ACTUALITATE
Aplicarea taxei de lux pe mâncare la Cluj
Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.
„Fără îndoială că dintre noile impozite, taxa de <<lux>>pe mâncare pe care fiecare cetățean este obligat s-o plătească, este cea mai puțin simpatică. Chestiunea aceasta de sentiment însă, ar cădea desigur pe al doilea plan, dacă s-ar fi găsit o altă modalitate, de așa natură ca consumatorul să nu-și prea dea seama când este jupuit.
Domnul ministru Titulescu prevăzând, probabil lipsa atâtor organe necesare pentru aplicarea restului noilor dsale impozite, a găsit nemerit să utilizeze chelnerii în folosul statului. Și în adevăr, aceștia au devenit cei mai buni perceptori. S-a dovedit, nu-i vorbă, că zelul acestora este determinat, și de un interes personal, dar în sfârșit, printre picături trage și statul un oarecare folos.
Să știe că în urma mai multor controluri, s-a găsit că chelnerii încasatori, socotesc clienților cota de 10 procente pentru luxul mâncărei, dar o bagă în buzunarul lor, netrecând suma și în cotorul carnetului vizat de autoritatea în drept, după care trebuie să se verse suma cuvenită statului.
După cum spuneam mai sus, modul acesta de a fi jupuiți consumatorii unei modeste și necesare mese, cu taxa de lux pe mâncare, nu este cel puțin de așa natură ca să nu fie sâcâitor și supărător.
Protest unanim
Astfel se întâmplă deseori incidente între clienți și chelnerii încasatori, cei întâi refuzând să plătească taxa, iar cei din urmă stăruind pentru plată și motivând că în caz contrar sunt obligați să o plătească ei. Sunt și cazuri în care câte unul din consumatorii mai indignați refuză categoric plata taxei, semnând acest refuz pe carnetul chelnerului.
Cazuri de acestea au fost destule până în prezent. Este de văzut acum dacă vor fi și tot atât ea procese de contravenție.
La Cluj, aplicarea taxei de lux pe mâncare, a găsit un protest unanim, care pornește dintr-un punct de vedere deosebit.
Consumatorii restaurantelor în genere, sunt mulțimea de funcționari, profesori, artiști etc. trimiși din vechiul regat pentru naționalizarea Ardealului.
Grație lipsei de locuințe majoritate acestora n-au posibilitatea să-și facă menajul în casă și sunt nevoiți să mănânce la restaurante. Destul de nemulțumiți de soarta lor până acum, suportându-și cu greu toate lipsurile, în loc de vreo ușurare a traiului, sunt deodată loviți și de birul de lux pe mâncare.
Memoriu către autorități
Desigur că în fața acestor considerațiuni, protestul acestei categorii de consumatori modești, este îndreptățit. După statistică, numărul acestor cetățeni care permanent duc în Cluj o viață ambulantă, sunt de peste 30 de mii.
Protestările platonice făcute de toți aceștia până acum, pare că se vor transforma într-o formă mai precisă. Este vorba să se întocmească un memoriu, în sensul arătărilor de mai sus, care să fie înaintat ministerului de finanțe, cerându-i-se ca la Cluj, din considerațiunile amintite, să fie suspendată taxa de lux pe mâncare.
Rămâne de văzut cum va fi soluționată această cerere, atât de îndreptățită în ce privește pe categoria de cetățeni și consumatori modești de care vorbim.
În legătură însă cu nemulțumirile și protestele, provocare de impunerea taxei de lux pe mâncare, este acum la ordinea zilei în Cluj și chestia bacșișului chelnerilor.
Patronii tuturor localurilor, care au văzut, că oricum, cu toate protestele taxa de lux de 10 la sută pe mâncare și alte consumații se plătește, s-au gândit că consumatorii sunt destul de docili ca să suporte personal și bacșișul chelnerilor, care este de 15 la sută.La aceasta însă se opun în primul rând chelnerii.
De câteva zile urmează însă conciliabule și rezultatul încă nu se cunoaște.
Nu va fi însă deloc surprinzător dacă în cele din urmă patronii și chelnerii vor cădea, între ei, de acord într-un fel, găsind însă formula, sub care, tot bietul consumator va fi platnicul”. [„Voința”, Anul II, nr.31, Cluj, 22 septembrie 1921].
Text preluat din volumul ”Faptul divers în Clujul interbelic” de Felix Ostrovschi, apărut în 2020.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Scandal în Cluj-Napoca din cauza unei mașini parcate pe două locuri: locatarii unui bloc nemulțumiți de o ”șoferiță cu tupeu”
Un incident petrecut într-o parcare din cartierul Mărăști din Cluj-Napoca a stârnit nemulțumirea locatarilor unui bloc. O vecină, descrisă de ceilalți drept „nesimțită și tupeistă”, și-a parcat mașina de mai multe ori în fața blocului ocupând nu unul, ci două locuri de parcare.
”Nu știu cine i-a dat permisul. Are un loc de parcare și își parchează Mercedesul primit de la iubi, după cum s-a lăudat, jumătate pe locul ei și jumătate pe locul meu, astfel că Loganul meu nu mai încape. Noroc că nu vine zilnic acasă și atunci am loc și pentru mașina mea.
I-am atras atenția cu frumosul prima dată că nu știe parca și să aibă grijă că eu nu mai am loc și m-a făcut prost și să o las în pace că ea parchează cum vrea și să nu îi dau lecții. Mi-a zis că mașina sa e mai lungă și are nevoie de loc mai mult decât rabla mea.
Și alți vecini i-au zis vreo două de la obraz că are un limbaj spurcat, tot ea e cu gura mare, dar ne-a amenințat că vine iubi să ne bată”, a povestit un clujean pe o rețea de socializare.
Poliția Locală, sesizată
Acesta a precizat, revoltat, că plătește impozit pentru locul de parcare rezervate, de care nu beneficiază zilnic.
Clujeanul va sesiza Poliția Locală să ia măsuri împotriva vecinei tupeiste.
”Mi-a aruncat că nu îi pasă dacă va fi amendată, că rezolvă iubi al ei totul. Dar o să cer să îi ridice mașina și să i-o ducă în Someșeni”, a mai spus vecinul nemulțumit.
Reacții de solidaritate
Internauții au sărit în ajutorul vecinului și i-au dat niște sfaturi.
”Eu îi lăsam pe caroserie niște amintiri cu un cui. Asta ar fi meritat”, a scris unul dintre ei.
Un altul a comentat că ar trebui ca vecinul să se ocupe de cauciucurile Mercedesului, iar altcineva i-a recomandat să sesizeze Poliția Locală de mai multe ori și să o amendeze zilnic pe vecină.
”Și noi am avut la bloc un șmecheraș care parca cum îl tăia capul și ne enerva. După ce a primit 3 amenzi de la Poliția Locală și o dată i-au ridicat mașina s-a potolit. Cu ăștia nu se poate altfel”, a precizat internautul.
Foto: arhivă
EVENIMENT
VIDEO. Concert cu scandal la Cluj. Manelistul Dani Mocanu a întrerupt spectacolul după interdicția de a primi dedicații
Concertul susținut de manelistul Dani Mocanu vineri, 24 ianuare, în clubul NOA din Cluj-Napoca, s-a încheiat abrupt după ce artistul a decis să întrerupă spectacolul în semn de protest față de interdicția de a primi dedicații, primită de la patronul clubului.
Spectacolul, care atrăsese un număr mare de fani, s-a oprit brusc, iar Dani Mocanu a părăsit scena, explicând că patronul clubului i-a interzis să accepte dedicații pe bani din partea publicului, o practică des întâlnită la concertele de manele.
@jenihodis♬ sunet original – Jeni✨ Jeni💫
Reacții împărțite în mediul online
Decizia lui Dani Mocanu a generat controverse pe internet. Unii l-au criticat, considerând gestul lipsit de profesionalism și nejustificat. Pe de altă parte, fanii artistului i-au luat apărarea.
Clubul nu a comentat incidentul până la acest moment.
Primul concert după condamnarea la 6 ani de închisoare
Recent, interpretul de manele a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare, cu executare, într-un dosar de proxenetism și spălare de bani.
Înainte să urce pe scenă, el a filmat un clip, postat pe rețelele de socializare, în care spune: „Primul concert după problemele astea ale mele, aici mă încarc eu cu energie pozitivă, indiferent de problemele mele. Vă iubesc”.
Într-un alt clip postat de manelist, el spune de pe scenă: „Nu sunt arestat și nu o să fiu pentru că voi mă iubiți și Dumnezeu mă iubește”.
Sentința poate fi atacată cu apel. Dani Mocanu a fost inculpat, alături de alți nouă inși, unul fiind fratele său, Romario, pentru constituirea unei rețele prin care ar fi exploatat mai multe femei, vreme de șase ani, între 2011 și 2017.
Indivizii ar fi racolat victimele pe care le-ar fi trimis în Marea Britanie, să se prostitueze.
Acolo le-ar fi promovat pe site-uri de profil și ar fi asigurat apartamentele în care aveau loc întâlnirile cu clienții. Banii obţinuţi erau trimişi în țară prin servicii de transfer monetar și prin intermediari.
DIICOT i-a acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, însă această faptă s-a prescris.
EVENIMENT
UPDATE FOTO. Tamponare între trei mașini pe strada Primăverii din Cluj-Napoca. Circulația tramvaielor, blocată
Pompierii au intervenit, duminică dimineață, la un accident petrecut pe strada Primăverii din Cluj-Napoca. A fost vorba despre o tamponare între trei autoturisme, fără victime.
O tamponare între trei autoturisme a avut loc pe strada Primăverii, fără a exista victime sau probleme majore. Potrivit martorilor, unul dintre autoturismele implicate era electric. Din cauza tamponării, linia de tramvai a fost blocată timp de aproximativ 30 de minute.
Tamponare între trei mașini pe strada Primăverii
La fața locului au intervenit un echipaj ISU și poliția pentru a asigura zona și a fluidiza traficul.
„A fost o tamponare între trei autoturisme, fără victime. Din fericire, nu au fost probleme. A intervenit un echipaj pentru a asigura zona”, a transmis ISU Cluj.
Update
„La data de 26 ianuarie, în jurul orei 09:15, în municipiul Cluj-Napoca, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate trei autovehicule, soldat r cu pagube materiale.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o tânără de 24 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de vehiculul care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, autoturismul acroșat a fost proiectat în cel din fața sa, rezultând avarierea celor trei vehicule.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier”, a transmis IPJ Cluj.
Județul Cluj se află sub o avertizare meteorologică de ceață, duminică dimineață. Vizibilitatea este redusă sub 200 m și izolat sub 50 m.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod galben de ceață densă, duminică dimineață, valabilă până la ora 11.
Cod galben de ceață
În acest interval se vor semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului sau chiciurei.
Este vizată zona joasă a județului Cluj, respectiv zona localităților: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Huedin, Aghireșu, Baciu, Apahida, Gilău, Florești, Viișoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Iara, Săvădisla, Cășeiu, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Bonțida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Moldovenești, Mica, Căpușu Mare, Mociu, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraș, Sic, Chinteni, Chiuiești, Cuzdrioara, Gârbău, Călărași, Cămărașu, Căianu, Sânpaul, Fizeșu Gherlii, Băișoara, Câțcău, Cătina, Țaga, Vad, Mănăstireni, Suatu, Petreștii de Jos, Borșa, Sânmărtin, Sâncraiu, Bobâlna, Panticeu, Cornești, Așchileu, Dăbâca, Geaca, Vultureni, Recea-Cristur, Izvoru Crișului, Săndulești, Ciurila, Tureni, Aluniș, Pălatca, Aiton, Buza, Jichișu de Jos și Ploscoș.