EDUCATIE
FOTO. Cărți scrise de Prințesa Urbană, în grădinițele din Cluj. Copiii învață ce este reciclarea și colectarea selectivă
Asociația OvidiuRO a ajuns cu caravana Grădinița Reciclării și la Cluj-Napoca. Prin intermediul Caravanei, volumele „Ema și Eric au grijă de natură” și „Planeta e casa noastră”, semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută ca Prințesa Urbană și ilustrate de Lavinia Trifan, vor ajunge la cei mici care vor fi familiarizați cu colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea.
Fiecare grădiniță a primit câte un pachet cu 20 de cărți și 10 jocuri, care vor fi folosite ca suport pentru activitățile de reciclare, precum și o selecție de cărți valoroase din programul „Citește-mi 100 de povești!”.
CITEȘTE ȘI: FOTO. Clase ale școlii din satul Cara, zugrăvite de voluntari. Vezi cum arată
Cadrele didactice din grădinițe vor participa la sesiuni județene de training – literație și ecologie – susținute de Asociația OvidiuRO și Asociația Seneca Ecologos.
Cărți scrise de Prințesa Urbană și jocuri, în grădinițele din Cluj
Volumele „Ema și Eric au grijă de natură” și „Planeta e casa noastră”, semnate de Ioana Chicet-Macoveiciuc și ilustrate de Lavinia Trifan, se adresează copiilor cu vârste de 2-3 ani, respectiv 4-6 ani, și explică, într-un limbaj simplu și adecvat, conceptele de reciclare și colectare selectivă.
Caravana Grădinița Reciclării are ca scop dezvoltarea profesională a educatoarelor în domeniul educației ecologice, folosind materiale grafice de calitate și concepte simple, care pot fi implementate la grupă cu cei mici. Asociația OvidiuRO a început caravana în 24-25 octombrie la București și acum a ajuns la Cluj.
Poluarea, schimbările climatice, consumul de resurse și reciclarea, pe înțelesul celor mici
„Poveștile ilustrate despre ecologie, unde cei mici se pot identifica ușor cu personajele Ema și Eric, sunt o primă lecție de sustenabilitate pentru copiii care merg la grădiniță. Temele abordate – poluarea, resursele pământului și reciclarea – sunt prezente în viața fiecăruia dintre noi. Prin joc și lectură, încă de la cele mai mici vârste, copiii pot dobândi cunoștințe care să-i ajute să facă o schimbare pozitivă în comunitatea lor și să schimbe chiar și obiceiurile familiei”, a declarat Maria Gheorghiu, co-fondatoare Asociația OvidiuRO.
„La fel cum problema deșeurilor nu a apărut de ieri, de azi, nici rezolvarea nu va veni peste noapte. Ideea acestui proiect inedit este simplă – o societate sănătoasă are la bază generații educate în spiritul sustenabilității, al grijii față de natură.
Preșcolarii sunt cei mai deschiși în ceea ce privește asimilarea și internalizarea de informații și comportamente noi, sănătoase, care se mențin pe termen lung. Copiii învață cel mai repede, dacă au parte de sprijin și explicații potrivite vârstei lor. Suntem recunoscători partenerilor, datorită cărora demersul nostru de a investi în educația copiilor se concretizează”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
„Ema și Eric au grijă de natură” și „Planeta e casa noastră” fac parte din seria „Familia Pofticioșilor” și urmăresc îndrăgitele personaje, Ema și Eric, în procesul de aprofundare prin joc și poveste a unor teme complexe, cum sunt: poluarea, schimbările climatice, consumul de resurse și reciclarea.
Din 2004, misiunea Asociației OvidiuRO este de a facilita accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România și în special pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Asociația mobilizează resurse private și publice pentru a pilota și extinde ulterior la nivel național intervenții integrate socio-educaționale. Caravana Grădinița Reciclării este susținută de Kaufland România.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






