Connect with us

ACTUALITATE

Au trecut 8 luni de la scandalul Plush Bio. Produsele de desfigurare a feței, promovate de Televiziunea Română

Publicat


În urmă cu 8 luni de zile, Cluj24.ro aducea la cunoștința populației printr-un articol cazul a zeci de tinere care au adus acuzații grave celebrei Ioana Marinescu, cunoscută sub numele „dermatologul vedetelor”. Atunci a fost declanșat scandalul Plush Bio, moment în care o grămadă de fete din România aveau fețele desfigurate, pline de coșuri și alergii din cauza produselor fabricate de doamna Marinescu.

Citește și: Zeci de tinere acuză un așa zis doctor dermatolog pentru cremele recomandate. „Fața mea a început să se descompună”

În urma plângerilor penale depuse, majoritatea fetelor nu au  fost nici măcar chemate la audieri și mai mult, niciun răspuns cu privire la ancheta care ar trebui să fie în curs nu a fost comunicat.

Produsele sunt încă promovate

Ioana Marinescu își promovează în continuare produsele folosindu-se de influenceri și vedete și conturile acestora de socializare. Mai mult, inclusiv Televiziunea Română (TVR) găzduiește o emisiune în care falsul dermatolog – în fapt, doar farmacist – apare rubrică de rubrică cu sfaturi pentru frumusețe.

În aceste emisiuni, produsele nu sunt marcate sub semnul publicității, iar în timpul sărbătorilor, falsul medic apărea pe ecran pentru a da sfaturi despre cum putem avea un ten luminos și îngrijirea feței în acea perioadă.

Aceste cadre video cu doamna Marinescu vin direct din sediul Plush Bio, iar produsele sunt filmate în așa fel încât îți poți da seama care este marca promovată, chiar dacă logo-ul firmei de pe tricoul Ioanei Marinescu este blurat.

Cadrul legal

Chiar dacă procurorii afirmă că ancheta este în desfășurare, nu au fost aplicate niciun fel de limitări de drept asupra „dermatologului”. Fetele spun că nu sunt la curent cu stadiul anchetei și majoritatea afirmă că nu au fost chemate la audieri chiar dacă au dat-o în judecată pe Ioana Marinescu.

La începutul acestui scandal, mai mulți jurnaliști au ales să facă publică situația cu care se confruntă România în cazul Plush Bio, dar aparent, în zadar. Momentan, ancheta este în desfășurare, iar detalii despre aceasta nu sunt încă publice.

Detalii despre PlushBio

Marinescu Ioana Lavinia este cea care oferă consultații pe diferite site-uri de socializare, prescrie scheme de tratament și prepară cremele din produse bio, sub numele de PlushBio prin propria companie.

Pacientele și clientele acesteia au avut grave repercursiuni și efecte adverse la câteva zile de la administrarea acelor creme. Mai multe vedete și influenceri din România au ales să promoveze produsele, iar persoane în cauză au decis să demonstreze prin fotografii cum s-a manifestat situația provocată de doamna farmacist.

„De 8 luni lucrurile sunt tot la fel. Eu fac parte din fetele care au fost la audieri, dar sunt altele care nu au fost băgate în seamă. Totul este pe loc, nu știu de cine depinde, dar nu se mai aude nimic. Singura parte plină a paharului este că mi-am revenit fizic, pentru că psihic încă sunt afectată”, spune Alexandra.

Alexandra Culuși este una dintre tinerele care a avut cel mai mult de suferit în această situație. În urma poveștii ei vis-a-vis de administrarea produselor Plush Bio prezentată în media nu a existat nicio consecință.

Citește și: Povestea Alexandrei, fata desfigurată de produsele PlushBio

După 8 luni, revine și afirmă: „Lumea știe foarte bine ca eu nu am avut precedent, acnee sau alte imperfecțiuni și m-am trezit ca un monstru. Efectiv nu mă recunoșteam. Inclusiv acum mă lupt cu cicatricile,care, de asemenea sunt foarte vizibile și niciun fond de ten în 10 straturi nu poate acoperii ceea ce am eu pe față.”

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Întreruperi de curent în județul Cluj

Publicat

DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA, Sucursala Cluj-Napoca, anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, astfel:

Data întreruperii: 27.01.2021
Adresa/Localitatea: Localitatea Dej, str. 1 Mai
Intervalul orar: 09:00-13:00

Data întreruperii: 28.01.2021
Adresa/Localitatea: Localitatea Dej, str. 1 Mai, str. Avram Iancu, str. Crişan
Intervalul orar: 09:00-13:00

Data întreruperii: 28.01.2021
Adresa/Localitatea: Comuna Măguri Răcătău, sat Măguri, str. Principala
Intervalul orar: 09:00-16:00

Citește mai departe

ACTUALITATE

Reacții alergice la vaccinul MODERNA! Compania americană cercetează cazurile

Publicat

Mai mulți oameni sunt tratați la un centru din San Diego pentru posibile reacţii alergice la vaccinul Moderna pentru Covid-19 dintr-un anumit lot, informează departamentul pentru sănătate din California, transmite Reuters, citată de news.ro.

Cel mai important epidemiolog din California a publicat duminică un comunicat prin care recomandă oprirea vaccinărilor cu vaccinuri din lotul 41L20A, din cauza posibilelor reacţii alergice care sunt investigate.

„A fost raportat un număr neobişnuit de mare de posibile reacţii alergice pentru acest lot de vaccinuri ale Moderna, administrate la un centru de vaccinare comunitar. Mai puţin de 10 persoane au necesitat îngrijiri medicale într-un interval de 24 de ore”, a spus epidemiologul.

Compania lucrează împreună cu autorităţile de reglementare în domeniul sănătăţii pentru înţelegerea cazurilor şi dacă ar trebui oprită utilizarea lotului. Aproape un milion de doze din lotul respectiv au fost deja distribuite la circa 1.700 de centre de vaccinare din 37 de state, potrivit companiei.

Citește mai departe

ACTUALITATE

Calendarul zilei, altfel: 20 ianuarie (pamflet)

Publicat

În 1390 s-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești (1386 – 1418), și Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei (1386-1434). Prin acest tratat Mircea se angaja să nu se mai apropie de cort îmbrăcat necorespunzător iar Wladislaw să nu mai aducă vorba de iarbă, numai de frunză…

În 1840, exploratorul francez Jules Dumont d’Urville conduce o expediție prin care a descoperit Adélie. În realitate se retrăgea din fața inamicului și s-a oprit doar în Antarctica…

În 1928 are loc premiera filmului “Năpasta”, după I.L. Caragiale. Filmul e de mult în arhive, năpasta însă s-a mutat la conducerea țării…

În 1975 s-a născut Pavel Bartoș, actor român Cred că azi tot îi numa-un Smiley…

În 1984 a murit Johnny Weissmuller, înotător și actor american, născut la Timișoara (n. 1904). A fost cel mai apreciat Tarzan. Celebrul strigăt i-a aparținut unui tâmplar care și-a dat cu tesla-n cojones…

În 2004, președintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român. Ce nu s-a observat a fost faptul că toată ceremonia, Iliescu a ținut degetele de la mâna stângă încrucișate la spate…

În 2009, democratul Barack Obama devine cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite. Primul ”fade to black” în președinția americană. Azi avem, tot în premieră, ”fool’s ouverture”…

În 2016, NASA și Administrația Națională Oceanică și Atmosferică au anunțat că anul 2015 a fost cel mai cald an din istorie de la începutul înregistrărilor meteorologice în 1890. Românii au fost rugați să nu mai iasă toți odată la grătare…

Marius Aciu

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de vânt în zona montană din județul Cluj

Publicat

ANM a emis, miercuri dimineaţa, o atenţionare Cod galben de vânt puternic pentru zona montană a judeţului Cluj.

Avertizarea este valabilă până la ora 11:00, în zona de munte a judeţului Cluj, la peste 1.800 de metri altitudine, unde se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de 90-100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate