SUA, Marea Britanie sau din UE nu explică aproape nimic, mai mult ascund decât clarifică. De aceea, cei mai mulţi români, ca mai toţi europenii, nu înţeleg ce se întâmplă, de fapt, la Hong Kong, care este adevărata miză şi cât de serios e meciul politic.

Lecţiile de democraţie venite din America de Nord – în vreme ce acolo are loc o revoluţie culturală complexă şi periculoasă, cu Black Lives Matter, cu statui dărâmate, nume schimbate, identităţi de gen şi sfidarea poliţiei şi a statului, şi cu un război politic intern între „stânga” şi „dreapta” –, din UE aflată în plină criză existenţială, din Marea Britanie sub şocul Brexit-ului nu le mai prea ascultă nimeni şi le crede doar cu o ureche.

„Expaţii britanici sunt în ultimul timp mai puţin numeroşi decât cei francezi”

Toată planeta e la curent : centrul nervos al lumii se mută din Occident în Asia şi Asia-Pacific. Înfruntarea dintre un imperiu dominant în declin (SUA) şi altul în ascensiune (China) e abia la început. Startul confruntării a fost dat de preşedintele american Donald Trump cu ploaia de taxe vamale crescute şi cu o propagandă virulentă (mai ales pe Twitter). Două portavioane americane au fost deplasate recent în Marea Chinei de Sud.

Să lămurim un lucru simplu. Hong Kong este un oraş, o regiune cu administrare specială, după principiul „o ţară, două sisteme”, care aparţine din 1997 Chinei, şi deci nu mai este sub tutelă britanică. De altfel, expaţii britanici sunt în ultimul timp mai puţin numeroşi decât cei francezi, de pildă. La Hong Kong (7,5 milioane de locuitori) trăiesc şi muncesc, pe lângă populaţia majoritar chineză, mai multe comunităţi de străini, europeni diverşi, australieni, indieni, japonezi, pakistanezi, filipinezi şi, bineînţeles, americani.

„Un adevărat nou Babilon”

Dar cei mai mulţi americani (şi canadieni) sunt, la origine… chinezi. Limbile care se vorbesc la Hong Kong sunt cantoneza, mandarina, engleza, desigur, dar şi franceza, hindi şi încă multe altele, chiar şi româna. Un adevărat nou Babilon.

Hong Kong-ul are al nouălea PNB per capita cel mai ridicat din lume şi tratează o treime din mişcările de capital străine către China. Hong Kong-ul şi-a păstrat, după 1997, anul întoarcerii la China, propriile instituţii şi practici acumulate sub tutela Imperiului Britanic începând cu 20 ianuarie 1841, după Răzbiul Opiumului.

În 1898, Regatul Unit a semnat cu China închirierea unor teritorii continentale („Noile Teritorii”) pentru 100 de ani. În 1997, cei 100 de ani s-au încheiat. Marea Britanie a retrocedat Chinei insulele şi toate teritoriile.

„Hong Kong e principala poartă de intrare şi de ieşire a banilor în și din China”

Deşi se face mare caz de democraţie şi de drepturi civile, de politică în general, adevărata miză a demonstraţiilor din ultimul an, de altfel, în bună măsură instrumentate din străinătate, este una economică. Pentru că Hong Kong şi Macao (retrocedat şi el de portughezi) sunt gândite de Partidul Comunist, după întoarcerea sub suzeranitatea Chinei, într-un context de dezvoltare mai larg, ca un pivot al economiei Chinei în plină creştere în toate direcţiile.

De fapt, Hong Kong e principala poartă de intrare şi de ieşire a banilor (şi a afacerilor) în şi din China. Şi el face parte, împreună cu Macao, din contextul economic al Deltei Fluviului Perlelor (rebotezat recent Zona Lărgită a Golfului – „Greater Bay Area”), o regiune de câmpie puternic „vascularizată” de două fluvii şi foarte multe râuri din sudul Chinei, cu ieşire la mare.

Hong Kong, Macao, Shenzhen (10,47 milioane de locuitori, puternic industrializat, cel mai bogat oraş din China), Guangzhou (fost Canton, cu influenţă franceză conservată, o populaţie de 15 milioane, al treilea oraş ca putere economică din China continentală, în afară de Hong Kong) şi încă vreo şapte oraşe şi aglomerări urbane se constituie în această Zonă Lărgită a Golfului.

„Astăzi, îndelungata operaţiune de integrare (a localităţilor şi spaţiului altădată dezlânat şi „adormit” – n.n.) e pe cale să se încheie şi va face din Delta Fluviului Perlelor, numită azi Zona Lărgită a Golfului, rivala unor mari spaţii urbane ca New York-ul, San Francisco şi Tokyo. Pentru a ne face o idee despre Zona Lărgită a Golfului, trebuie să spunem că are o populaţie de 71 de milioane şi cuprinde 10 oraşe-cheie.

Cele trei „mari” sunt Hong Kong, cu un PIB de 340 de miliarde de dolari, Shenzhen, cu 330 de miliarde de dolari şi Guangzhou (Canton), cu 320 de miliarde. PIB-ul întregii zone este de 1,5 trilioane de dolari.

„Zona Lărgită a Golfului este deja una dintre aglomerările urbane cele mai valoroase de pe glob”

Pentru comparaţie, New York-ul, cu o populaţie de 20 de milioane, are un PIB de 1,6 trilioane de dolari, San Francisco (populaţie de 7 milioane) are un PIB de 800 de miliarde de dolari, iar Tokyo (populaţie de 40 de milioane) are PIB-ul de 1,9 trilioane de dolari.

Zona Lărgită a Golfului este deja una dintre aglomerările urbane cele mai valoroase de pe glob şi îşi va depăşi, cu siguranţă, „verişorii”, concurenţii. În ultimul deceniu, şosele importante, căi ferate şi proiecte de poduri au fost duse la bun sfârşit. Printre ele se află podul între Hong Kong, Zhuhai şi Macao, podul între Shenzhen şi Zhongshan, linia rapidă de cale ferată dintre Hong Kong şi Guangzhou-Canton (numită XRL).

Completarea infrastructurii de transport şi comunicaţii fiind în curs, etapa finală va fi transformarea Regiunii sub Administrare Specială (Hong Kong-Macao) într-o zonă deplin unită, în care fiecare oraş va avea specializarea lui. Finanţa la Hong Kong, producţia de high-tech la Shenzhen, acolo unde e instalat Huawei, cu straniul lui campus în stil european, numit Oxhorn, divertismentul la Macao şi transporturile la Guangzhou.

Celelalte oraşe mai mici (la scară chineză – n.n.) vor creşte şi vor avea fiecare „parfumul” său” (Mustafa Zaidi, „Behind China’s takeover of Hong Kong : the Pearl River Delta Megacity”, zerohedge.com, 6 iulie 2020 – Mustafa Zaidi este specialist în investiţii şi gestiune de portofolii la Clarmond Wealth).

Atacurile lui Donald Trump şi ale Administraţiei sale (Mike Pompeo, secretarul de stat, e cel mai agresiv) la adresa Chinei şi a Administraţiei Speciale din Hong Kong nu par deloc să pună probleme serioase marelui centru financiar din Asia-Pacific sau Bursei din Hong Kong. Dimpotrivă.

China a anunţat mai multe măsuri de susţinere a Burselor interne şi a celei din Hong Kong, printre care şi plasarea pe această din urmă Bursă a Ant Group, divizia Fintech a gigantului chinez de e-commerce Alibaba, evaluată la peste 200 de miliarde de dolari, după Reuters.

„După dispariţia Uniunii Sovietice şi a blocului comunist în anii 1990, asistăm astăzi la creşterea irepresibilă a Chinei”

La a 44-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului au avut loc nenumărate discuţii pe tema noii legi a securităţii naţionale impusă de China în Hong Kong. Au fost citite două declaraţii, una a Cubei, reprezentând un grup de 53 de ţări care susţin noua lege dată de China, şi alta a Marii Britanii, care a vorbit în numele a 27 de guverne critice la adresa legii.

E de presupus că România, ca şi toate ţările din Estul Europei foste comuniste şi prietene ale Chinei, a fost de partea Marii Britanii. România era, sub sovietici, măcar capabilă să se abţină (vezi situaţia de la ONU din 1963).

„Ţări din lumea întreagă au legi puternice în materie de securitate naţională. Într-adevăr, una dintre principalele datorii ale statului este totuşi aceea de a-şi proteja populaţia. […] Ce e neobişnuit în acest caz este maniera în care a fost trecută legea şi „plasticitatea” termenilor ei. Problema-cheie, evident, este modul în care va fi aplicată” (Simon Chesterman, decanul Facultăţii de Drept al Universităţii Naţionale din Singapore, citat de South China Morning Post, în articolul lui Matt Ho, „How Hong Kong National Security Law compares to legislation in other countries”, scmp.com, 7 iulie 2020).

Beijing-ul susţine că legea, care vine ca răspuns la protestele pro-democraţie, adesea violente, care au avut loc anul trecut în Hong Kong, îşi propune să combată subversiunea, terorismul, separatismul şi ingerinţele forţelor străinătăţii (Agerpres).

După dispariţia Uniunii Sovietice şi a blocului comunist în anii 1990, asistăm astăzi la creşterea irepresibilă a Chinei, ţară cu regim comunist asociat cu capitalismul – o situaţie inedită în istoria omenirii. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”. Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziție World Press Photo la Muzeul de Artă din Cluj

Publicat

Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, “World Press Photo”, va putea fi vizitată și anul acesta în Cluj-Napoca, cu sprijinul Muzeului de Artă Cluj-Napoca și a Consiliului Județean Cluj, alături de Ministerul Culturii și Ambasada Olandei în România. 

În contextul situaţiei extraordinare provocate de pandemia de COVID-19 şi a restricţiilor de circulaţie în vigoare la nivel european, ediţia 2020 a prestigiosului eveniment expoziţional “World Press Photo”nu va putea beneficia de o deschidere oficială (vernisaj).

 

Vizitare cu reguli

Expoziţia va fi, însă, accesibilă publicului spre vizitare pe întreaga durată a perioadei 17 iulie – 6 august 2020, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare va fi emis la ora 16:30.

Publicul vizitator este rugat insistent să sprijine eforturile instituţiei noastre de a limita răspândirea şi contractarea virusului SARS-CoV-2, prin respectarea strictă a regulilor obligatorii de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu. Pentru mai multe detalii referitoare la măsurile de protecţie sanitară, puteţi accesa link-ul următor:

 

Expoziție itinerantă

Evenimentul din Cluj-Napoca este organizat de Fundația Eidos și face parte din expoziția anuală internațională “World Press Photo”, itinerată în întreaga lume, fiind montată în peste 100 de spații din peste 45 de țări și vizitată de peste 4,5 milioane de oameni la fiecare ediție. Expoziția va fi itinerată şi în acest an la Cluj-Napoca, Timişoara şi București cu ajutorul TNT Express România.

„Având în vedere că astăzi lumea, jurnalismul și fotografia suferă modificări seismice, WPP se străduiește să ajute atât jurnaliștii vizuali, cât și publicul lor să înțeleagă și să răspundă la aceste transformări, astfel încât aceste libertăți să poată fi asigurate, iar în lupta cu știrile false să se alăture și exemplele de excelenţă practică”, a declarat Cristian Movilă, fondator Eidos Foundation, reprezentant “World Press Photo” în România.

Din partea Muzeului de Artă Cluj-Napoca, Alexandra Sârbu, istoric de artă şi muzeograf, se alătură echipei Fundaţiei Eidos, pentru a coordona această ediţie la nivel local.

World Press Photo 2020 în cifre

4.282 de fotografi din 125 de țări au înscris anul acesta la “World Press Photo” 73,996 de fotografii. Dintre aceștia, doar 44 de fotografi au ajuns în selecția finală a juriului.

A.P.

Citește mai departe