Connect with us

EVENIMENT

CALENDAR ortodox, iulie 2023. Sărbătorile din luna lui Cuptor. Semnificații pentru credincioși, tradiții

Publicat


A doua lună de vară, numită în tradiţia populară luna lui „cuptor”, aduce mai multe sărbători religioase pentru credincioși sau populare, cea mai importantă fiind Sfântul Ilie, scrie Alba24.ro.

Luna iulie

Luna iulie este dedicată reformatorului vechiului calendar roman, Iulius Cezar, din al cărui nume derivă şi denumirea sa.

Iulie (lat. julius) a fost numită iniţial ”quintilis” de la cuvântul ”quintus” (al cincilea), fiind a cincea lună în vechiul calendar roman. Denumirile şi simbolurile lunilor s-au modificat în timp, unele chiar la intervenţia bisericii.

Luna iulie are 31 de zile, ziua având 14 ore, iar noaptea fiind de 10 ore.

Luna iulie în tradiţia populară
Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerişului şi forţelor potrivnice omului: Cosmandinul, Ana-Foca, Pricopul, Panteliile, Ciurica, Circovii de Vară, Marina, Sântilie, Ilie-Pălie, Foca, Opârlia, Sf. Ana, Pantelimon, Pintilie Călătorul, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000).

Cele patru săptămâni din componenţa lunii iulie se numesc în tradiţia noastră populară: „Săptămâna secerişului”, „Săptămâna Panteliilor”, „Săptămâna lui Sântilie” şi „Săptămâna Verii”.

CALENDAR ORTODOX IULIE 2023

1 S †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma
2 D Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului
Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului); Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4
3 L Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patr. Constantinopolului
4 M Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie (Post. Nu se fac nunți)
6 J Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma
7 V †)Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel (Post. Nu se fac nunți)
8 S Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul
9 D †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la M. Neamț; Sf. Sfințiți Mc. Pangratie, ep. Tavromeniei
Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5
10 L Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei
11 M Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Ap. și luminătoarea Rusiei
12 M †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Cuv. Mihai Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
13 J Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara
14 V Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul (Post. Nu se fac nunți)
15 S Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei
16 D Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia. Duminica a VI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea slăbănogului din Capernaum; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
17 L Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei
18 M †) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Ostrov); Sf. Cuv. Pamvo
19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov (Post. Nu se fac nunți)
20 J †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
21 V Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail și Partenie, de la Agapia Veche (Post. Nu se fac nunți)
22 S Sf. Mironosiță, întocmai cu Ap., Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela
23 D Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria. Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7
24 L Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
25 M Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Eupraxia și Olimpiada
26 M Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Cuv. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș) (Post. Nu se fac nunți)
27 J † Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon
28 V Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu (Post. Nu se fac nunți)
29 S Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi
30 D Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei. Duminica a VIII-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor); Ap. I Corinteni I, 10-17; Ev. Matei XIV, 14-22; glas 7, voscr. 8. 31 L Înainte-prăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)
31 L Sfântul Evdochim; Lăsata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului
Sărbători religioase din luna iulie 2023

Sfântul Ilie – 20 iulie

Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an în 20 iulie, de către creștinii ortodocși. Este cunoscut ca sfântul care aduce ploile.

Se spune că provoaca tunete, trăznete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotărăște unde și când să bată grindina.

Sfântul Ilie s-a născut cu peste 800 de ani î.Hr. în ținutul Tesvi, din Galaad, într-o familie de preoți. În Panteonul românesc, Sfântul Ilie (Sânt-Ilie) este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.

Sfântul Ilie mai este cunoscut ca ocrotitor al recoltelor. Tot el alungă canicula şi seceta de pe ogoare şi răcoreşte pământul.

Cunoscut în credinţa ortodoxă ca fiind un Sfânt drept, corect, bun la suflet, acesta a fost ispitit de diavol pentru a-şi ucide părinţii. Căindu-se, Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu puterea de a lupta împotriva lor.

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și l-a iertat. L-a urcat la cer într-o trăsură cu roți de foc. trasă de cai albi, înaripați.

În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră și trăzneste demonii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au provocat.

Și, pentru că demonii, înspăimântați, se ascund pe pământ, prin arbori, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar in trupul unor animale, Sfântul Ilie trăznește năprasnic pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.

Tradiţia ne spune că, datorită puterii imense ce-i fusese dată pentru a-i înlătura pe demoni, atunci când mergea cu carul prin cer, Sfântul Ilie zguduia tronul lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mână și dintr-un picior.

Ilie, care în limba română înseamnă ‘’Al cărui Dumnezeu el este’’ a fost un proroc evreu menționat în A treia carte a regilor din Vechiul Testament.

Superstiții de Sfântul Ilie: Ce nu trebuie să faci

– nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină), îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri și mere la biserică spre binecuvantare și se împart de pomană
– oamenii nu trebuie să plece la drum pentru a nu fi loviţi de fulgere, se duc berbecii la berbecar
– dacă tună, vor fi merele și alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile
– se spune că dacă porți ramuri de salcie, te ferești de trăznete
– vrăjitoarele culeg plantele cu ajutorul cărora fac farmece
– oamenii trebuie să îşi facă cruce, pentru că Dumnezeu i-a poruncit Sfântului să lovească în toate, numai în cruce nouă nu
– dacă va ploua în această zi, pomii îşi vor strica roadele şi recolta va fi săracă
– fetele tinere, nemaritate, îşi pot visa alesul de Sfântul Ilie.

Adormirea Sfintei Ana – 25 iulie

Biserica Ortodoxă prăznuiește în 25 iulie Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sfânta Ana era bunica Mântuitorului Iisus Hristos. Aceasta provenea din neamul lui Levi şi era cel mai mic copil al Preotului Matan şi al soţiei acestuia, Maria. Celelalte două fete se numeau Maria şi Sovi. Maria s-a căsătorit la Betleem şi a născut-o pe Salomi, în timp ce Sovi s-a căsătorit şi ea la Betleem şi a dat naştere unei fete pe nume Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul.

Ana l-a luat de soţ pe Ioachim din Galileia şi a dat naştere Maicii Domnului, Prea Sfantei Fecioare Maria, Născătoarei de Dumnezeu Fecioară. Astfel, Elisabeta, Salomea şi Maica Domnului erau verişoare, iar Mântuitorul era verişor de gradul doi cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfânta Ana i-a dat naştere Maicii Domnului, fecioara pe care Dumnezeu o alesese că fiind cea mai sfântă din neamul omenesc şi singura femeie vrednică şi curată a vremii care să îi dea naştere Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Pe când Maria a împlinit vârstă de trei ani, Ana o duce la Templu şi o oferă în slujba Domnului, în timp ce Sfânta Ana îşi va petrece restul vieţii în post şi rugăciune. Mai mult decât atât, Ana face fapte bune bune celor nevoiaşi, aşteptând clipă în care ceea ce promisese Dumnezeu se va adeveri. La vârsta de 69 de ani, trece în nefiinţă şi Dumnezeu o ia alături de el în Ceruri. Conform Tradiţiei Bisericeşti, Fecioara Maria îşi pierduse ambii părinţi încă de când avea doar 11 ani şi era la Templu.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Mijlocașul slovac Andrej Fabry (27 de ani) a semnat cu ”U” Cluj. Vine de la UTA Arad

Publicat

Fabry

Aflat în ultimele 6 luni de contract cu UTA Arad, mijlocașul slovac Andrej Fabry (27 ani) a semnat un contract cu FC Universitatea Cluj valabil din această vară, anunță clubul.

Născut la 1 martie 1997 în Topolcany (Slovacia), Andrej Fabry a început fotbalul la vârsta de zece ani și a trecut pe la mai multe echipe de juniori, printre care Velkek Ripnany, Zbehy și FC Nitra. Ultima dintre acestea e și cea pentru care a debutat în fotbalul profesionist, în 2015, pe când formația evolua în liga a doua a Slovaciei. Chiar dacă juca în mod obișnuit pentru echipa de seniori, în stagiunea 2016-2017 a bifat două meciuri în UEFA Youth League pentru cei de la Nitra.

În prima ligă a Slovaciei

În aceeași stagiune (2016-2017), Nitra, cu Fabry strângând 30 de prezențe și opt goluri, a reușit promovarea în prima ligă a Slovaciei. Mijlocașul ofensiv a rămas la echipa din țara natală până la jumătatea sezonului 2018-2019, când a făcut pasul la formația cehă Jablonec, pentru care a evoluat în șapte meciuri în partea a doua a campionatului.

Vara lui 2019 a adus pentru Fabry revenirea în Slovacia, fiind împrumutat la Dunajska Streda, echipă care l-a achiziționat definitiv la sfârșitul lunii ianuarie 2020. În tricoul formației din orașul cu același nume, a strâns 31 de prezențe în toate competițiile pe parcursul sezonului 2019-2020, marcând și trei goluri.

Următorul sezon l-a început tot la Dunajska, însă în iarna lui 2021 a fost cedat sub forma de împrumut la o altă echipă din campionat, Sered, în tricoul căreia a jucat în 16 partide. Întors la Dunajska Streda, a repetat traseul din stagiunea precedentă, împărțindu-și sezonul între această formație și Sered.

Cel mai bun sezon din Slovacia i-a adus transferul la UTA

Revenit după a doua perioadă petrecută la Sered, Fabry a semnat cu Skalica, unde a dat cel mai bun randament. Tot în prima liga slovacă, în stagiunea 2022-2023, a reușit 11 goluri și cinci pase decisive în 30 de meciuri.

Parcursul bun din sezonul menționat a atras atenția celor de la UTA, care l-au convins pe Fabry să semneze cu formația din Arad în vara anului 2023. În sezonul precedent din Superligă, acesta a evoluat în 33 de partide, contribuind cu șase goluri, alături de patru pase decisive. Stagiunea în curs i-a adus până acum slovacului alte 19 prezențe în tricoul UTA-ei, timp în care a mai înscris o dată și a oferit trei assist-uri.

Patru prezențe la naționala de tineret a Slovaciei

Andrej Fabry a evoluat în patru meciuri pentru reprezentativa U21 a Slovaciei, dintre care trei în preliminariile Euro U21 2019.

Citește mai departe

EVENIMENT

ALERTĂ. UPDATE. Tânăr de 19 ani, în sevraj, dispărut în zona Tăuți, aproape de Florești. Este căutat de Poliție și de voluntari

Publicat

dispărut

Un adolescent de 19 ani, îmbrăcat sumar, aflat in sevraj, este dat dispărut in zona Tăuți, aproape de Florești, și este căutat, marți seara, de Poliția Cluj, inclusiv cu ajutorul unor drone, dar și de mai multe grupuri de voluntari. 

La căutări participă și membrii Grupului ”Persoane dispărute Cluj – Căutări Alerte CMC”.

”Daca il observați, anunțați imediat 112 apoi grupul de căutări”, se arată într-un apel al celor care îl caută.

De asemenea, la căutări participă și reprezentanții CERT, care au mașini de terene cu tracțiune 4X4, terenul fiind accidentat.

UPDATE. Elicopter Black Hawk, în ajutor

La căutarea tânărului dispărut participă, potrivit informațiilor Cluj24, și un elicopter Black Hawk pentru situații de urgență, care a fost alocat la sfârșitul anului județului Cluj.

Acesta este dotat cu echipamente de urmărire cu termoviziune și pe timp de noapte.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Trotinetă nouă pentru un vârstnic din Cluj. Cadoul unui tânăr care l-a văzut în troleibuz: Mare e puterea lui Dumnezeuzeu

Publicat

De

trotinetă

Ovidiu Vreme, clujeanul care anunța, luni, că este în căutarea unui bătrân pe care l-a văzut într-un troleibuz pentru a-i dărui o trotinetă, l-a găsit și a reușit să îi facă o mare bucurie.  Apelul la găsirea acestuia a fost făcut inclusiv prin intermediul Cluj24.

”Am văzut că are probleme de mers și m-am gândit să îi fac cadou o trotinetă nouă.

Am cumpărat trotineta pentru mine, dar când am văzut că domnul în vârstă are mai mare nevoie și a lui era stricată, Dumnezeu m-a pus pe inimă să îi fac un cadou.

Dl. Sergiu mi-a spus că partea electrică la trotineta lui s-a ars și a încercat să o repare, dar nu a reușit.

Eu mă bucur că Dumnezeu lucrează prin oameni”, a spus Ovidiu, care este un student creștin la Cluj-Napoca.

Acesta s-a întâlnit, marți, cu clujeanul în vârstă căruia i-a înmânat trotineta.

A salvat un copil de la înec

”Mare este puterea lui Dumnezeu”, a exclamat bătrânul când a auzit că primește un cadou la care nu se aștepta.

Acesta a lucrat ca profesor de liceu de  limba și literatura română și muzică în Republica Moldova, iar problemele de sănătate le are după ce, student fiind, a sărit în apă după un copil de 9 are care era pe cale să se înece.

”Mi-am fracturat coloana, dar am avut noroc că părinții copilului erau amândoi medici și m-au dus la spital, după care mi-am revenit.

Am rămas cu probleme la coloană. Am făcut și un AVC și am fost operat la Cluj”, a spus vârstnicul, pensionat pe caz de boală și care se sprijină de trotinetă când se deplasează.

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca l-a transferat pe Mirel Dragoste. Clujeanul de 1,85 metri poate juca pe postul de fundaș

Publicat

Mirel Dragoste

U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin, a anunțat marți transferului lui Mirel Dragoste.

Jucătorul născut la Cluj, care a mai jucat la U-BT, revine acasă după aproape zece ani în care a evoluat la diverse echipe de baschet din țară.

U-BT Cluj-Napoca l-a transferat pe Mirel Dragoste. Clujeanul de 1,85 metri poate juca pe postul de fundaș

Născut pe 24 ianuarie 1995, Mirel Dragoste măsoară 1.85 metri și poate fi folosit pe postul de fundaș. El a început baschetul la Cluj-Napoca și ulterior s-a regăsit în primele generații ale Academiei U-BT, ieșind campion național la categoriile U16 și U18.

El a ajuns la prima echipă a U-Banca Transilvania la începutul sezonului 2013-2014. De-a lungul carierei, jucătorul a mai îmbrăcat maioul formațiilor Gaz Metan Mediaș și SCM Timișoara. Cariera sa este strâns legată de BC CSU Sibiu, alături de care a cucerit Cupa României în 2019, într-un turneu desfășurat la Cluj-Napoca.

Mirel Dragoste a jucat peste 300 de meciuri în Liga Națională

Fundașul are peste 300 de meciuri jucate la nivelul Ligii Naționale, iar în actuala stagiune petrecută la Sibiu a acumulat medii de 10.3 puncte, 3.3 pase decisive și 3.0 recuperări, cu un indice al eficienței de 8.2, se arată într-un comunicat al clubului clujean.

Dragoste este și component al naționalei de seniori a României, pentru care a debutat în 2017.

„Mă bucur foarte mult că revin acasă. Întoarcerea la Cluj este o șansă de care o să mă bucur și voi profita la maximum. Voi ajuta echipa la îndeplinirea obiectivelor propuse și îmi doresc ca venirea mea să aducă tuturor momente și rezultate frumoase”, a declarat Mirel Dragoste, potrivit U-BT Cluj-Napoca.

Foto: U-BT Cluj-Napoca/ Facebook

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate