Connect with us

ACTUALITATE

Românii întreabă, autoritățile răspund! Tot ce trebuie să știți despre aplicarea ordonanțelor militare, în ce condiții puteți ieși din casă

Publicat


Având în vedere că au fost primite o serie de întrebări pentru lămurirea unor situații legate de măsurile luate prin Ordonanțele Militare emise până în prezent, Grupul de Comunicare Strategică a realizat un material prin care vor fi acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de dumneavoastră❗️


Apel la români să se
informeze doar din surse oficiale❗️

🔴1. Întrebare: Pot merge la serviciu, în această perioadă, şi persoanele care fac naveta? Care locuiesc în Ilfov, de pildă, şi muncesc în Bucureşti?

Răspuns: În conformitate cu prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, art. 1, pct. a „Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții…deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoiˮ.
Astfel, actul normativ stipulează că este permisă deplasarea între locuință și locul de muncă.

Nu se face mențiunea că localitatea în care se desfășoară activitatea profesională trebuie să fie aceeași cu cea de domiciliu.

În conformitate cu exemplul oferit de dumneavoastră, un cetățean care locuiește în Ilfov se poate deplasa la locul de muncă din București, cu condiția să aibă asupra sa documentele prevăzute la art. 4 al ordonanței menționate mai sus, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

🔴2. Întrebare: Cât de departe de domiciliul nostru poate fi situat cabinetul medicului specialist? Putem merge pentru acest consult de la Cluj la Bucureşti, de pildă?

Răspuns: Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie să fie situat cabinetul medical, dar recomandăm cetățenilor să facă deplasări în scopuri medicale, altele decât urgențele majore, doar după verificarea disponibilității medicilor.

🔴3. Întrebare: La ce distanţă maximă de domiciliu poate fi amplasată unitatea comercială la care putem face cumpărături? Putem merge la cumpărături, de pildă, din cartierul Berceni într-un hipermarket din Militari?
Răspuns: Prevederile Ordonanței militare nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 nu menționează o distanță cuantificabilă, însă recomandarea pentru cetățeni este să se deplaseze la cele mai apropiate magazine unde sunt comercializate produsele care le sunt necesare. În referire strictă la exemplul dumneavoastră, un cetățean care locuiește în cartierul Berceni nu poate merge la cumpărături pentru produse de strictă necesitate în cartierul Militari întrucât în zona de domiciliu există mai multe hipermarketuri similare cu cele din cartierul Militari.

🔴4. Întrebare: Un locuitor din Bucureşti ar putea să meargă, de pildă, să le ducă medicamente şi alimente părinţilor lui domiciliaţi în judeţul Vaslui?
Răspuns: Actul normativ menționat mai sus nu impune o limită de distanță. Referitor la întrebarea dumneavoastră punctuală, da, un cetățean din București poate merge în Vaslui pentru a-și îngriji părinții.

🔴5. Întrebare: Ce înseamnă în kilometri, de pildă, „deplasare scurtă, lângă domiciliu”? Cei care fac jogging ar trebui să alerge doar în jurul blocului sau şi pe străzile alăturate? Care e distanţa maximă permisă?
Răspuns: Activitățile fizice, sportive, trebuie realizate în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc. De asemenea, reamintim că sunt interzise activitățile fizice colective.

🔴6. Întrebare: Animalele de companie trebuie plimbate doar în jurul blocului sau proprietarii lor pot merge şi în parcurile din apropiere? Cât au voie să se îndepărteze de domiciliu?
Răspuns: Plimbarea zilnică a animalelor de companie trebuie realizată în jurul domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului și nu în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, etc

🔴7. Întrebare: Un producător agricol din Cluj, de pildă, poate veni să vândă cartofi în Bucureşti?
Răspuns: Legislația aflată în discuție, nu impune o limită de distanță, dar logica acestor restricții este aceea de a evita cât mai mult contactul între persoane, tocmai pentru a limita răspândirea infectării cu noul tip de coronavirus. Astfel, deși nu este stabilită o limită de distanță, recomandăm producătorilor agricoli să se deplaseze pe distanțe cât mai scurte.

🔴8. Întrebare: Este permisă circulația persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 de ani în afara locuinței/gospodăriei, pentru activităţile menţionate la pct. 5 şi 6?
Răspuns: În ceea ce privește minorii cu vârsta cuprinsă între 0 și 16 ani, deplasarea acestora în afara locuinței trebuie efectuată sub supravegherea sau cu încuviințarea părinților sau a tutorelui legal. În contextul epidemiologic actual, recomandăm limitarea la minim a acestor deplasări.

🔴9. Întrebare: Dacă da, cine trebuie să completeze declaraţia pe propria răspundere în cazul minorilor care nu au împlinit 16 ani şi, respectiv, în cazul minorilor între 16-18 ani?
Răspuns: În cazul minorilor sub 16 ani declarația trebuie completată și semnată de unul dintre părinți sau de tutorele legal.

Minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani completează și semnează singuri declarația pe propria răspundere, cu mențiunea că aceștia trebuie să respecte condițiile individuale de deplasare și că le este interzisă participarea la activități fizice colective.

De asemenea, minorii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani vor avea asupra lor și documentele de identitate.

🔴10. Întrebare: Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu?
Răspuns: Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 lit.d (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie).
După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.
O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații, etc).
Pentru conducătorul auto cu vârsta de peste 65 de ani este recomandabil să evite inclusiv aceste deplasări în afara perioadei de timp 11.00-13.00.

🔴11. Întrebare: Pot să o aduc pe bunica în vârstă de peste 65 de ani de la domiciliul ei la adresa noastră de domiciliu care este situată la o distanță mai mare, în alt județ?
Răspuns: Această posibilitate este prevăzută de art.1 lit. d din Ordonanța militară nr.3.
Dacă deplasarea pentru a aduce o persoană vârstnică (peste 65 de ani) este făcută în scopul de a fi îngrijită sau de a-i asigura tratament medical, recomandăm ca această deplasare să se facă cu predilecție în intervalul de timp 11-13 sau să nu depășească foarte mult acest interval. Atenție la viteza de deplasare!

🔴12. Întrebare: Pot să ies pentru a-mi plăti facturile la utilități sau ratele la bancă, ori semnarea unor contracte la notar?
Răspuns: Dacă nu puteți utiliza o platformă informatică pentru plata acestor utilități/facturi/rate puteți face aceste deplasări întocmind declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea existenței unui motiv justificat.

Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră documentele care justifică nevoia acestor plăți (facturi, desfășurătoare, înștiințări de plată, pre-contracte, etc.)

🔴13. Întrebare: Pot să transport în mașina mai mult de 3 persoane?
Răspuns: Prevederea din art.3 din Ordonanța militară nr.3 vizează doar deplasarea pietonală și nu transportul public. Este important însă să respectați măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID 19, inclusiv prin păstrarea unui loc liber între pasageri.
Explicația este valabilă și pentru transportul organizat de operatorii economici pentru deplasarea salariaților la/de la locul de muncă.

🔴14. Întrebare: Îmi expiră inspecția tehnică periodică a mașinii. Se prelungește valabilitatea acestuia sau trebuie să merg să îl fac?
Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea ITP-ului, conform deciziei Registrului Auto Român.

Deplasarea pentru efectuarea verificării ITP la stațiile agreate se poate realiza, fiind considerată activitate pentru acoperirea necesităților de bază ale persoanelor, situație prevăzută la punctul 2 al declarației pe proprie răspundere.

🔴15. Întrebare: Dacă am un prieten care vine cu avionul din altă țară pot să îl iau de la aeroport?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3. Dar, în cazul în care persoana nu are cu ce să se deplaseze de la aeroport către locul de domiciliu sau locul în care urmează să locuiască, atunci deplasarea este permisă, completând declarația pe propria răspundere, având motiv ajutorarea persoanelor.

Trebuie avut în vedere că cetățenii care sosesc din zonele roșii intră în carantină instituționalizată, deci aceștia nu pot fi luați de la aeroport de aparținători, rude sau prieteni, iar cei care vin din zonele galbene intră în autoizolare.

Acest fapt presupune că persoana care intră în contact cu ei trebuie să respecte aceeași procedură de autoizolare.

🔴16. Întrebare: Mi-a expirat asigurarea RCA. Se prelungește valabilitatea acesteia? Dacă nu, pot să ies din casă să-mi fac o asigurare?
Răspuns: Nu se prelungește valabilitatea asigurării RCA. Aceasta poate fi achiziționată și online. Din acest motiv, deplasarea pentru a ridica polița RCA NU poate fi considerată urgență și NU este un motiv care poate fi considerat situație de urgență ori pentru asigurarea nevoilor persoanei.

🔴17. Întrebare: Pot să merg într-un alt oraș decât cel de domiciliu unde am posibilitatea de a sta într-o locuință, care nu este proprietate personală, dar îmi oferă condiții mai bune pentru familie (doi copii de 7 ani, respectiv 4 ani și soția) pentru a rămâne în autoizolare?
Răspuns: În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse.

Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în zona rurală, dacă persoanele dețin acolo o casă, pentru a rămâne în respectiva localitate.

🔴18. Întrebare: Pot să mă deplasez într-o altă localitate pentru a asigura hrană și medicamente unor animale pe care le am în grijă, fără a fi ale mele?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, cu excepția prestării acestei activități în context profesional, inclusiv în ceea ce privește activitățile agricole.

🔴19. Întrebare: Pot să mă deplasez pentru a-mi lua de la spital soția și copilul minor?
Răspuns: Da. În baza declarației pe propria răspundere în care menționați că deplasarea dumneavoastră se face dintr-un motiv justificat. O declarație similară va trebui să fie completată și de soție.

🔴20. Întrebare: Pot să mă deplasez la o casă pe care o am în construcție pentru a supraveghea lucrările executate de muncitori?
Răspuns: Nu. Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3.

🔴21. Întrebare: Suspendarea activității comerciale cu amănuntul în centrele comerciale se aplică și Parcurilor comerciale așa cum sunt ele definite în OG nr. 99/2000? (parc comercial – perimetru ce grupează două sau mai multe clădiri cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii ori mari, în care se desfăşoară activităţi de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună, inclusiv spaţii de parcare şi circulaţie comune, precum şi utilităţi adecvate.

Suprafaţa unui parc comercial este rezultată din suma suprafeţelor construite a clădirilor cu destinaţia de structuri de vânzare cu suprafeţe medii sau mari care fac parte din acesta, la care se adaugă suprafeţele spaţiilor de parcare şi circulaţie comune, precum şi suprafeţele celorlalte elemente de infrastructură comune;)
Răspuns: Da.

🔴22. Întrebare: În parcurile comerciale este permisă comercializarea produselor non alimentare prin curierat (produsele sunt preluate din parc de curieri care le livrează clienților în baza comenzilor on-line)?
Răspuns: Da.

🔴23. Întrebare: Este permisă deplasarea părintelui pentru exercitarea dreptului de vizitare a copilului aflat în întreținerea celuilalt părinte?
Răspuns: Acest motiv nu este prevăzut ca excepție în textul Ordonanței Militare nr. 3, dar pot fi exercitate drepturile stipulate prin hotărârea notarială sau judecătorească de divorț privind drepturile parentale. Mai exact, copilul minor poate fi preluat la domiciliu de părintele care nu îl are în întreținere, în perioada stabilită în hotărârea de divorț.

🔴24. Întrebare: Trebuie să mai completeze declaraţia pe proprie răspundere şi cei care merg la serviciu?
Răspuns: Ordonanţa Militară nr. 3/2020 prevede în clar „angajații prezintă legitimația de serviciu SAU adeverința eliberată de angajatorˮ, deci este necesară prezentarea unuia dintre cele două documente menționate.

🔴25. Întrebare: Este nevoie să completăm declaraţia pe propria răspundere indiferent de motivul pentru care ieşim din casă? Chiar dacă mergem până la chioşcul din colţul străzii sau la piaţa agroalimentară de lângă bloc?
Răspuns: Ordonanțele militare în vigoare reglementează clar motivele și modalitatea în care se realizează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, precum și în mod particular circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 ani.
În prevederea care reglementează deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor nu este menționată vreo excepție condiționată de proximitatea unității alimentare, sens în care ordonanța se aplică unitar indiferent de distanța la care este situat magazinul.

🔴26. Întrebare: Dacă mergem la farmacie, să cumpărăm un medicament, sau la magazinul de lângă casă, pentru zahăr, şi nu găsim acolo produsele căutate, avem voie să încercăm şi la altă farmacie/magazin din apropiere? Sau trebuie să revenim acasă şi să completăm o altă declaraţie, pentru noul loc al deplasării?
Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

🔴27. Întrebare: Putem completa mai multe locuri de deplasare, atunci când ieşim din casă? Să scriem, de pildă, în declaraţia pe proprie răspundere, că mergem la magazin, dar că, pe drum, trecem şi pe la farmacie?

Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul. Astfel, se pot menționa mai multe locuri.

🔴28. Întrebare: Putem bifa, în declaraţia pe proprie răspundere, mai multe motive ale deplasării? Putem să mergem, de pildă, să acordăm asistență unor persoane vârstnice, dar pe drum, la dus sau la întors, să ne oprim la un magazin sau la o farmacie?
Răspuns: Formularul declarației pe propria răspundere are o rubrică unde se completează locul/locurile deplasării, în acest sens se vor menționa locurile în care persoana se deplasează, în ordinea în care aceasta intenționează să-și desfășoare traseul.

🔴29. Întrebare: Dacă nu avem cum să tipărim formularul tipizat, are aceeaşi valoare şi o declaraţie pe proprie răspundere scrisă de mână, pe o foaie simplă de hârtie? Textul scris de noi trebuie să fie exact ca în formularul tipizat?
Răspuns: Declaraţia pe proprie răspundere poate fi scrisă și de mână. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. De asemenea, declarația pe proprie răspundere poate fi completată și online pe site-ul https://formular.sts.ro/ și poate fi prezentată personalului autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar, însă facem precizarea că declarația trebuie să conțină semnătura olografă a persoanei indiferent de suportul sau mediul pe care este stocată.

🔴30. Întrebare: Dacă o persoană are mai multe proprietăți (apartamente, case, ş.a.) unde nu se locuiește și dorește să le verifice (să se deplaseze în aceeași localitate sau în altă localitate), ar putea face asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie, la „motivul deplasării”?
Răspuns: Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

🔴31. Întrebare: Dacă o persoană îşi construieşte o casă, în regie proprie, şi doreşte să continue munca în această perioadă, ar putea să facă asta fără să încalce prevederile Ordonanţei militare? Dacă da, ce ar trebui să bifeze în declaraţie la „motivul deplasării”?
Răspuns: Motivul deplasării trebuie să fie unul justificat/să nu necesite amânare, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță.

🔴32. Întrebare: La „activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Dacă da, persoanele care practică acest tip de mişcare fizică se pot deplasa cu bicicleta doar în jurul blocului sau există şi o altă limită de distanță?
Răspuns: Actul normativ prevede deplasări scurte, în apropierea domiciliului sau al locului în care cetățenii locuiesc în fapt, în jurul gospodăriei, casei, blocului. Bicicleta poate fi folosită ca mijloc alternativ de transport pentru deplasări în scopuri profesionale.

🔴33. Întrebare: Se pot face deplasări la notariat în această perioadă pentru efectuarea unor acte notariale?
Răspuns: Sunt premise astfel de deplasări, în situații justificate și în condițiile în care operațiunile efectuate prin respectivele documente notariale nu pot fi executate on-line.

🔴34. Întrebare: În cazul jurnaliștilor, fotojurnaliștilor și cameramanilor video, care pot fi obligați să călătorească pe distanțe mai mari, între orașe, pentru diferite reportaje, este posibilă deplasarea în țară pentru mai multe zile, în interes de serviciu?
Răspuns: Ordonanțele militare în vigoare reglementează circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei. Nu este prevăzută o limită de distanță la care trebuie efectuată deplasarea în interes profesional și nici o limită de timp, raportată la un anumit număr de zile. De asemenea, indiferent de perioada în care se desfășoară activitatea profesională este necesar să fie respectate condițiile stabilite de ordonanțele militare privind deținerea documentelor justificative. (legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ).

🔴35. Întrebare: Pentru profesiunile liberale, cum sunt scriitorii sau artiștii, care se retrag la case de creație pentru a-și desăvârși lucrările, sau pentru cei care au reședințe și în alte zone, montane sau mai retrase, cum se pot deplasa către aceste locații unde să și rămână pe perioada Stării de urgență?
Răspuns: În conformitate cu Ordonanța Militară nr. 3, art. 4 „persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.ˮ

Astfel, așa cum prevede cadrul legislativ, pentru deplasarea în scop profesional a categoriilor menționate mai sus, este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere.

🔴36. Întrebare: În Ordonanța militară Nr. 4 se specifică faptul că „(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”Juridic, aceasta poate însemna că în spațiul deschis al unei instituții, cum ar fi curtea unei biserici, se pot afla, respectând regulile de siguranță, mai mult de trei persoane, deoarece nu este un spațiu de circulație pietonală?
Răspuns: În Ordonanța Militară nr. 1 la articolul 2 este prevăzut că „Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.ˮ. Astfel, sunt suspendate slujbele religioase cu participarea credincioșilor.
În Ordonanța Militară nr. 2 la art. 9 se prevede că „se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau onlineˮ și că „se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestoraˮ.
Ordonanța Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții. Printre excepțiile enunțate nu este menționată deplasarea la un lăcaș de cult pentru rugăciune.
Astfel, prin coroborarea tuturor articolelor menționate, în referire la exemplul dumneavoastră, nu se justifică prezența mai multor persoane în curtea unei biserici, dacă acestea se află în alte scopuri decât cele permise de cadrul legislativ. (scopuri profesionale, participarea la o slujbă de înmormântare, etc.).

🔴37. Întrebare: Cei care sunt obligați să meargă la bănci pentru diferite operațiuni obligatorii subzistenței – extragere de bani, etc -, ce ar trebui să bifeze în Declarația pe propria răspundere pentru a nu primi amendă?
Răspuns: Motivul deplasării este clar justificat. În acest sens, declarația pe proprie răspundere poate fi completată raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanța Militară nr. 3 din 2020.
După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă la art.1 lit. d au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importanță. O astfel de situație, cum e cea prezentată de dumneavoastră ar putea fi justificată, având în vedere că sumele de bani sunt necesare pentru acoperirea necesităților de bază.

Totodată, în această perioadă, pentru a evita contaminarea de pe suprafețe, recomandăm utilizarea cardurilor bancare pentru cumpărături



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Mihaila Alin Constantin

    aprilie 4, 2020 la 12:31 pm

    Dacă am fost în izolare în alt oraș decât cel de unde sunt eu este posibil sa vina cineva din familie după mine? Chiar dacă are peste 65 de ani?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Nou record pentru gramul de aur

Publicat

gramul de aur

Aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.192 – 2.214 dolari, aproape de maximul istoric de 2.222,39 dolari, atins în 21 martie, au ridicat prețul la gramul de aur de la recordul de 323,4240 lei, atins miercuri, la 327,8351 lei.

Față de începutul anului, prețul la gramul de aur a crescut cu 27 de lei, evoluție datorată aprecierii unciei de aur care s-a amplificat după ce oficialii Rezervei Federale americane au lăsat de înțeles că sunt pregătiți să reducă rata de referință cu 0,75% până la sfârșitul anului, prin trei operațiuni de tăiere, de la 5,25 – 5,50% la 4,50 – 4,75%. Totodată, menținerea unui nivel ridicat al inflației și situația geopolitică încordată pe plan mondial au obligat băncile centrale să cumpăre aur.

Vânzările de active considerate riscante, precum euro și valutele de la marginea zonei, au provocat deprecieri.

Cursul monedei unice a crescut joi de la 4,9710 la 4,9730 lei iar cotațiile din piață au urcat la 4,972 – 4,974 lei.

Indicii ROBOR

Indicii ROBOR se mențin aproape de dobânda de facilitate pentru depozit a BNR, care este de 65

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%, valoare identică cu cea înregistrată în 6 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,08% iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,09 la 6,08%, valori comparabile cu cele din mai 2022.

La rândul ei, Trezoreria se împrumută în apropierea valorii de 6%. Ea a atras joi 1,06 miliarde lei, printr-o licitație cu scadența în octombrie 2026, peste valoarea programată de 500 milioane lei. Randamentul mediu plătit de stat este de 6,13%/an, în condițiile în care BNR prognozează revenirea inflației în culoarul țintă de 2,5±1 punct procentual.

Reducerea dobânzilor în SUA

Dobânzile ridicate stimulează cererea străinilor pentru titlurile de stat românești, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale stabilității leului.

La sfârșitul anului trecut, nerezidenții dețineau 26,7% dintre titlurile de stat, intrările la nivelul întregului an trecut fiind de aproape 34 miliarde lei.

Afirmația unui oficial al Fed conform nu există presiune în sensul reducerii dobânzilor din SUA, a apreciat moneda americană, al cărei curs a urcat de la 4,5892 la 4,6085 lei. Pe piețele internaționale, euro s-a depreciat la 1,0775 – 1,0828 dolari.

Euro a pierdut teren și în fața francului elvețian și ale lirei sterline, iar media acestora a urcat la 5,0914 lei, respectiv 5,8167 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 395,83 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,3191 zloți/euro.

Bitcoin se tranzacționa în culoarul 68.914 – 70.912 dolari iar ethereum fluctua între 3.466 și 3.592 dolari.

Citește mai departe

EVENIMENT

Țigările electronice nu vor mai putea fi VÂNDUTE minorilor. Unde este INTERZIS fumatul

Publicat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care vânzarea țigărilor electronice către minori este interzisă. Actul normativ modifică și completează Legea nr. 201/2016 și Legea nr. 349/2002.

Noua legislație extinde interzicerea vânzării către tinerii cu vârsta sub 18 ani și interzicerea comercializării prin automate pentru:

– ţigaretele electronice
– flacoanele de reumplere pentru ţigarete
– dispozitivele electronice pentru încălzirea tutunului.

Țigările electronice nu vor mai putea fi VÂNDUTE minorilor. Unde este INTERZIS fumatul

Ce prevede noua lege

Introducerea pe piaţă a pouch-urilor/ pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral care nu respectă prevederile prezentei legi este interzisă. Nivelul de nicotină conţinut în fiecare pouch nu poate depăşi valoarea de 20 mg/pliculeţ.

Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun

– a ţigaretelor electronice
– a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice
– a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun
– a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.

Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun

– a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun
– a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.

Unde este interzis fumatul

Articolul 3, alineatul (1) din Legea 349/2002 se modifică şi va avea următorul cuprins:

”Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

De la prezentele prevederi fac excepție spațiile de deținere în care sunt cazate persoanele private de libertate”.
(anterior, excepție erau ”celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță”)

Modificarea privind interzicerea fumatului pentru elevi, în toate unitățile de învățământ, este introdusă la articolul 3, prin alin. (1.3).

Persoanele responsabile din instituţiile şi unităţile care administrează spaţiile menţionate la art. 2 lit. m), n), nl) şi n2), adică

– spații publice închise (care au acoperiș/plafon/tavan și sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau caracterul temporar/permanent)
– spații închise la locul de muncă
– mijloace de transport în comun
– loc de joacă pentru copii (spațiu închis sau în aer liber)

vor elabora şi vor pune în aplicare regulamente interne pentru aplicarea art. 3 alin. (1), (1.1) şi (1.3) inclusiv prin prevederea ca abatere disciplinară gravă a încălcării respectivelor dispoziţii şi marcarea spaţiilor menţionate cu indicatoare prin care să se indice Fumatul interzis şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală.

La alin. 1.1 ”Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private”.

Vânzarea către minori, interzisă

Se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculeţelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

În scopul verificării vârstei persoanelor care cumpără aceste tipuri de produse vânzătorii pot solicita prezentarea unui document de identitate.

Se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun

– a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun
– a recipientelor cu nicotină pentru uz oral şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.

Vânzare prin curierat

Aceste produse care se comercializează prin intermediul serviciilor de curierat trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod cât mai lizibil, mesajul:

„Atenţie! Acest pachet conţine produse din tutun şi/sau produse care conţin nicotină. A se verifica vârsta clientului”.

În autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţilor care comercializează produse din tutun, ţigarete electronice, flacoane de reumplere pentru ţigaretele electronice, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, (pouch-uri) pliculeţe cu nicotină pentru uz oral şi produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, se introduce o clauză specială de interzicere a vânzării acestora, tinerilor sub 18 ani.

Reguli pentru școli

Ministerul Educației stabilește, prin Regulamentul-cadru de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar,

– sancțiunile aplicabile elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/deținerea și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun
– a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice
– a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului
în incinta unităților de învățământ.

Amenzi

Legea introduce sancţiuni de până la 100.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne.

Persoanele fizice riscă amenzi între 100 și 500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind fumatul în spațiile închise prevăzute de lege și privind coletele prin curierat.

Persoanele juridice riscă amenzi pentru nerespectarea interdicțiilor privind fumatul sau vânzarea de țigări (la bucată, prin automate, în unități sanitare sau de învățământ) în valoare de:

– 5.000 lei la prima abatere
– 10.000 de lei și suspendare a activității la a doua abatere
– 15.000 de lei și închiderea unității, la a treia abatere

Amenzile pot fi date și deținătorilor spațiilor pe care sunt amplasate automatele.

Pentru vânzarea țigărilor prin automate sau tinerilor sub 18 ani sau prin dispozitive easybox/locker ori prin curierat fără mesaj pentru minori, persoanele juridice riscă amendă de

– 10.000 lei și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere
– 20.000 lei și sancțiunea complementară de închidere a unității, la a doua abatere

Pentru producători, nerespectarea unor prevederi precum

– nivelurile maxime ale emisiilor țigaretelor introduse pe piață sau fabricate în România
– aditivi, arome, ingrediente
– prezentare, etichetarea produselor, ambalare și avertismentele de sănătate

amenzile sunt între 75.000 lei și 100.000 lei, pentru toate produsele din tutun, dispozitive, flacoane menționate în noua lege.

Citește mai departe

EVENIMENT

Trecerile de pietoni de pe drumurile județene din Cluj vor fi iluminate. Investiție de peste 26 de milioane de lei

Publicat

De

Iluminare treceri de pietoni

Trecerile pentru pietoni de pe drumurile județene vor fi iluminate corespunzător, prin sisteme moderne, anunță Consiliul Județean Cluj.

Joi, în cadrul ședinței CJ Cluj a fost aprobat proiectul care beneficiază de fonduri europene.

Trecerile de pietoni de pe drumurile județene din Cluj vor fi iluminate. Investiție de peste 26 de milioane de lei

„Prin această investiție urmărim creșterea gradului de securitate a cetățenilor și a siguranței circulației rutiere, pe toate drumurile județene.

Marele avantaj al proiectului e legat atât de faptul că presupune folosirea banilor europeni, nerambursabili, cât și a unor tehnologii de ultimă generație care asigură un consum redus de electricitate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Prin implementarea proiectului se va realiza iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică.

188 de treceri de pietoni vor fi iluminate în prima fază

Conform reprezentanților CJ Cluj, într-o primă etapă se va realiza iluminarea a 188 de treceri de pietoni de pe drumurile județene, instalarea a 376 de aparate de iluminat și a 376 de stâlpi noi.

Trecerile de pietoni vor fi, astfel, iluminate corespunzător, cu sisteme inteligente de tip led, care vor fi alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic.

Totodată, pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate.

Contribuția CJ Cluj este de 2,5 milioane de lei

Valoarea totală a proiectului este de peste 26,3 milioane de lei cu TVA inclus, din care peste 2,5 milioane de lei, cu TVA inclus, reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj.

Proiectul a fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în momentul de față fiind în etapa de contractare.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

AVANCRONICĂ. Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj. Clujenii sunt obligați să câștige pentru a urca pe podium

Publicat

CFR Cluj

Echipele de fotbal CFR Cluj și Sepsi Sf. Gheorghe se vor întâlni vineri, 29 martie, de la ora 20,30 pe stadionul Sepsi OSK unde vor disputa partida din etapa cu numărul doi din play-off-ul Superligii, deplasare în urma căreia feroviarii trebuie să se întoarcă cu cele 3 puncte pentru a urca pe podium.

CFR Cluj vine după o înfrângere suferită în Gruia împotriva echipei FC Universitatea Craiova cu scorul de 1 la 2.

Clujenii s-au văzut conduși încă din minutul 38 după golul marcat de Baiaram, avantajul a fost mai apoi dublat de Alexandru Mitriță, urmând ca în cele din urmă CFR Cluj să reușească doar reducerea din diferență prin fundașul Matei Ilie care a fost mai apoi eliminat pe finalul partidei.

După această prima partidă din play-off, CFR Cluj se află pe poziția a patra în clasament cu 27 de puncte.

Sepsi Sf. Gheorghe vine de asemenea după o înfrângere împotriva liderului din Superligă cu același scor de 2 la 1.

În partida de pe Arena Națională, Florinel Coman a deschis rapid scorul pentru FCSB, dar Debeljuh a restabilit egalitatea în urma unei lovituri de la 11 metri, dar cu 5 minute înainte de pauză,

Alexandru Băluță a marcat și a stabilit scorul final încă din prima repriză. După prima etapă din play-off, Sepsi Sf. Gheorghe se află pe locul al șaselea cu 22 de puncte.

Desfășurarea partidelor directe dintre CFR Cluj și Sepsi Sf. Gheorghe

Prima întâlnire dintre cele două echipe în actualul sezon a fost pe 5 octombrie și s-a încheiat cu victoria clujenilor care s-au impus la scor de neprezentare în fața lui Sepsi.

Pe lista marcatorilor în respectiva partidă s-au trecut PanagiotisTachtsidis, Mario Camora și Daniel Birligea.

În returul sezonului regulat, Sepsi Sf. Gheorghe s-a răzbunat pentru rezultatul din tur și s-a impus cu scorul de 2 la 1 pe teren propriu. Marcatori în partida retur au fost PanagiotisTachtsidis pentru CFR, în timp ce pentru gazde au marcat SherifKallaku și Vitalie Damașcan.

 „Ne așteaptă un meci greu cu o echipă foarte disciplinată și muncitoare”

Adrian Mutu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a declarat într-o conferință de presă premergătoare partidei cu Sepsi Sf. Gheorghe, că unii jucători vor fi indisponibili din cauza accidentărilor și deplasărilor de la meciurile echipelor naționale, dar are încredere în echipă că va reuși să obțină victoria.

De asemenea, acesta a spus că este conștient că va fi o partidă grea împotriva unei echipe disciplinate și muncitoare.

”Sepsi întotdeauna a fost o echipă incomodă în ultimii ani, o echipă greu de bătut mai ales acasă, foarte disciplinată și o echipă care iese în evidență prin forța grupului și drept urmare trebuie să fim foarte atenți pentru că ne așteaptă un meci complicat”, a declarat antrenorul clujenilor.

Cosmin Olaru

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax