Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Olena din Nikolaev, bolnavă de cancer: La Cluj mi s-a dat a doua șansă la viață. Trăiesc, mă bucur de orice clipă. Я живу

Publicat


olena c 4

Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Olena Tkachenko are 56 de ani și a plecat din orașul Nikolaev din cauza războiului declanșat de Rusia, iar destinul a făcut să ajungă la Cluj unde i s-a dat a doua șansă la viață. Pe lângă drama cauzată de război, Olena mai duce un război crunt, cu o tumoare, care i-a pus sănătatea în pericol.

Aceasta este povestea ei.

olena c 1

”Sunt din Ucraina și vin din orașul Nikolaev, unde m-am născut și am copilărit. Unde, mai târziu în viață, m-am îndrăgostit pentru prima dată. Acolo unde am studiat și unde am adus pe lume copilul nostru drag, acolo unde nepoții mei iubiți s-au născut.

Orașul în care fiecare colț de stradă, fiecare casă îmi amintește de copilărie. De viața mea și toate miile de fire nevăzute care mă leagă definitiv de el.

Viață m-a pus la încercare atunci când o tumoare s-a instalat în corpul meu. Vestea m-a demoralizat până în cel mai adânc colț al sufletului, am avut nopți de disperare, de insomnii, am plâns și am simțit cum cedez de la zi la zi, însă puterea familiei m-a îndemnat să continui lupta. Să nu cedez nici măcar în al doisprezecelea ceas al vieții mele”, povestește Olena.

Ziua când totul s-a schimbat

olena c 2

Aceasta și-a amintit cum, pe 24 februarie, la orele 4 ale dimineții, lumea sa s-a oprit când a aflat că a început războiul, că Ucraina este invadată.

”Eram epuizată, obosită deja în războiul cu boala. Acest moment nu îl vom uita niciodată, orele care au îngrozit poporul ucrainean și care au schimbat totul. Literalmente totul. Orele groaznice care au distrus viața și casele poporului meu. 24 februarie este ziua care va rămâne o rană deschisă în inimile nostre”, a spus femeia.

Abia atunci, pentru ea, a început lupta pentru viață, iar sub amenințarea rachetelor și a morții a trebuit să meargă în continuare la spital, a trebuit să urmeze tratamentul care îi oferea o șansă la viață, să încerce să trăiască în continuare și să lupte cu boala.

”Însă Centrul Oncologic din Nikolaev a fost avariat de bombardamentele rusești, iar noi, bolnavii fără vină, ne-am găsit în situația de a rămâne fără tratament și fără nici o perspectivă asupra sorții noastre. Au ars toate documentele medicale, iar noi am fugit fără să știm de unde și cum o să ne procurăm tratamentul care ține boala sub control”, subliniază Olena.

Îngerul păzitor

olena 1

Fiica sa, Olga, împreună cu cei doi copii erau deja ajunși în România, iar cineva îi dăduse un număr de telefon al îngerului său salvator, Maria Petrovan – Mara cum o alintă prietenii.

”Încă de când am intrat în țară la Galați, am ținut legătura tot timpul cu Mara, care mi-a procurat bilete de tren și mi-a promis că mă va aduce la Cluj-Napoca, unde voi primi îngrijiri medicale și voi continua tratamentul pentru cancer la Institutul Oncologic de aici.

Aveam de ales, să rămân cu 2 războaie în Ucraina sau să încerc să trăiesc cu 2 războaie în România, unul în suflet și altul în corp.

Mi-a fost greu să mă despart de casa mea, de prieteni și de vecinii mei dragi, practic de întreg universul meu, însă am făcut-o, pentru că simțeam că primesc o nouă șansă la viață”, a mai spus Olena Tkachenko.

Dumnezeu lucrează prin oameni

olena c 3

Aceasta spune că nu are suficiente cuvinte de mulțumire pentru a-și exprima recunoștința față de Mara Petrovan și Alina Nistor, președintele Asociației ”Oameni Buni”, despre care spune că sunt ”suflete calde și minunate”, care i-au oferit o a doua casă, i-au redat speranța și șansa la viață, în vremuri amare.

”Mi-au oferit sprijin și toate condițiile pentru tratament, recuperare și momente unice precum o sesiune de body painting și shooting foto în cadrul proiectului (On) Cool Art – un proiect însuflețit de persoanele cu boală oncologică.

Unde se pictează întreaga viața pe cicatrici dobândite în urma tratamentului oncologic, încercând să îndulcească un pic cuvinte grele …precum cancer, alături de toți acești oameni te simți ca în Rai, totul în jur e soare, bucurie, veselie, zâmbete, energie pozitivă.

Pentru că Dumnezeu mă iubește și el lucrează prin oameni ca Mara și Alina. Voi veți avea mereu un loc special în inima mea, oameni superbi cu un tonus al vieții molipsitor!

Nu mi-aș fi închipuit niciodată că vom fi primiți cu atâta căldură, cu atâta iubire; nu îmi închipuiam că oameni total străini și fără să aibă vreun interes ne vor primi cu inima deschisă, că își vor deschide casele, că vor face adevărate convoaie umanitare între Ucraina și România într-o cursă contra-conometru, gata oricând să se lase pe ei deoparte, să conducă mașini pline de oameni ca și mine, fugind din calea războiului”, a mai spus Olena.

Izvor nesecat de bunătate

olena c 5

Aceasta a adăugat că se spune că oamenii buni nu se caută, ți-i prezintă viața și Dumnezeu a purtat-o pe palme până în aceste zile, și a trimis un înger păzitor în viața sa.

”O tânără care a mutat munții din loc pentru noi, care de când am pășit pe pământ românesc e nelipsită din viața noastră. Ea a făcut totul din bunătatea inimii ei încă de la început și continuă și în prezent. Mara te iubim enorm, enorm!

A adunat atâția oameni în jur să ofere sprijin refugiaților din țara mea.

Doamne, nici măcar nu mai știu câtor oameni cu suflet de aur trebuie să le mulțumesc! Ne-ați primit, drag popor român, cu brațele deschise!

Sunteți izvor nesecat de bunătate. Dragii mei, dragele mele, voi toți cei ce sunteți alături de noi, fiecăruia care ajută poporul ucrainean, românilor de pretutundeni care ne ajută să trecem peste momentele grele, vă suntem recunoscătoari și vă mulțumim!

Vă iubesc din tot sufletul și, după ce războiul se va termina, vreau să vă invităm pe toți în Ucraina, în Nikolaev, ca frați ai noștri dragi pentru totdeauna!”, sună mărturisirea Olenei.

Clujul, a doua casă

Aceasta recunoaște, cu lacrimi în ochi, că îi este dor de casă, pentru că au rămas în Nikolaev mulți prieteni și rude, pentru că acolo sunt rădăcinile sale, orașul în care a copilărit și s-a maturizat.

”Clujul îl voi iubi mereu, a devenit o a doua casă pentru mine pentru că mi-a dat o a doua șansă la recuperarea vieții. Aici am cunoscut oameni buni și nu mă așteptam la primirea care este aici în România. Aceștia sunt oameni cu inimi mari care dau totul ca să mă simt bine,  începând cu tratamentul de la spital, de la tot ce am nevoie.

Iubesc viața iar acum trăiesc aici și mă bucur de orice moment. Am doi nepoți cu care mă joc, iau parte la tot felul de activități, printre care ședințe foto, iar toate îmi dau atâta putere. Ce pot să spun decât ”Trăiește clipa, care este și sloganul Asociației Oameni Buni”, a menționat Olena.

De când e la Cluj, Olena a învățat câteva cuvinte în românește și comunică, deocamdată, prin intermediul Google Translate cu cei care au ajutat-o, dar în ciuda barierelor lingvistice, se înțeleg de minune.

Mesaj pentru clujeni

Aceasta a dorit să transmită și un mesaj clujenilor, cărora le-a urat multă sănătate și mulțumiri pentru atitudinea pe care o au față de refugiații din Ucraina, pentru faptul că, deși sunt diferiți, sunt înțelegători cu ei și știu prin ce au trecut și trec și îi ajută.

”Vreau să aibă răbdare cu noi și să trăim în dragoste și armonie cu toții”, și-a încheiat povestea Olena Tkachenko.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

Олена з Миколаєва, хворанарак: У Клужіменідалидругийшанснажиття. Я живу і насолоджуюсякожноюмиттю

 

ОленіТкаченко 56 років, вонапокинуламістоМиколаївчерезрозпочатуРосієювійну, а долязмусилаїїдістатисядоКлужа, деїйдалидругийшанснажиття.Окрімдрами, викликаноївійною, Оленаведежорстокувійну з пухлиною, яказагрожувалаїїздоров’ю.

Цеїїісторія.

olena c 6

«Я з України і родом з Миколаєва, де я народилася і виросла.Депізніше в житті я впершезакохалася.Де я вчилася і народиланашудорогудитину, денародилисямоїулюбленіонуки.

Місто, декоженрігвулиці, коженбудинокнагадуєменіпродитинство.Промоєжиття і провсітисячіневидимих ​​ниток, якіназавждипов’язуютьмене з ним.

Життяпоставиломененавипробування, коли в моємутіліоселиласяпухлина.Цяновинадеморалізуваламенедоглибинидуші, у менебулиночівідчаю, безсоння, я плакала і відчувала, щоздаюся з днянадень, алесиламоєїсім’їспонукаламенепродовжуватиборотьбу.Нездаватисянавітьнадванадцятійгодинімогожиття», – кажеОлена.

Деньколивсезмінилося

Згадала, як 24 лютого о 4 годиніранкуїїсвітзупинився, коливонадізналася, щопочаласявійна, що в Українувторгаються.

«Я булависнажена, вжевтомивсявідвійни з хворобою.Миніколинезабудемоцюмить, години, якіжахалиукраїнськийнарод і всезмінили.Буквальновсе.Страшнігодини, якізнищилижиття і домівкимогонароду.24 лютого – цедень, якийзалишитьсявідкритоюраною в нашихсерцях», – сказалажінка.

Лишетодідлянеїпочаласяборотьбазажиття, і підзагрозоюракет і смертівонамусилапродовжуватилягати в лікарню, їйдовелосяпройтилікування, якедалоїйшанснажиття, спробуватижити і боротися з хворобою.

«Алемиколаївськийонкодиспансерпостраждаввідросійськихбомбардувань, і ми, невинні, опинилисябезлікування і безперспективисвоєїдолі.Усімедичнідокументизгоріли, і мивтекли, незнаючи, де і якмиотримаємотелікування, якетримаєхворобупідконтролем», – підкреслюєОлена.

Ангел-охоронець

ІїдонькаОльга з двомадітьмивжеприїхаладоРумунії, і хтосьдавїйномертелефонуїїангела-рятівникаМаріїПетрован – Мари, колиїїпестятьдрузі.

«З тихпір, як я приїхаладокраїни в Галаці, я завждипідтримувалазв’язок з Марою, якакупиламеніквиткинапотяг і пообіцялапривезтимене в Клуж-Напока, де я отримаюмедичнудопомогутапродовжулікуваннявідраку в Інститутіраку.

У менебуввибір, залишитися з 2-ма війнами в Україніабоспробуватижити з 2-ма війнами в Румунії, одна в душі, а інша в тілі.

Менібуловажкопокинутиріднийдім, друзів і дорогихсусідів, практичновесьмійвсесвіт, але я цезробила, бовідчула, щоотримуюновийшанснажиття», – розповілаОленаТкаченко.

Богдієчерезлюдей

Вонакаже, щоїйневистачаєслівподяки, щобвисловитиподякуМаріПетровантаАлініНістор, президентуАсоціації «Добрілюди», які, заїхсловами, «теплітачудовідуші», якізапропонувалиїйдругийдім. , вониповернувйомунадію і шанснажиття в гіркічаси.

«Вонизапропонувалименіпідтримкутавсіумовидлялікування, одужаннятаунікальнімоменти, такіяксеансрозписутілатафотосесія в рамкахпроекту (On) Cool Art – проекту, якийоживляютьлюди з онкохворими.

Детивсесвоєжиттямалюєшнашрамах, отриманихпіслялікуванняраку, намагаючисьпідсолодититрішкирізкимисловами… якрак, з усімацимилюдьмитипочуваєшсяяк у раю, всенавколосонце, радість, щастя, посмішки, позитив.

ТомущоБоглюбитьмене і працюєчерезтакихлюдей, якМаратаАліна. Визавждибудетезайматиособливемісце в моємусерці, прекраснілюдиіззаразливимтономжиття!

Ніколи б неуявила, щонасприймуть з такоютеплотою, з такоюлюбов’ю; я неуявляла, щолюдиабсолютночужі і безжодногоінтересузустрінутьнас з відкритимсерцем, щовонивідкриютьсвоїдомівки, щовонибудутьробитисправжнігуманітарніконвоїміжУкраїноютаРумунією в гонціпротигодинниковоїстрілки, завждиготовідо з іншогобоку, їздитинамашинах, повнихтаких, як я, тікаючи з шляхувійни», – додалаОлена.

Невичерпнеджерелодобра

Вонадодала, щокажуть, щохорошихлюдейнешукають, іхдаруєжиття і Богноситьїї в рукахдонині, і послал в іїжиттяангела-охоронця.

«Молодажінка, яказрушиладлянасгори, якабулачастиноюнашогожиття з тихпір, якмиступилинарумунськуземлю.Вона з самогопочаткуробилавсеіздобрасвогосерця і продовжуєдоцьогодня.Мара, митебедуже-дужелюбимо!

Воназібралатакбагатолюдей, щобпідтриматибіженців з моїйкраїні.

Боже, я навітьнезнаю, скількомлюдяміззолотоюдушеюмаювіддячити! Вивіталинас, шановнийрумунськийнарод, з розпростертимиобіймами!

Ви – невичерпнеджерелодобра.Дорогімої, всіви, хто з нами, всім, хтодопомагаєукраїнськомународу, румунамвсюди, хтодопомагаєнампережитиважкіхвилини, мивдячнівам і дякуємо!

Я люблювасвсімсерцем і, післязакінченнявійни, хочузапроситивсіхвас в Україну, в Миколаїв, якдорогінашібратиназавжди!», – звучитьсповідьОлени.

Клуж, другийдім

Воназісльозаминаочахзізнається, щосумуєзадомом, адже в Миколаєвізалишилосябагатодрузівтарідних, ботамїїкоріння, місто, девонавиросла і виросла.

«Я завждибудулюбитиКлуж, вінставдляменедругимдомом, томущовіндавменідругийшансвідновитисвоєжиття.Тут я зустрілахорошихлюдей і неочікувалатакогоприйому, якийтут, в Румунії. Целюди з великимсерцем, якідаютьвсе, щобменібулодобре, починаючивідлікування в лікарні, відусього, щоменіпотрібно.

Я люблюжиття і тепер я живутут і насолоджуюсякожноюмиттю.У мене є двоєонуків, з якими я можуграти, я беруучасть у всіхвидахдіяльності, в томучислі в фотосесіях, і всівонидаютьменістількисил.Що я можусказати, якне «Хайживетоймомент, якийтакож є гасломАсоціації «Добрілюди», – згадалаОлена.

Зачасперебування в КлужіОленавивчилакількасліврумунською і спілкуєтьсяпокищочерез Google Translate з тими, хтоїйдопомагав, але, незважаючинамовнібар’єри, вонидужедобреладнають.

ПосланняжителямКлужа

ВонатакожхотілапослатипосланняжителямКлужа, якимпобажаламіцногоздоров’ятаподякувалазаставленнядобіженців з України, зате, що, хочавонирізні, вони з розуміннямставлятьсядоних і знають, щовонипройшли, пройдіть і допоможітьїм.

«Я хочу, щобвонибулитерплячимидонас і жили в любовітазлагоді з усіманами», – підсумувалаОленаТкаченко.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM).

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Stâlpi strâmbi pe str. Iuliu Maniu Cluj-Napoca. Au fost loviți de mașinile intrate pe pietonală și vor fi înlocuiți

Publicat

stâlpi

Peste 10 stâlpi de iluminat montați pe strada Iuliu Maniu din Cluj-Napoca vor fi înlocuiți după ce au fost loviți de mașinile de utilități care au circulat în zonă și au fost strâmbați.

Un clujean a sesizat pe o rețea de socializare că stâlpii sunt strâmbi și a susținut că e o bătaie de joc față de banii europeni.

Reprezentanții firmei Astor Com, executantul lucrării de modernizare a străzilor Kogălniceanu, Universității și a celor adiacente, printre care și Iuliu Maniu, au declarat pentru Cluj24 că stâlpii au fost montați corect, dar că aceștia au fost strâmbați după ce au fost loviți de diverse mașini care au intrat pe strada respectivă.

Montați drept

stâlpi

”Noi ne respectăm blazonul, nu ne batem joc de meseria de constructor.

Stâlpii de iluminat au fost montați drept, așa cum trebuie. Am constatat și noi că unii sunt strâmbi acum, după ce a fost loviți de mașinile care au intrat pe șantierul străzii care ar fi trebuit să fie pietonală.

Am identificat 12 stâlpi care vor fi înlocuiți pe cheltuiala noastră”, au spus reprezentanții constructorului.

Reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au precizat la rândul lor că stâlpii respectivi nu au fost puși în mod eronat, ci au fost deteriorați de șoferi.

”Până la finalizarea recepției, acești stâlpi sunt responsabilitatea constructorului, urmând să fie înlocuiți pe cheltuiala acestuia”, au spus cei de la Primăria clujeană.

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Lucrări de reparații pe drumul Valea Gârboului – Rugășești. Sunt vizați 4,5 kilometri

Publicat

De

Reparații drum Valea Gârboului

Au demarat lucrap de reparații pe pe drumul Valea Gârboului – Rugășești, DJ 182F, anunță Consiliul Județean Cluj.

lucrăriLE de întreținere curentă și periodică pe drumul județean Valea Gârboului – Rugășești vizează un sector în lungime de aproape 4,5 kilometri.

Lucrări de reparații pe drumul Valea Gârboului – Rugășești. Sunt vizați 4,5 kilometri

Lucrările se desfășoară între kilometrul 5+500 și 9+980, iar tronsonul situat între pozițiile kilometrice 5+500 și 6+500 va fi asfaltat.

„Deși acest drum județean înregistrează un trafic rutier destul de scăzut, dorim să asigurăm și în acest areal i infrastructură rutieră îmbunătățită, menită să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare între mediul urban și cel rural precum și între diferitele zine ale județului.

Nu în ultimul rând, acest drum județean asigură accesul oamenilor din zonă la două drumuri naționale, respectiv DN 18 și DN 18B”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În această etapă, se află în plină desfășurare operațiuni constând în întreținerea platformei drumului prin tratarea burdușirilor și a tasărilor, precum și lucrări la podețe.

De asemenea, urmează a fi executate:

  • lucrări de întreținere a părții carosabile prin plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice,
  • completarea rosturilor,
  • aducerea la profil a acostamentelor,
  • completarea de acostamente,

  • lucrări de asigurare a scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și a rigolelor,
  • lucrări de asigurare a esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului,
  • lucrări de refacere a timpanelor deteriorate, precum și
  • așternere de strat de balast stabilizat și de covor asfaltic.

Foto: CJ Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Accident pe Centura Apahida-Bulevardul Muncii. Patru autoturisme implicate. O persoană a fost dusă la spital

Publicat

De

Accident Centura Apahida - Bulevardul Muncii

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe Centura Apahida-Bulevardul Muncii. O persoană a fost rănită și transportată la spital.

Potrivit IPJ Cluj, în accident au fost implicate un ansamblu de vehicule și alte 3 autoturisme.

Accident pe Centura Apahida-Bulevardul Muncii. Patru autoturisme implicate. O persoană a fost dusă la spital

Accident rutier a avut loc în zona Sub Coasta.

Circulația în zonă este blocată pe ambele sensuri momentan.

Foto. Info Trafic Cluj-Napoca

La fața locului au ajuns două autospeciale din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și două echipaje SAJ.

Două persoane au fost consultate de către echipajele medicale, la fața locului, iar una a fost transportată la spital.

Imagini: ISU Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Drumarii au ieșit la deszăpezire pe drumurile de munte din Cluj. Au folosit tone de material antiderapant

Publicat

De

Drumarii au scos utilajele de deszăpezire

Drumarii au scos utilajele de deszăpezire pe mai multe drumuri din munte din Cluj. În zonele înalte ale județului ninge începând de marți.

Potrivit Consiliului Județean Cluj, în cursul dimineţii zilei de miercuri, 17 aprilie, în urma căderilor de zăpadă și a temperaturilor negative înregistrate în ultimele 12 ore în zona de munte a județului, pe mai multe sectoare de drum se circulă în condiții de iarnă.

Drumarii au ieșit la deszăpezire pe drumurile de munte din Cluj. Au folosit tone de material antiderapant

Pentru asigurarea unor condiţii optime de circulaţie, s-a acţionat cu utilaje specifice de deszăpezire pe raza Lotului 1, zona Huedin, respectiv pe raza comunei Mărișel.

În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 3,7 tone de material antiderapant.

Zăpadă la Băișoara și Buscat

De asemenea, pe raza Lotului 3, zona Turda, respectiv pe drumul județean DJ 107R Băișoara – Muntele Băișorii – pârtia Buscat s-a intervenit prin acțiuni de deszăpezire și de combatare a fenomenului de polei.

În cadrul acestor acţiuni a fost folosită o cantitate de 6 tone de material antiderapant.

Situația va fi monitorizată în continuare

În continuare, se acţionează cu utilaje şi cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei în zonele unde se impune acest lucru, au anunțat reprezentanții CJ Cluj.

De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax