Connect with us

ACTUALITATE

Boc: Asociaţia Municipiilor din România subliniază importanţa ACCELERĂRII utilizării fondurilor europene

Publicat


Asociaţia Municipiilor din România subliniază importanţa accelerării utilizării banilor europeni, a declarat, luni, preşedintele acestui for, Emil Boc.

„Am insistat asupra accelerării utilizării banilor europeni atât din PNRR, cât şi din fonduri europene, pentru că investiţiile, până la urmă, sunt cea mai bună formă de dezvoltare a acestei ţări şi cea mai bună formă de protecţie socială. Avem veşti bune de la toate ministerele în această direcţie că, pe de o parte, unele proiecte au plecat, cum este la Mediu – ‘Valul renovării’, la Ministerul Dezvoltării, de asemenea, apelurile se pregătesc în acest moment în derulare şi am găsit deschidere pentru ca noi să fim cooptaţi în ghidurile de realizare a acestor apeluri de proiecte importante pentru ce înseamnă accelerarea utilizării banilor europeni”, a spus Emil Boc după Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România.

El a afirmat că Asociaţia Municipiilor cere coaliţiei de guvernare să pună pe agenda politică tema reformei administrativ-teritoriale a ţării, pentru că de aceasta depinde debirocratizarea, descentralizarea, eficientizarea şi „o Românie funcţională din toate punctele de vedere”.

„Am discutat la nivelul Ministerului Educaţiei rezolvarea unor probleme scadente legate de creşe şi de transportul elevilor. În viitoarea rectificare de buget am găsit înţelegere şi identificarea de resursă financiară ca aceste probleme scadente să fie rezolvate”, a precizat Emil Boc.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate