Connect with us

EVENIMENT

A murit actriţa Valeria Seciu. Avea 83 de ani

Publicat


valeria seciu

Actrița Valeria Seciu a încetat marți din viață. Anunțul a fost făcut de UNITER.

„Am aflat cu tristețe că în dimineața zilei de 6 septembrie ne-a părăsit extraordinara actriță de teatru, film, radio și televiziune, Valeria Seciu.
Vom reveni mâine cu detalii despre înmormântare.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească”, a fost mesajul transmis pe pagina de Facebook a UNITER.

Valeria Seciu s-a născut la 2 august 1939 în București.

A jucat și la Teatrul din Cluj

A debutat în anul 1964 pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle.

În același an și-a făcut debutul și în film, în pelicula Casa neterminată, în regia lui Andrei Blaier.

După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat pe scena Teatrului Național două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București.

În 1978 s-a alăturat trupei Teatrului Mia, iar la începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic.

Valeria Seciu a jucat şi zeci de filme printre care „Înainte de tăcere”, „Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii”, „Vânătoare de vulpi”, „Adela” sau ”Sunt o babă comunistă”, dar și în cunoscutul serial „Lumini și umbre”. S-a retras din activitate în anul 2014.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu, cu care a avut un fiu, Alexandru.

Foto: Marcel Baciu/ UNITER

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate